Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan este prăznuit în a treia zi de Crăciun, potrivit tradiției ziua martiriului său. Este un tânâr zelos, plin de Duhul Sfânt, cum ni-l prezintă cartea Faptele Apostolilor și, de asemenea, este ales ca unul dintre cei șapte diaconi ai bisericii primare, din Ierusalim.
Ca fapt istoric, creșterea comunității de la Ierusalim și dezvoltarea Bisericii are loc după primirea Duhului Sfânt de către Apostoli, iar diaconii erau cei care îi ajutau pe aceștia la propovăduirea cuvântului Evangheliei, la agapele creștine și la buna desfășurare a adunărilor bisericești din acea perioadă. Datorită harului său de a vorbi, a zelului și a dragostei pentru Hristos, Ștefan este prins și judecat de către Sinedriu, un sfat al preoților, cărturarilor și fariseilor, care l-au judecat și pe Mântuitorul Hristos și pe alți Apostoli, și, în cele din urmă, ucis cu pietre. Ne-a rămas astfel mărturie, peste veacuri, credința sa în Domnul și puterea, curajul și dragostea de a-L propovădui pe Hristos. Este considerat, bunăoară, și primul mucenic al Bisericii, mucenicii find sfinții care își dau viața pentru Mântuitorul, fiind astfel alături de El până la moarte și dincolo de ea.
În a treia zi de Praznic Împărătesc la Nasterea Domnului și pomenirea Sfântului Arhidiacon Ștefan la primele ore ale dimineții, Înaltpreasfințitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a poposit în mijlocul credincioșilor din comuna Petriș, Protopopiatul Lipova pentru a săvârși slujba de Târmosire, la 141 de ani de la zidirea Bisericii cu hramul: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.
La sosire Chiriarhul a fost întâmpinat cu flori și cu un cuvânt de bun venit de Preacucernicul Părinte Nelu Mercea, Protopopul Lipovei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi , de mulțime de credincioși din parohie și din împrejurimi .
Slujba de târnosire a sfântului locaș și de sfintire a Anexei Bisericești care deservește pentru activități misionar-pastorale dar și capela mortuală a fost urmată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită în Biserica nou târnosită.
Din soborul slujitor au facut parte Pr. Bogdan Noghiu, consilier social, Pr. Mercea Nelu, protopopul Lipovei, Pr. Balănescu Ionel, Pr Craveț Cătălin, Pr. Viliga Valentin, Pr Volungan Eugen, Bândea Gheorghe, , Pr Han Marian, Pr. Suba Laurențiu Ioan, Pr. Suba Florin, Pr. Săvușcă Valentin, Pr. Crașovean Dumitru , Pr Dimitriu Andrei, Pr Dimitriu Ștefan, Arhidiacon Claudiu Ștefan Condurache
Cuvântul de învățătură rostit de IPS Timotei a fost despre „Cununa virtuților” (Fp. Ap. 6 și 7, Matei 21) este cea care răsplătește râvna credincioșilor mărturisitori ai adevărului creștin prin fapte bune până la jertfelnicie. Icoana duhovnicească a Sfântului Arhidiacon Ștefan este grăitoare în acest sens, numele lui tâlcuindu-se drept cunună, iar viața sa încununează virtuțile ce i-au definit personalitatea pilduitoare.
A acordat diplome de mulțumire domnului Dr. Ovidiu Bedreag, domnului Marius Nicula, doamnei Camelia Păcurar
Preotul Paroh a acordat diplome de mulțumire domnului Iustin Cionca, Berari Ionel, Bounegru Fănică, Suba Petrică, Ilea Claudiu, Gheorghe Nistor, Șerban Ioan, Adrian Filip. A adus un cuvânt de mulțumire Inaltpreasfințitului Timotei pentru osteneală, dăruindu-i un portret pictat și lucrarea de gradul I în preoție IOAN MEȚIANU – ÎNDRUMĂTOR AL VIEȚII CULTURALE ȘI BISERICEȘTI DIN EPARHIA ARADULUI ȘI DIN ÎNTREAGA MITROPOLIE A TRANSILVANIEI, oficialităților centrale și județene, tuturor celor prezenți și celor ce au ajutat Biserica de-a lungul anilor, preoților slujitori, corului de copii Neos al Catedralei Vechi ce au susținut și un scurt concert de colinde dirijat de Pr. Gabriel Streulea . Credincioșii prezenți au avut posibilitatea de a intra si a se închina în Sfântul Altar.
Ziua s-a încheiat cu o agapă frățească la Căminul Cultural din sat, oferită de către enoriașii și apropiații parohiei.
Pr. Paroh Ștefan Dimitriu și Arhid. Claudiu Condurache
















