Astăzi, în ajunul marelui praznic al Botezului Domnului, și mâine, în ziua Bobotezei, preoții de caritate din cadrul Sectorului Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Aradului au fost și vor fi prezenți în unitățile spitalicești publice pentru a sfinți cu Aghiasma Mare și a aduce vestea acestei sărbători pline de lumină.
Prin această slujire, ne dorim ca harul Duhului Sfânt, care s-a arătat în apele Iordanului, să aducă vindecare sufletească și trupească celor aflați pe paturile de suferință, dar și celor ce îi îngrijesc: cadrele medicale, asistenții și toți cei ce veghează la sănătatea aproapelui.
Boboteaza, prăznuirea arătării Domnului, ne amintește de darul curățirii și al înnoirii sufletești. Apa sfințită nu este doar un simbol al binecuvântării, ci și un izvor de putere duhovnicească, chemat să întărească pe fiecare în încercările vieții.
Mulțumim tuturor celor care au primit cu bucurie această misiune și vă îndemnăm ca, în aceste zile sfinte, să păstrăm cu toții gândul la dragostea milostivă a Domnului Hristos, Care a luat asupra Sa păcatele lumii pentru a ne mântui.
Fie ca lumina Bobotezei să aducă în casele și inimile tuturor pace, sănătate și binecuvântare!
Sectorul Social-Filantropic
Arhiepiscopia Aradului
