Cerc pastoral misionar în Parohia Ortodoxă Română Macea I

Azi, 20 februarie a avut loc în Parohia Macea I, întâlnirea Cercului Pastoral Misionar Pecica IV, coordonat  de pr. dr. Tudor Budeanu de la Parohia Macea II.

Tema întâlnirii se încadrează în tematica anuală a Patriarhiei Române dedicată  „Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române” şi  „Anul comemorativ al duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”, având ca referent pe părintele Morar Gheorghe, paroh al Parohiei Ortodoxe Macea I. După oficierea slujbei de Te Deum, părintele referent  a prezentat ca temă de dezbatere, lucrarea: „Aniversarea a 140 de ani de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române; Paternitate și filiație în relația dintre duhovnic și ucenic pentru transmiterea unei moșteniri spirituale peste generații”, atent întocmită, cu numeroase nuanțări ale problemelor actuale. Pentru partea a doua a temei, au avut  loc dezbateri referitoare la importanța și rolul duhovnicului în parohie, precum si importanța pastorației pe grupe de vârstă, cu atenție deosebită la persoanele vulnerabile provocărilor modernității.

Prezența preotului în parohie, cunoașterea și legătura filială cu credincioșii, precum și prezența la slujbele Bisericii, rămân puncte de sprijin pentru misiunea preoțească. Legătura părintească dintre duhovnic și ucenic, trebuie întărită ca fiind una părintească, definită nu ca și o legătură între pacient și psiholog, atât de mediatizată azi, ci ca o legătură de frățietate, de împreună rugăciune și lucrare pentru slava lui Dumnezeu.

Pr. Dr. Tudor Budeanu