Slujire chiriarhală în Parohia Cintei

În Duminica a IV-a a Postului Mare dând curs invitației Părintelui Paroh Dr. Nicu Breda, Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului a poposit în Parohia Cintei, săvârșind Sfânta Liturghie Arhierească.

Din soborul slujitor au făcut parte Preacuviosul Părinte Dr. Iustin Popovici, consilier cultural, Părintele Bogdan-Gheorghe Noghiu, consilier social, ambii la Centrul Eparhial, Părintele paroh Dr. Nicu Breda, Părintele Dr. Florin-Ioan Avram de la Parohia Prunișor din Protopopiatul Sebiș și Părintele Diacon Rusu-Ștefan Adelin. În cadrul Sfintei Liturghii arhierești, tânărul teolog Denis-Alexandru Roșu Drăgan a fost hirotonit întru diacon, urmând a fi hirotonit preot pentru parohia Moțiori din Protopopiatul Ineu.

Vizita arhierească a avut loc în contextul Săptămânii Duhovnicești organizată de Parohia Cintei și care a ajuns la cea de-a XXII-a Ediție.

Cuvântul de învățătură rostit de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a fost despre ,,Chemarea spre înălțimea virtuților”, prin citirile biblice ale Duminicii Sfântului Ioan Scărarul (Evr. 6, Efes. 5, Marcu 9, Matei 4) tâlcuite în lumina cărții sale, adică Scara Raiului, referitoare la învățăturile destinate înălțării sufletești; pericopele apostolice privind umblarea în lumină spre săvârșirea continuă a binelui, răsplătită potrivit făgăduințelor cerești, iar pericopele evanghelice, referitoare la minunea vindecării fiului lunatic, spre mângâierea tatălui său, precum și rostirea de către Mântuitorul a fericirilor de pe munte, încurajând strădania credincioșilor mai ales în vremea Postului Mare, spre dobândirea roadelor Sfintei Învieri.

Răspunsurile la strană au fost date de un grup de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox Arad.

La final Părintele paroh a mulțumit Ierarhului pentru slujire și deschiderea Săptămânii duhovnicești. Aceasta se va derula între 31 martie- 6 aprilie și la slujbele specifice Săptămânii a V-a a Postului vor fi prezenți invitați din țară și Diaspora.

Breda Mircea