Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, Parohia Ortodoxă Română Cintei din Protopopiatul Arad a organizat în perioada 30 martie- 05 aprilie cea de-a XXII-a ediție a Săptămânii Duhovnicești în contextul Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din Secolul XX.
Și în acest an Săptămâna Duhovnicească s-a bucurat de prezența în mijlocul credincioșilor a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei care în Duminica a IV-a a Postului Mare (30 martie) s săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în biserica parohială rostind un cuvânt de învățătură intitulat ,, Chemarea spre înălțimea virtuților,, potrivit citirilor biblice ale Duminicii Sfântului Ioan Scărarul ( Evrei 6, Efeseni 5, Marcu 9, Matei 4). Totodată Chiriarhul locului a deschis această ediție a Săptămânii Duhovnicești. Credincioșii parohiei s-au bucurat de o nouă prezență chiriarhală.
Joi 3 aprilie la seara duhovnicească Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria a săvârșit Slujba Vecerniei cu priveghere. Cuvântul Preasfinției Sale s-a referit la specificul Săptămânii a IV-a din Postul Mare când se citește Canonul cel Mare care ne pune în legătură directă cu Vechiul și Noul Testament și ne cheamă la pocăință precum și Denia Acatistului Buneivestiri. La această seară duhovnicească a participat și Grupul Psaltic Sfântul Ioan Damaschin al Arhiepiscopiei Aradului condus de Părintele Gabriel Streulea care a dat răspunsurile liturgice și la final a susținut un concert de cântări bisericești specifice perioadei. În celelalte seri duhovnicești s-au desfășurat Slujbele religioase caracteristice acestei săptămâni din Post.
Astfel Luni 31.03 la Slujba Vecerniei comunitatea parohială a avut ca invitat pe Părintele Dr. Emanuel Tăpălagă, vicar de Vârșeț din Episcopia Daciei Felix- Serbia. În meditația prezentată, Părintele a dezvoltat tema pocăinței, caracteristică perioadei în care ne aflăm cu argumente biblice și patristice. În a doua seară duhovnicească, marți 01 aprilie la Vecernia unită cu Pavecernița Părintele Marius Florin Vidican de la Parohia Arad Calea 6 Vânători, protopopiatul Arad, a vorbit despre sensul vieții creștine în perspectiva mântuirii.
Miercuri 02 aprilie la Slujba Canonului Mare au fost invitați Părintele Romică Confideratu de la Parohia Zărand, Protopopiatul Arad și Părintele Marius Iercoșan de la Parohia Bocsig Gară, Protopopiatul Ineu care a vorbit despre semnificația istorico-liturgică a Canonului Mare. Vineri 04 aprilie la Denia Acatistului Buneivestiri, Părintele drd. Andrei Oprea de la Parohia Păiușeni, Protopopiatul Sebiș a vorbit despre semnificația istorică și liturgică a acestui Sfânt Acatist.
Săptămâna Duhovnicească s-a încheiat Sâmbătă 05 aprilie la Slujba Vecerniei având ca invitat pe Părintele Claudiu Ștefan Condurache de la Catedrala Arhiepiscopală Sfânta Treime din Arad care în meditația duhovnicească a vorbit despre Duminicile Postului Mare care sunt privite ca trepte duhovnicești și călăuză spre Înviere.
Pe tot parcursul Săptămânii Duhovnicești s-a făcut referire și la modelul mărturisitor al dreptei credințe făcută de Sfinții Mărturisitori din secolul XX, canonizați recent de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, evidențiindu-se în Arhiepiscopia Aradului personalitatea Sfântului Preot Martir Ilarion V. Felea.
Breda Mircea











