În Duminica Floriilor, a răsunat toaca în foișorul din curtea Bisercii din Parohia Pecica I, unde a avut loc concursul de toacă “ Răsună toaca dorului de Cer “, concurs aflat la ediția a V a. La acest concurs au participat un număr de 19 copii cu vârste între 4 și 17 ani.
Copiii care au obținut locul 1 vor merge mai departe în concursul “ Urcuș spre Înviere” organizat în cadrul Arhiepiscopiei Aradului.
Din juriu a făcut parte : Preacuviosul Părinte Protosinghel Macarie Deleu de la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, doamna Profesor de religie Marta Maria Balazs din cadrul Liceului “ Gheorghe Lazăr “ Pecica, domnul Marin Stan , coordonatorul Ansamblului folcloric “ Păstrătorii Tradiției “ Pecica, și tânărul Seicaru Alexandru, câștigător a mai multor ediții de bătut toaca atât pe plan local cât și în cadrul Arhiepiscopiei Aradului.
La final toți copiii au primit diplome și cadouri bucuroși fiind atât ei cât și membrii comunității care au luat parte la acest Concurs de bătut toaca, ducând tradițiile mai departe, având în vedere faptul că foișorul din curtea Bisericii a împlinit 25 de ani de când a fost sfințit în Duminica Floriilor anul 2000.
Pr. Radu Kosztner




