COMUNICAT DE PRESĂ: Arhiepiscopia Aradului – Solidari cu cei îndurerați

În aceste zile grele, când lacrimile oamenilor se împletesc cu apele care le-au năpădit gospodăriile, Arhiepiscopia Aradului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, se alătură, cu inimă deschisă și rugăciune stăruitoare, suferinței fraților noștri din județul Suceava, greu încercați de furia apelor.

Zeci de case prăbușite, sute de familii evacuate, mii de vieți zdruncinate… în fața acestui tablou dureros, nu putem rămâne tăcuți sau nepăsători. Suntem chemați, ca Biserică vie, să fim mângâiere și sprijin pentru cei care nu mai au nimic.

Astfel, duminică, 3 august, și duminică, 10 august 2025, în toate bisericile din cuprinsul Arhiepiscopiei Aradului, va avea loc o colectă umanitară, prin care credincioșii noștri sunt îndemnați să aducă jertfa. Orice gest contează și ajunge ca un balsam acolo unde durerea este de nedescris.

Colecta va fi organizată în cadrul parohiilor, iar ajutoarele vor fi centralizate la nivel de protopopiat și trimise, prin structurile sociale ale Arhiepiscopiei, către comunitățile afectate, în colaborare cu autoritățile locale.

„Am văzut imagini sfâșietoare: oameni în lacrimi, case prăbușite, familii rămase sub cerul liber. Nu putem rămâne indiferenți. Ca Biserică, suntem chemați nu doar să ne rugăm, ci și să fim aproape concret de cei încercați. Un gând, o rugăciune, o donație – orice gest contează. Haideți să fim o rază de lumină în mijlocul suferinței lor.”
— Pr. Bogdan-Gheorghe Noghiu, consilier al sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului

Facem apel la inimile deschise ale credincioșilor noștri, să devenim împreună mărturisitori ai dragostei milostive a lui Hristos și să transformăm compasiunea în ajutor concret.

Sectorul Social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului

Foto: observatornews.ro