În Duminica a 27-a după Rusalii, 07 decembrie, credincioșii Parohiei Ortodoxe Române Țipari s-au rugat la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscop al Aradului, în Biserica cu hramul ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” cu ocazia aniversării a 50 de ani de la târnosirea sfântului locaș, de către Episcopul Visarion Aștileanu al Aradului.
Întâmpinarea ierarhului, a fost făcută de părintele Daniel-Mirel Dumitru, coordonatorul Cercului pastoral-misionar Chișineu-Criș, care a subliniat câteva idei edificatoare în ceea ce privește istoria acestei biserici.
Din soborul de slujitori au făcut parte: Pr. Daniel-Mirel Dumitru de la Parohia Chișineu-Criș I, Pr. Ioan Pavel de la Parohia Sintea Mare, Pr. Nicolae Claudiu Vidican de la Parohia Mișca, Pr. paroh Mihai Oprea, diacon Marius Lăscoiu-Martin și diacon Adelin Rusu.
La acest moment festiv al comunității parohiale au participat credincioșii parohiei și fii ai satului, autorități centrale și locale, domnul Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, domnul Ban Ciprian, primarul comunei Sintea Mare, domnul Troiak Ioan, viceprimarul comunei Sintea Mare, precum și credincioși veniți din mai multe localități care s-au rugat la Sfânta Liturghie și s-au împărtășit la timpul cuvenit cu Sfintele Taine, moment în care copiii parohiei au interpretat colinde tradiționale românești. În finalul Sfintei Liturghii au fost aduse rugăciuni de mulțumire lui Dumnezeu, pentru binefacerile revărsate asupra credincioșilor, a fost săvârșită o panihidă pentru preoții și ctitorii Sfintei Biserici trecuți la cele veșnice și a fost sfințit un prapure aniversar.
La momentul cuvenit, Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură cu titlul: „Despre statura dreaptă ” (Efeseni 6, Luca 13) privind vindecarea de către Mântuitorul a femeii gârbove, luând aminte la ferirea de orice slăbiciune prin practicarea binelui și a virtuților creștine, amintind exemplul Sfântului Ierarh Ambrozie de la Mediolanum și a Sfintei Mucenițe Filofteea de la Curtea de Argeș a căror pomenire se face în această zi.
Răspunsurile la strană au fost date de către un grup de elevi seminariști de Seminarul Teologic Ortodox Arad, îndrumați de către părintele diacon Marius Lăscoiu-Martin, profesor de muzică la această unitate de învățământ.
În încheiere, părintele paroh a adus cuvenitele mulțumiri tuturor, întâi de toate Bunului Dumnezeu pentru darurile revărsate, Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei pentru dragostea părintească și pentru purtarea de grijă, oferindu-i în dar o icoană pictată pe lemn cu ,,Sf. M. Mc. Gheorghe” și un frumos coș cu flori. Deasemenea, li s-a oferit tuturor preoților prezenți, oficialităților județene și locale, dar și principalilor binefăcători, diplome aniversare.
Scurt istoric al bisericii
Parohia Ortodoxă Română Țipari a luat ființă în anul 1928, odată cu comunitatea ce s-a înființat aici prin colonizarea câtorva familii care au fost aduse aici din zona Vârfurile. La început această nouă comunitate a purtat numele de Colonia Horea, abia mai târziu schimbându-și numele în Colonia Țipari.
La început, nevoile spirituale ale credincioșilor colonizați în această zonă, se făceau într-o locuință închiriată pe patru ani, în care a fost amenajat un paraclis cu hramul „Sfântul Mucenic Gheorghe”, preot fiind Ilie Susan. Sfințirea paraclisului s-a făcut, în anul 1929, de preotul Petru Marșieu, protopop al Protopopiatului Chișineu-Criș, cu binecuvântarea episcopului Grigorie Comșa al Aradului.
La 20 de ani de la înființarea coloniei Horia-Țipar și organizarea acesteia într-o parohie ortodoxă, visul preoților și a credincioșilor de a ridica o biserică a devenit realitate. În timpul păstoririi preotului Ioan Surmeli s-a ridicat prima biserică ortodoxă din localitate, sfințindu-se în 9 ianuarie 1949.
Ca urmare a creșterii numerice a credincioșilor ortodocși și a râvnei celor aproximativ 80 de familii, s-a dorit ridicarea unei noi biserici pe fundamentul celei din anul 1949, care devenise necorespunzătoare și neîncăpătoare.
Biserica actuală a parohiei ortodoxe române din Țipari, cu hramul ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a fost ridicată pe locul vechii biserici și este construită între anii 1971-1974, în timpul păstoririi părintelui Aurel Leucean, din Parohia Sintea Mare. Pe vremea aceea actuala parohie Țipari era filie aparținătoare parohiei Sintea Mare, iar în vremea păstoririi părintelui Drăgan Petru, biserica devine parohie.
Târnosirea bisericii s-a făcut în anul 1975, de către Preasfințitul Visarion Aștileanu, Episcopul Aradului din acea perioadă, fapt pentru care anul acesta s-au prăznuit 50 de ani de slujire neîntreruptă în prezentul lăcaș de cult ridicat cu atâta râvnă de strămoșii noștri.
Pr. paroh Mihai Oprea















