Arhiepiscopia Aradului anunță obținerea Certificatului de Urbanism pentru elaborarea PUZ – Centru de adicții

Arhiepiscopia Aradului informează opinia publică asupra faptului că a fost obținut Certificatul de Urbanism nr. 403/11.12.2025, emis de autoritatea publică competentă, necesar pentru elaborarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) – zonă de instituții și servicii, în vederea realizării unui Centru de adicții.

Acest demers reprezintă un pas administrativ important în procesul de dezvoltare a unui proiect social major, cu vocație pastoral-filantropică, dedicat sprijinirii persoanelor afectate de diverse forme de dependență și reintegrării acestora în viața comunității.

Obținerea certificatului de urbanism confirmă conformitatea inițiativei cu reglementările urbanistice în vigoare și permite continuarea etapelor legale necesare pentru elaborarea documentației de urbanism și, ulterior, pentru realizarea investiției.

Arhiepiscopia Aradului își reafirmă angajamentul față de proiectele sociale care răspund nevoilor reale ale comunității și va informa public, cu transparență, asupra etapelor următoare ale acestui demers.

Sectorul Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Aradului