Cu binecuvântarea Înaltpreasfintitului Arhiepiscop Timotei, prin Sectorul Social al Arhiepiscopiei Arad și sub îndrumarea preoților de caritate Pr. Denis-Vasile Rus și Axinte Mureșan, ASCOR Arad a colindat secțiile Spitalului Județean Arad.
Cu trei zile înainte de Praznuirea Nașterii Domnului, ASCOR Arad, sub conducerea președintelui Andri-Voicu Popa, a continuat tradiția de a colinda Spitalul arădean, trecând pe la secțiile: ATI I și II, chirurgie I și II, pediatrie II, NPI, Urologie, medicala II, BFK, ORL, TBC, dermatologie, reumatologie, medicina muncii, oncologie și direcția Spitalului Județean.
Ascoriștii au adus astfel și în Spital vestea cea buna a Nașterii Mântuitorului, dăruind mici daruri, care asemenea colindelor cântate din suflet și cu zâmbetul pe buze, au avut menirea de ai îmbucura, atât pe pacienți, cât și pe cadrele medicale.
Așadar, am încercat să aducem o fărâmă de speranță și de bucurie în sufletele încercate ale pacienților, iar în mod special, prin colindul „Îmbucura-te om bun”, am dorit să-i îmbucuram și să le mulțumim cadrelor medicale pentru grija, bunatea și dăruirea pe care o arata zi de zi celor internați aici.
Cosmin Chîlnicean,
Vicepreședintele Ascor Arad








