Sâmbătă, 24 ianuarie 2026, clericii și credincioşii ortodocşi sârbi din Arad l-au prăznuit pe Sfântul Sava Nemanja, primul arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Sârbe, întemeietorul şcolilor sârbeşti, al statalităţii şi al diplomaţiei sârbe.
Cu acest prilej, în biserica cu hramul ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, a Parohiei Ortodoxe Sârbe Arad-Centru, a fost săvârşită Sfânta Liturghie arhierească de către Înaltreasfinţitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Luchian Pantelici, Episcop al Ungariei și administrator al Episcopiei Ortodoxe Sârbe a Timişoarei şi a comunităţii credincioşilor ortodocşi sârbi din parohia Arad-Centru, păstoriţi de părintele iconom stavrofor Ognean Plavşici. La Sfânta Liturghie a asistat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Din soborul slujitor a făcut parte și Protos. Dr. Iustin Popovici, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Aradului. Ierarhul sârb, înconjurat de soborul de preoţi şi diaconi, în prezenţa numeroșilor credincioși ortodocşi sârbi dar și români, l-au sărbătorit pe Sfântul Ierarh Sava (1175 – 27 ianuarie 1235). La sfânta slujbă au participat domnul Călin Bibarț, primarul Municipiului Arad și alte oficialități.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ognean Plavșici, care a prezentat viața Sfântului Ierarh Sava al Sebiei și contribuția adusă la dezvoltarea şcolilor sârbeşti, a statalităţii şi diplomaţiei sârbe.
La finalul slujbei, Ierarhul sârb a exprimat în cuvinte alese legăturile frăţeşti ale clerului şi credincioşilor sârbi din Arad şi Banat cu Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei, statornicite de-a lungul anilor.
După acest moment a avut loc obiceiul numit „tăierea colacului” și o slujbă de pomenire a ctitorilor bisericii sârbești din Arad, între care a fost pomenit Sava Tekelija (1761-1842), care este înmormântat în interiorul bisericii. Sava Tekelija a fost patriot sârb și strănepot al ctitorului bisericii, a căpitanului Jovan Popovic Tekelija. Tăierea colacului este un frumos obicei sârbesc care a fost preluat de-a lungul timpului şi de către unele comunităţi ortodoxe româneşti.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Parohiei Ortodoxe Sârbe din Sânnicolau Mare, Jud. Timiș.
Sărbătoarea s-a încheiat cu un recital de poezii.
Părintele paroh a mulțumit ierarhilor, soborului de preoți, credincioșilor și elevilor prezenți.
Diac. Darius-Lucian Cioară





















