Noua conducere a Asociației Filantropia Arad și reorganizarea activității social-filantropice

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a avut loc Adunarea Generală a Asociației Filantropia  în cadrul căreia a fost aleasă noua conducere a asociației și au fost stabilite direcțiile de dezvoltare pentru perioada următoare.

La acest moment important pentru activitatea social-filantropică a Eparhiei Aradului a fost prezent Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, care a subliniat importanța lucrării filantropice în viața Bisericii și a comunității.

În cuvântul adresat celor prezenți, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat faptul că filantropia reprezintă o dimensiune esențială a misiunii Bisericii, amintind totodată de modelul oferit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a pus un accent deosebit pe dezvoltarea activităților social-filantropice la nivelul întregii Patriarhii Române.

În cadrul Adunării Generale, a fost ales ca președinte al Asociației Filantropia – filiala Arad părintele Valentin Săvușcă, iar structura de conducere a fost completată prin desemnarea vicepreședinților, a secretarului și a membrilor, în vederea unei organizări mai eficiente a activităților.

Totodată, pentru o mai bună coordonare a proiectelor și pentru creșterea impactului în comunitate, s-a decis organizarea activității pe departamente specifice, precum:

  • sprijin pentru bătrâni,
  • sprijin pentru copii și familii vulnerabile,
  • intervenții de urgență,
  • sprijin medical și îngrijire,
  • voluntariat,
  • strângere de fonduri și sponsorizări,
  • comunicare și relația cu mediul online.

De asemenea, a fost evidențiată necesitatea dezvoltării unei platforme digitale și a unei aplicații mobile, care să faciliteze implicarea credincioșilor și a comunității în activitățile filantropice.

Pr. Bogdan Gheorghe Noghiu, consilier social-filantropic: „Activitatea noastră a crescut mult în ultimii ani, dar simțim că putem face și mai mult. Pentru asta, trebuie să fim mai organizați și mai prezenți în viața oamenilor. Nu este suficient să fim mulți, trebuie să fim și acolo unde este nevoie. Ne dorim ca, prin această nouă structură și prin implicarea fiecăruia, să ajungem mai aproape de cei aflați în suferință. Biserica trebuie să fie simțită nu doar în cuvânt, ci și în faptă.”

Pr. Valentin Săvușcă, noul președinte al Asociației Filantropia Arad: „Primesc această responsabilitate cu multă smerenie și cu dorința de a continua și dezvolta lucrarea începută. Împreună cu toți cei implicați, ne dorim să construim o activitate filantropică stabilă, bine organizată și cât mai aproape de nevoile reale ale oamenilor. Este nevoie de unitate, de implicare și de multă inimă pentru ca această lucrare să rodească.”

Pr. Sandu Vlad Sergiu, fostul președinte al Asociației Filantropia Arad: „Mă bucur că această lucrare merge mai departe și că se dezvoltă. În perioada în care am coordonat asociația, am pus bazele unor activități care acum cresc și devin tot mai vizibile. Îi doresc noului președinte multă putere de muncă și binecuvântare, iar tuturor celor implicați le mulțumesc pentru sprijin și implicare.”

Asociația Filantropia – filiala Arad își desfășoară activitatea cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei și face parte din Federația Filantropia a Patriarhiei Române, contribuind activ la sprijinirea persoanelor aflate în dificultate din județul Arad.

 Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului