Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului, în ziua de Joi, 19 martie, a avut loc întrunirea Cercului pastoral-misionar Arad.
Această primă întâlnire din acest an a Cercului pastoral Arad, a debutat la ora 10.00 în biserica Parohiei Aradul Nou, în prezența preoţilor din municipiul Arad, în conformitate cu programul aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, pentru anul 2026, ca „ An omagial al pastoraţiei familiei creştine” şi „An comemorativ al al sfintelor femeii din calendar (mironosiţe, muceniţe, monahii, soţii şi mame)”.
După rostirea Rugăciunii, Părintele Prof. Lect.Univ. Dr. Paul Tiberiu Ardelean- Consilier Cultural, a subliniat în câteva cuvinte tematica anului omagial şi aspecte ce ţin de buna organizare a Cercurilor pastorale din eparhie cu trasarea unor obiective ce tebuie urmate. A urmat o scurtă introducere a Părintelui Petru Ursulescu coordonatorul Cercului pastoral cu referire la tematica anului omagial şi programa de lucru din acest an. Prezentarea referatului cu tema „Familia creştină loc al formării şi creşterii în credinţă a copiilor” a fost încredinţat Preotului Silviu Nicolae Faur – paroh al Parohiei Aradul Nou, care a subliniat subliniat importanţa învăţăturii bisericii în acest plan, pornind de la învăţătura Sfântului Apostol Pavel din epistola către Efeseni (6,1-4) „Copii, ascultaţi pe părinţii voştri în Domnul că aceasta este cu dreptate. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta: care este porunca cea dintâi cu făgăduinţă. Ca să îţi fie ţie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământ. Şi voi părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copii voştri, ci creşeţi-I întru învăţătura şi cercetarea Domnului.” În cuprinsul referatului au fost evidenţiate câteva aspecte şi anume că, părinţii sunt cei dintâi îndatoraţi să ofere copiilor o educaţie religioasă, dar aceştia nu o fac singuri ci cu implicarea concretă a Bisericii. Familia este locul unde copilul îşi creionează primele deprinderi religioase, prin imitarea părinţilor, dacă părinţii sunt credincioşi, se roagă, frecventează biserica copii le vor urma pilda lor. Legătura cu biserica este un alt aspect esenţial al vieţii creştine care trebuie cultivat în familie. Copilul vede ceea ce face tata, copiii văd în general ceea ce fac părinţii împreună şi se imprimă în viaţa lor un anumit fel de a gândi, de a vorbi, atitudini pe care de foarte multe ori le împrumută.
În expunerea referatului au fost prezentate repere cu accent asupra modului în care familia creştină, modelul părinţilor în creşterea copiilor a influenţat educaţia religioasă, cu prezentarea unor aspecte din viaţa şi formarea Sfântului Părinte Mucenic Ilarion Felea, descoperite în lucrările ce au văzut lumina tiparului prin stăruinţa şi osteneala Părintelui Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja, Decanul Facultăţii de Teologie din Arad. Tot aceste lucrări, au reprezentat sursa de inspiraţie în conturarea referatului, mărturiile unor credincioşi, pe atunci copii, cărora Sfântul Părinte Ilarion Felea preot la Catedrala arădeană, le-a fost un model al slujirii, al trăirii în familie şi în biserică.
Finalul întălnirii a fost şi un bun prilej de a deschide şi subiecte de interes comun pe această temă, preoţii prezenţi au împărtăşit situaţii cu care se confruntă în lucrarea pastoral misionară şi modalităţi de lucru privind tema la care s-a făcut referire.
Părintele Consilier Cultural împreună cu Părintele coordonator al Cercului pastoral au mulţumit şi au îndemnat preoţii prezenţi la o conlucrare cât mai eficientă spre binele mers al Bisericii, aşezând în conştiinţa celor prezenţi cuvintele Mântuitorului: Cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în împărăţia cerurilor (Matei 5, 19).
Pr. Silviu Nicolae Faur
Parohia Ortodoxă “Sf.M.Mc.Gheorghe” Aradul Nou






