Duminica a 3-a după Paști, a Mironosițelor, dar și a Soborului Sfintelor Femei Românce, prima Duminică după hramul parohiei, ”la loc înalt” pe dealul Bisericii, într-un cadrul deosebit – duhovnicește – în Parohia Drauț, din Protopopiatul Ineu, a avut loc prilejul întrunirii Cercului pastoral-misionar Târnova.

Slujba Acatistului Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – sub al cărui ocrotire se regăsește Biserica Parohiei Drauț, a fost săvârșită în sobor, de către preoții: Pr. Păiușan Florin – Parohia Târnova, Pr. Pingică Laurențiu – Parohia Arăneag, Pr. Tudor Robert – Parohia Drauț, Pr. Achim Giani – Parohia Dud,   Pr. Bun Costel – Parohia Tauț, Pr. Giurgiu Gheorghe  – Parohia Nadăș, Pr. Lucaciu Marius  – Parohia Minișel, Pr. Dan Pavel – Parohia Șilindia.

Un înălțător cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Dan Pavel, amintindu-ne cum ziua de azi adună duhovnicește în ea înterită bucurie: bucuria Învierii, fiind încă sub lumina Praznicului Învierii, bucuria femeilor mironosițe, primele ce au aflat vestea Învierii, devenind ele însele vestitoare ale Învierii, și, odată cu ele Biserica noastră cinstește și Soborul Sfintelor femei românce, iar, nu în ultimul rând, bucuria cistirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință – hramul Bisericii Parohiei Drauț, la odovania căruia s-a săvârșit în cadrul Cercului Pastoral-Misionar Slujba acatistului.

De altfel, toate cinsitirie, prăznuirile, sărbătorile sunt sub Lumina Învierii, ca temelie a credinței și nădejde a celor viitoare. Referitor la întreita prăznuire de azi, există o axă duhovnicească comună:  vederea lui Hristos. Astfel, această vedere a lui Hristos – legat de praznicul Învierii sunt arătările lui Hristos, Mariei Magdalena, Luca și Cleopa, ucenicilor, după opt zile și lui Toma. Duminica de azi cinstește tocmai martorele Invierii, și totodată vestitoarele acesteia. Nu în ultimul rând, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, care din dragostea către Hristos și dorirea vederii lui Hristos, a luptat, îndurat și biruit patimile dar și prigoana și suferința pornite împotriva lui. Tot legat de cinstirea Mucenicului, amintim un lucru interesant legat de Tipicul acestei Sărbători, dacă se întamplă să fie în timpul Postului Mare, prăsnuirea se mută în Săptămâna Luminatâ, după Înviere, tocmai ca cinstirea Sfântului Mucenic să nu fie sub rânduiala postului, ci să aibă deplinătatea ”cinstirii dreptului cu laude”, căci haina muceniciei l-a învrednicit de Lumina lui Dumnezeu.

Scopul vieții creștine nu se rezumă la împlinirea virtuțiilor – această împlinire a virtuțiilor fiind un act firesc al vieții adevaratului creștin, ci scopul vieții creștine este legătura personală a fiecărui suflet cu Hristos, ca o nuntă de taină, ca un legământ sacru între ceștin și Dumnezeu. Aceasta se realizează printr-o credință vie și lucrătoare, credința nu rezumată la aceptarea ideeii de Dumnezeu și a unei rânduieli, ci credința ca și pregătire continuuă pentru veșnicie, pentru viața viitoare, și acea veșnicie să fie lângă Dumnezeu. Dumnezeu ne iubește pe toți la fel, noi percepem (și răspundem) diferit această iubire divină, în funcție starea sufletească a fiecăruia, pentru unii, iubirea lui Dumnezeu e lumină, bucurie, căldură sufletească, pentru alții, foc mistuitor…

În încheiere preotul paroh Tudor Robert a mulțumit preoților prezenți și credincioșilor pentru osteneala lor și a susținut referatul cu tema: ” Familie, credință și iubire conjugală în Vechiul Testament..”

Instituirea divină a familiei – familia în Vechiul Testament nu este doar o unitate socială, ci un spațiu al lucrării lui Dumnezeu, familia nu este o invenție umană, ci are un fundament teologic încă de la Facere. Omul a fost creat ca ființă comunitară. „Nu este bine să fie omul singur” (Facerea 2, 18). „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup.” (Facerea 2, 24).

 Iubirea conjugală ca binecuvântare și responsabilitate. Spre deosebire de alte culturi antice, Vechiul Testament ridică relația dintre soț și soție la rang de legământ (Berit). Familia are credința ca liant, nu se bazează doar pe atracție, ci pe fidelitatea față de Dumnezeu. Familia este exemple de urmat, patriarhii și soțiile lor (Avraam și Sarra, Isaac și Rebeca). Rugăciunea lor comună pentru copii arată că rodnicia este un dar divin.

Cântarea Cântărilor: Icoana iubirii sfinte. Această carte este esențială o imagine clară a iubirii și dăruirii sufletești intre soți. Deși textul pare eros pur, exegeza ortodoxă (Sf. Grigorie de Nyssa) o vede ca pe o metaforă a unirii sufletului (sau a Bisericii) cu Dumnezeu, dar și ca pe o sfințire a iubirii dintre bărbat și femeie. „Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe braţul tău; că iubirea ca moartea e de tare…” (Cântarea Cântărilor 8, 6).

Rolul credinței în stabilitatea căminului (Psalmii și Proverbele). Familia este văzută ca o „mică biserică”, unde frica de Dumnezeu aduce pacea. „Femeia virtuoasă este o cunună pentru bărbatul ei…” (Pilde 12, 4). „Femeia ta ca o vie roditoare în laturile casei tale; fiii tăi ca nişte vlăstare tinere de măslin împrejurul mesei tale.” (Psalmul 127, 3).

Vechiul Testament pregătește terenul pentru Noul Testament, unde familia devine „Biserica de acasă”. Iubirea conjugală este calea prin care omul învață jertfelnicia și credința.

Note bibliografice:

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, versiunea sinodală.
2. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere.
3. Pr. Prof. Ioan Sorin Cucuzel, Familia în Vechiul Testament.

A consemnat: Pr. Lucaciu Ionuț Marius