În Duminica a 4-a după Sfintele Paşti, credincioşii parohiei Țela cu filia Bacăul de Mijloc din cadrul protopopiatului Lipova s-au bucurat de prezența, în mijlocul lor a Întâistătătorului Eparhiei Aradului Î.P.S dr. Timotei Seviciu.
Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat în fața bisericii de un sobor de preoți în frunte cu părintele Nelu Mercea, protopopul Lipovei, care i-a urat Părintelui Arhiepiscop bun venit în parohia Țela. Părintele Arhiepiscop a fost primit de întreaga suflare a parohiei, copii îmbrăcați în port popular care au oferit flori, şi de asemenea, a fost întâmpinat cu pâine şi sare.
Înaltpreasfințitul Timotei alături de soborul de preoți a sfințit lucrările realizate la biserica din Țela. În ultimii ani, acesta a fost zugrăvită, au fost efectuate picturi pe fațada bisericii, a fost montat pavajul în curtea interioară a bisericii, au fost schimbate geamurile, electrificate clopotele, s-au schimbat burlanele.
În cuvântul de învățătură despre ,,Slăbiciune și tărie” (Fp. Ap. 9, Ioan 5), chiriarhul a subliniat că intervenția Mântuitorului în starea slăbănogului de la Vitezda a avut urmare și sfatul de a nu mai greși după vindecare spre a nu-i fi mai rău și păstrarea sănătății să fie în scopul continuu al practicării binelui. Tăria sufletească în felul acesta se va manifesta în toată plenitudinea.
Pentru întreaga activitate preotul paroh a primit distincția de iconom.
În această zi de sărbătoare, ne-au fost alături la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, pe lângă un număr mare de credincioşi, un ales sobor de preoți: Pr. Dr. Ardelean Tiberiu, consilier cultural, Pr. Mercea Nelu, protopop al Lipovei, Pr. Ic. Stavr. Blidariu Aurel Gheorghe din parohia Şiria, Pr. Ic. Stavr. Ichim Adrian din Parohia Sânpaul, Pr.Ic. Stavr. pensionar Volungan Eugen, Pr. Ic. Stavr. Trif Fabius Iosif din parohia Birchiş, Pr. Ic. Bele Raul din parohia Secaş, Arhidiacon Rusu Adelin.
La finalul slujbei, părintele paroh a adresat un cuvânt de mulțumire Înaltpreasfințitului Timotei, credincioşilor care i-au fost alături în toate cele realizate în ultimii 5 ani. În semn de aleasă prețuire, părintele paroh a oferit Înaltpreasfinției Sale o icoană cu Maica Domnului cu pruncul.
La finalul Sfintei Liturghii, preotul paroh a invitat pe toții cei prezenți să ia parte la o agapă frățească.
În după masa zilei, chiriarhul a vizitat canonic filia Bacăul de Mijloc, unde a dat îndrumări preotului și credincioșilor asupra lucrărilor la ambele biserici, cu îndemnul menținerii în bună rânduială a celor două lăcașuri de cult, prin atașamentul care l-au dovedit în înnoirea lor.
Pr. Tiberiu Brad














