Duminică a 5-a după Paști, ”a Samarininencei”, ajunul cinstirii Sfântului Cuvios Dionisie Vatopedinul de la Cioclu, a prilejuit un eveniment plin de încărcătură duhovnicească pentru credincioșii parohiei Șilindia din Protopopiatul Ineu, cu ocazia întrunirii preoților Cercului pastoral-misionar Târnova.

Slujba Vecerniei Mari a fost săvârșită în sobor, de către preoții: Pr. Rău Madalin – Parohia Chier, Pr. Păiușan Florin – Parohia Târnova, Pr. Tudor Robert – Parohia Drauț, Pr. Achim Giani – Parohia Dud, Pr. Bun Costel – Parohia Tauț, Pr. Lucaciu Marius  – Parohia Minișel, Pr. Giurgiu Gheorghe – Parohia Nadăș, Pr. Pavel Dan – Parohia Șilindia, Pr. Măriuță Doru – Parohia Camna. La acest sobor s-au alăturat invitat de suflet al Parohiei Pr. Blaga Robert – Parohia Joia Mare.

Îndemnul duhovnicesc în cuvântul de învățătură a fost rostit de părinte Rău Mădălin punând înaintea sufletelor noastre o frumosă paralelă între Slujba Vecerniei – ca prima slujbă a zilei liturgice, și Evanghelia Duminicii a cincea după Paști – prima întâlnire a femeii samarinence cu Hristos, fapt ce îi schimbă și înnoiește viața.

Vecernia,   prima slujbă a zilei liturgice sau slujba de seară, adică slujba cu care se începe serviciul divin public al fiecărei zile liturgice. Termenul de Vecernie pe care îl întrebuințăm astăzi în chip curent pentru denumirea acestei slujbe este de origine slavonă (de la veceru = seară), are rolul de a ne aminti căderea în păcat a primilor oameni, Adam și Eva, și alungarea lor din Rai și continuând cu pocăința lor și rugăciunea tuturor oamenilor pentru mântuire și speranța venirii unui Izbăvitor, promis de către Dumnezeu, și împlinirea acestei făgăduințe prin Întruparea Mântuitorului. Astfel, Vecernia actualizează prima parte a istoriei mântuirii, de asemenea ne aduce aminte de ridicarea de pe cruce și înmormântarea Domnului, care, după relatările textelor evanghelice, au avut loc sprea seară.

Tot astfel, din relatarea Evangheliei Duminicii a cincea după Paști, deslușim un parcurs al femeii samarinence, de la păcat la apostolat, de la ură și vrajbă (iudei versus samarineni) la căutare duhovnicească a închinării celei adevarate către Dumnezeu, de la cele materiale (apa din puțul lui Iacov) la cele duhovnicești (”apa ce vie” adică Duhul Sfânt). Dacă Vecernia ne arată începutul zilei liturgice, Evanghelia Duminicii arată începutul închinării celei adevărate ”Dar vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte. Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh şi în adevăr.” (Ioan 4, 23-24).

În încheiere preotul paroh Pavel Dan a amintit de frumoasa viețuire a Sfîntului Cuvios Dionise Vatopedinul de la Cioclu, Sfânt român viețuitor al Sfântului Munte Athos vreme de 80 de ani. Apoi, a mulțumit preoților prezenți și credincioșilor pentru osteneala lor, și a susținut referatul cu tema ” Familia creștină – spațiu al iubirii și sfințirii, în Noul Testament.”

Întemeierea hristocentrică a familiei. Noul Testament reafirmă unitatea originară a cuplului, dar îi oferă o dimensiune nouă prin prezența lui Hristos. Hristos la Nunta din Cana, prin prezența Sa la nunta din Cana Galileii (Ioan 2, 1-11), Mântuitorul binecuvântează firea și ridică nunta de la nivelul unui contract legal la cel de eveniment haric. Unitatea de nedespărțit „Ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă” (Matei 19, 6). Această poruncă subliniază că temelia familiei este voia divină, nu doar dorința umană.

Iubirea jertfelnică: Modelul Hristos-Biserică, textul fundamental pentru teologia familiei se află în Efeseni 5, 22-33. Sfântul Apostol Pavel stabilește aici ierarhia iubirii: Jertfa soțului: Soțul este chemat să își iubească soția „precum și Hristos a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5, 25). Nu este o stăpânire tiranică, ci o responsabilitate a protecției și dăruirii totale. Ascultarea soției: Aceasta este un răspuns la iubirea jertfelnică, fiind o formă de sfințire prin smerenie și devotament. Taina cea mare: „Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos și în Biserică” (Efeseni 5, 32). Familia devine icoana vie a unirii dintre Dumnezeu și umanitate.

Familia ca spațiu al sfințirii, familia creștină are ca scop final mântuirea membrilor săi. Ea este laboratorul în care se cultivă virtuțile. Sfințirea reciprocă: Sfântul Pavel arată că „bărbatul necredincios se sfințește prin femeia credincioasă și femeia necredincioasă se sfințește prin bărbatul credincios” (I Corinteni 7, 14). Nașterea de prunci: Din perspectivă ortodoxă, copiii sunt daruri ale lui Dumnezeu, iar creșterea lor în „mustrarea și învățătura Domnului” (Efeseni 6, 4) este o cale de sfințire pentru părinți. Rugăciunea comună: Familia este locul unde se împlinește făgăduința: „Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20).

Familia, drum către Înviere, în Noul Testament, familia nu este un scop în sine, ci un context al mântuirii. Prin iubirea dintre soți, egoismul este biruit, iar casa devine un pridvor al Raiului. Sfințirea familiei transformă viața cotidiană într-o liturghie continuă a dragostei.

Note și Referințe Bibliografice

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediția Sinodală.
2. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, Omilia XXI: „Când bărbatul și femeia se unesc în căsătorie, ei nu mai apar ca ceva pământesc, ci ca chipul lui Dumnezeu Însuși.”
3. Sfântul Apostol Pavel, Epistola către Efeseni, Cap. 5.
4. Pr. Prof. Ioan Meyendorff, Căsătoria: perspectivă ortodoxă, Editura Sophia.
5. Sfântul Paisie Aghioritul, Viața de familie, Editura Evanghelismos: „Iubirea soților trebuie să fie pură, pentru ca harul lui Dumnezeu să odihnească peste casa lor.”

Pr. Lucaciu Ionuț Marius