Centrul social de la Tămand prinde contur. Și tu poți pune o cărămidă unui viitor cu demnitate pentru vârstnicii din Ineu și împrejurimi

„Ce este cu neputință la oameni, este cu putință la Dumnezeu” Luca (18.27)

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei și prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Emilian, în anul 2024 au început lucrările de construcție pentru Centrul social – Tămand, aflat sub coordonarea sectorului economic al Arhiepiscopiei Aradului.

I. NECESITATEA PROIECTULUI

Multe alte persoane vârstnice din această comunitate se confruntă cu izolarea socială, sărăcia și singurătatea, fiind vulnerabile în fața depresiei și a declinului cognitiv. Pe măsură ce oamenii înaintează în vârstă, este important ca aceștia să fie sprijiniți și stimulați mental prin activități educaționale, recreative și, mai ales de socializare. De asemenea, îngrijirea medicală reprezintă o necesitate esențială pentru persoanele vârstnice.

Prin înființarea acestui centru comunitar pentru vârstnicii din Ineu și împrejurimi, nu doar că se va îmbunătăți calitatea vieții seniorilor, ci se va contribui și la construirea unei comunități unite, mai solidare și mai empatice.

II. SCOPUL PROIECTULUI

Îmbunătățirea calității vieții persoanelor în vârstă din orașul Ineu, prin furnizarea de servicii specializate și implicarea acestora în activități care să răspundă nevoilor lor specifice.

III. VIZIUNEA

„Un viitor în care vârstnicii din Ineu trăiesc cu demnitate, bucurie și independență ca parte integrantă și valoroasă a unei comunități vibrante și incluzive.”

 IV. MISIUNEA

„Să îmbunătățim calitatea vieții vârstnicilor din Ineu și împrejurimi, prin furnizarea unor servicii integrate și adaptate nevoilor lor, încurajând interacțiunea socială, sprijinind autonomia personală și promovând sănătatea și starea de bine într-un mediu sigur și primitor.”

 V. GRUP-ȚINTĂ

Persoanele vârstnice din orașul Ineu și împrejurimi, în special cele cu vârste peste 65 de an

VI. ACTIVITĂȚI

  1. Activități fizice
  2. Ateliere educaționale și creative
  3. Activități sociale și de divertisment
  4. Sănătate și bunăstare
  5. Voluntariat și activități comunitare
  6. Evenimente speciale

Diversificarea activităților va face centrul mai atractiv și mai accesibil, contribuind totodată la acoperirea unei game largi de interese și nevoi ale vârstnicilor din zona Ineului, crescând astfel șansele de succes și de impact pozitiv al proiectului.

IMPLICĂ-TE ȘI TU ÎN ACEST PROIECT!

CUM?

PRIN DONAȚII ÎN CONTUL : RO80 RNCB 0016 0054 4098 – cu mențiunea „SUSȚINERE PROIECT TĂMAND”