Duminică, 18 mai 2026, la Duminica a șasea după Sfintele Paști, cercul pastoral-misionar nr. 2 Beliu, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte, Dr. Timotei Seviciu, și sub coordonarea părintelui Morar Ioan, s-a întrunit în parohia Groșeni, din Protopopiatul Ineu, la care cu voia lui Dumnezeu și spre bucuria credincioșilor și a preoților prezenți a participat și Preaonoratul Părinte Protopop, Adrian Zaha.
S -a săvârșit Taina Sfântului Maslu pentru credincioșii prezenți, iar din sobor amintim preoții: Preaonoratul Părinte Protopop Adrian Zaha – Ineu, pr. ic. Morar Ioan-Beliu, pr. ic. stvr. Sas Radu –Groșeni, pr. David Flavius – Seliștea, pr. Filip Bogdan –Archiș, pr. Drăgan Marcel Dorin –Hășmaș, pr. Iercoșan Cosmin –Șiad, pr. Ardelean Petru -Chișlaca, pr. Trînc Teofil Nicușor, pr. Iercoșan Marius – Bocsig Cartier, pr. Bobeica Ovdiu – Ciuntești, pr. Vatrici Ioan –Răpsig, pr. Lușca Beniamin –Craiva, pr. Pop Sergiu -Bochia.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de către pr. ic. Adrian Zaha – Protoiereul Ienopolei, în care a vorbit credincioșilor prezenți despre tămăduirile care vin prin lucrarea Sfântului Duh în Taina Sfântului Maslu și care are o strânsă legătură cu pericopa evanghelică citită la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în care ni se prezintă vindecarea unui orb din naștere săvârșită de Domnul Hristos, arătând deopotrivă că pentru a primi vindecarea trupească este esențial vindecarea sufletească, iar prin Taina Sfântului Maslu se urmărește tocmai acest scop, vindecarea sufletească și trupească a credincioșilor; apoi la final preotul paroh, Sas Radu, a mulțumit tuturor pentru rugăciunile înălțate împreună în parohia Groșeni.
Prof. Zau Raul




