Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, Arhiepiscopia Aradului organizează și găzduiește în acest an Tabăra Națională „Tradiție și noutate” la nivelul Mitropoliei Banatului, tabără care face parte din Programul Național de Tabere pentru Tineret „Tradiție și noutate” al Patriarhiei Române, proiect implementat la nivel național la inițiativa și cu Înalta binecuvântare a Preafericitului Părinte Daniel – Patriarhul României.
Tabăra se desfășoară în perioada 29 iunie – 4 iulie 2026 în localitatea Moneasa, jud. Arad, situată la poalele munților Codru Moma și reunește 35 de tineri din diferite zone ale țării, alături de preoții organizatori și voluntari din eparhia Aradului.
Luni, 29 iunie a avut loc slujba de Te Deum la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad, săvârșită de soborul de preoți în frunte cu PC părinte dr. Tiberiu Ardelean – consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, PC părinte Flavius Lazăr – inspector școlar pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Arad, PC părinte Gabriel Streulea – inspector eparhial în cadrul Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Aradului, Pr. Valentin Săvușcă – președinte al Asociației Filantropia, Pr. Radu Sas, Pr. dr. Florin Avram și Pr. părinte Lucian Gaidoș, organizatori ai taberei.
În cuvântul de învățătură de la finalul slujbei, Părintele consilier dr. Tiberiu Ardelean a subliniat rolul important pe care Sfinții Apostoli Petru și Pavel, prăznuiți la această dată, îl au în viața Bisericii, îndemnându-i pe tinerii participanți să îi ia ca și exemplu de credință statornică și de mărturisire a lui Hristos.
După încheierea slujbei, tinerii participanți dimpreună cu preoții organizatori și voluntari au plecat spre stațiunea Moneasa.
Programul primei seri din tabără a cuprins cina, rugăciunea de seară și jocuri și activități de cunoaștere, menite să contribuie la crearea unei legături între participanți.
Pe parcursul celor șase zile de tabără programul pregătit de organizatori va cuprinde: momente de rugăciune, pelerinaj la mănăstirile din județ, vizitarea unor obiective turistice din județ, workshop-uri, sesiuni de formare, vizionare de film, plimbări prin stațiune, conferințe, foc de tabără și multe jocuri.
Echipa de voluntari este formată din: Cătălin Toma, Denisa Gaidoș, Larisa Tutunaru, Ana Maria Chîlnicean, Brădean Ramona și Georgiana Mateș.
Georgiana Mateș – voluntar




