Patriarhul Ecumenic Bartolomeu spunea că luna iulie ar putea fi numită și „luna Sfintelor Femei”. Calendarul acestei luni reunește numeroase sfinte – mucenițe, monahii, împărătese, mame și femei care au mărturisit credința cu jertfelnicie, curaj și dragoste pentru Hristos.
Ceea ce se remarcă îndeosebi în luna iulie este faptul că sunt pomenite mai multe mame sfinte, care au dat naștere unor copii ajunși, la rândul lor, sfinți: în primul rând, Sfânta Ana, mama Fecioarei Maria, Sfânta Marta, mama Sfântului Simeon din Muntele Minunat, sfintele românce Olimpiada și Filotimia, mamele Sfinților Petroniu și Dometie, Sfânta Teodosia, mama Sfântului Procopie, Sfânta Iulita, mama Sfântului Chiric, și Sfânta Valeria, mama Sfinților Ghervasie și Protasie, Sfânta Teodota cu cei trei fii.
Am adunat în acest articol câteva detalii și episoade din viețile acestor sfinte, pentru a le cunoaște mai bine și a ne inspira din exemplul lor.
Sf. Cuv. Marta, mama Sf. Simeon din Muntele Minunat – 4 iulie
Sfânta Marta a trăit în secolul al VI-lea și era originară din Antiohia. De la o vârstă fragedă și-a dorit să-și dedice viața lui Hristos, însă părinții ei doreau să o căsătorească.
Sfântul Ioan Botezătorul i s-a arătat tinerei și a îndemnat-o să urmeze sfatul părinților ei.
Rodul acestei căsătorii a fost Sfântul Simeon din Muntele Minunat, sărbătorit în 24 mai, al cărui cap se află la mănăstirea Neamț din România.
După moartea soțului, Sfânta Marta s-a dedicat creșterii fiului lor, rugăciunii și faptelor bune. Obișnuia să se trezească la miezul nopții pentru rugăciune, iar în timpul zilei îi ajuta pe săraci și pe orfani și îi vizita pe bolnavi.
Când Sfântul Simeon a devenit un ascet renumit, l-a îndemnat să nu se mândrească cu eforturile sale, ci să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru toate.
Îngerii i-au vestit Sfintei Marta ziua morții sale, iar aceasta și-a petrecut ultimul an al vieții înmulțind rugăciunea și milostenia.
A trecut la Domnul în jurul anului 551 și a fost înmormântată în Muntele Minunat, aflat în sudul Turciei de azi.
Sf. Olimpiada din Fărcașa – 4 iulie
Sfânta Olimpiada a fost mama Sfântului Petroniu de la Prodromu și au fost amândoi canonizați în anul 2025.
Mărturii despre viața sfintei provin de la fiul ei, care consemnează că aceasta a trăit aproape 87 de ani, dintre care 39 în căsnicie și 25 în văduvie.
Sfântul Petroniu, unul dintre cei opt copii ai familiei, evocă în scrierile sale chipul mamei, pe care o descrie ca având o credință statornică și adâncă.
Sfânta Olimpiada ținea sărbătorile cu mare evlavie, avea grijă cu deosebire de respectarea posturilor și de pomenirile celor adormiți.
Ducea celor necăjiți, rudeniilor sau oamenilor bolnavi câte un blid cu lapte, o cofă de apă, o mângâiere simplă și tăcută.
De asemenea, era cunoscută în sat pentru ajutorul pe care îl dădea femeilor la naștere.
A fost nelipsită de la slujbe, cât timp sănătatea i-a permis. Știa pasaje întregi din Sfânta Evanghelie și din Psalmi, rugăciuni și tropare.
Cu puțin timp înainte de a muri s-a spovedit, s-a împărtășit și nu a mai gustat nimic în afară de apă de izvor.
S-a adâncit toată noaptea în rugăciune și în dimineața zilei de 4 iulie 1967, și-a dat sufletul cu pace în mâinile Domnului.
Sf. Mc. Lucia din Roma – 6 iulie
Sfânta Lucia era o creștină din Italia, dar a fost răpită de locțiitorul guvernatorului, Rix, și dusă într-o țară străină.
A fost obligată să jertfească zeilor, însă tânăra a rămas neclintită în credința sa.
În timp, l-a convertit pe Rix la creștinism, iar acesta îi cerea sfintei rugăciunile pentru a ieși victorios în lupte.
Auzind de persecuțiile lui Dioclețian împotriva creștinilor, care aveau loc în țara natală, sfânta a cerut să se întoarcă pentru a-L mărturisi pe Hristos alături de compatrioții săi.
A suferit martiriul prin tăierea capului, împreună cu Rix și alți 24 de mucenici, în secolul al IV-lea.
Sf. Filotimia de la Râmeț – 6 iulie
Sfânta Filotimia s-a născut în 30 aprilie 1896 în județul Buzău. A fost căsătorită și a avut 12 copii, printre care și Sfântul Cuvios Dometie de la Râmeț.
După 43 de ani de căsnicie, a rămas văduvă și s-a închinoviat la mănăstirea Râmeț, unde Sfântul Dometie era duhovnic și unde a devenit monahie și una dintre fiicele ei.
De ziua ei de naștere, în 1947, sfânta a fost tunsă în monahism chiar de fiul ei și a primit numele Filotimia.
Era cunoscută pentru dragostea de slujbe, lacrimile de pocăință, sfaturile înțelepte, bunătatea inimii și chipul plin de pace.
A trecut la Domnul în 22 iulie 1989, la 14 ani după Sfântul Dometie, care i s-a arătat pentru a-i vesti finalul călătoriei pământești.
La scurt timp de la moartea sa, stareța de atunci a mănăstirii Râmeț, monahia Ierusalima Ghibu, l-a întâlnit la Atena pe Sfântul Porfirie Cavsocalivitul. Acesta i-a spus: „Aveți un mormânt proaspăt în mănăstire. Maica aceasta, care a trecut la Domnul, s-a înălțat ca un serafim la cer”, dând astfel mărturie despre sfințenia maicii Filotimia.
Este cinstită de Biserică în 6 iulie, împreună cu fiul său, Sfântul Dometie.
Sf. M. Mc. Chiriachi – 7 iulie
Sfânta Chiriachi a fost răspunsul rugăciunilor părinților ei, care au promis că, dacă vor avea un copil, îl vor dărui Sfintei Treimi.
Copila a venit în lume într-o zi de duminică, de unde și numele său, Chiriachi, care în limba greacă înseamnă „ziua Domnului” sau „duminică”.
Pe când avea 16 ani, a izbucnit prigoana lui Dioclețian împotriva creștinilor, iar sfânta a fost despărțită de părinții ei, care au suferit mucenicia în Armenia.
Sfânta Chiriachi a fost trimisă la judecată în Nicomidia, unde i s-a propus căsătoria cu un membru al familiei imperiale, în schimbul lepădării de Hristos. Sfânta a refuzat și a îndurat suplicii cumplite.
Au vrut să o judece într-un templu păgân, dar a avut loc un cutremur, care a provocat mari distrugeri.
Sfânta a fost salvată în chip minunat din foc și de fiarele sălbatice. Văzând aceste întâmplări, mulți păgâni au devenit creștini.
Pentru a opri convertirile, conducătorii au condamnat-o pe Sfânta Chiriachi la moarte prin decapitare.
Auzind sentința, s-a rugat îndelung Domnului, s-a întins pe pământ și și-a dat sufletul.
Ostașii care veniseră să-i taie capul au văzut-o fără suflare și s-au înspăimântat. Creștinii au luat trupul muceniței, pe care l-au îngropat cu cinste.
În 1787, mâna stângă a Sfintei Chiriachi a fost adusă de Episcopul Iacob Stamati de la mănăstirea athonită Marea Lavră la Catedrala Episcopală din Huși. Astfel, sfânta a devenit ocrotitoarea Episcopiei Hușilor.
Sf. Mc. Teodosia, mama Sf. M. Mc. Procopie – 8 iulie
Sfânta Teodosia a fost mama Sfântului Mare Mucenic Procopie și inițial a fost păgână.
Soțul său fusese creștin, dar a murit la scurt timp după nașterea fiului lor. Prin urmare, copilul a fost învățat de mama sa să se închine idolilor.
Ajuns conducător în armata lui Dioclețian, Sfântul Procopie s-a convertit în chip minunat la creștinism, dar a fost denunțat de însăși mama lui în fața împăratului.
Sfântul Procopie a îndurat numeroase chinuri, dar a făcut și multe minuni, astfel încât mamei lui, Teodosia, i s-a luminat mintea și inima și a crezut în Hristos.
Aceasta a ajuns în temniță, alături de fiul ei, și se îngrijea de creștinele rănite, deoarece avea cunoștințe de medicină.
Într-o noapte, Sfântul Procopie a dus-o pe mama sa la un episcop care a botezat-o, iar apoi s-au întors în temniță.
Sfânta Teodosia a fost judecată alături de alte sfinte femei, supuse torturilor și în final, condamnate la moarte prin tăierea capului.
Sf. M. Mc. Eufimia – 11 iulie
Sfânta Eufimia s-a născut într-o familie de creștini la sfârșitul secolului al III-lea, în Calcedon, pe malul Bosforului, în apropiere de Constantinopol.
În timpul unui festival păgân, a fost arestată împreună cu alți 49 de creștini, deoarece au refuzat să jertfească idolilor.
Sfânta Eufimia era cea mai tânără dintre ei și a îndurat suplicii cumplite, fiind legată de o roată cu o mulțime de cuțite ascuțite și aruncată într-un cuptor încins.
Și-a dat sufletul în mâinile Domnului după ce a fost mușcată de o fiară sălbatică și a sângerat până la moarte.
În momentul morții sale, s-a iscat un cutremur puternic, iar în acea agitație, părinții au putut să-i recupereze trupul pentru a-l îngropa.
Peste ani, pe mormântul său a fost ridicată o biserică în care s-a ținut Sinodul al IV-lea Ecumenic, în cadrul căruia a fost dezbătută erezia monofizită.
Deoarece nu se ajungea la un consens, s-a hotărât ca cele două mărturisiri de credință, cea a dreptcredincioșilor și cea monofizită, să fie așezate în mormântul cu moaștele Sfintei Eufimia.
După trei zile de post și rugăciune, când au deschis mormântul, au văzut mărturisirea celor dreptcredincioși în mâna dreaptă a sfintei, iar pe cea a ereticilor, la picioarele ei.
Această minune a Sfintei Eufimia este comemorată anual în data de 11 iulie, iar duminica următoare este închinată Sfinților Părinți de la Sinodul al IV-lea Ecumenic.
Sfânta Eufimia mai este sărbătorită și în data de 16 septembrie, când este comemorat martiriul său.
Sf. Olga, cea întocmai cu apostolii și luminătoarea Rusiei – 11 iulie
Sfânta Olga s-a născut la sfârșitul secolului al IX-lea, într-un sat din Rusia. În anul 903, a fost remarcată de prințul Igor Rjurikovic, monarh al întregii Rusii, care a luat-o în căsătorie și căruia i-a dăruit un fiu.
Soțul său a fost victima unei răscoale, iar împărăteasa a căutat sprijin la împăratul bizantin pentru redobândirea tronului.
Atrasă de frumusețea credinței creștine, s-a botezat în anul 957, primind numele Sfintei Împărătese Elena.
Sfânta Olga, cea întocmai cu Apostolii, și-a dedicat restul vieții încreștinării poporului său. A lucrat neobosită pentru răspândirea creștinismului în Rusia, a finanțat campanii de catehizare, a fondat școli teologice, a ridicat biserici, între care o biserică de lemn în inima Kievului, „Sfânta Sofia”, după modelul văzut la Constantinopol.
A trăit până la vârsta de 80 de ani și a trecut la Domnul în data de 11 iulie 969.
Procesul încreștinării rușilor început de ea a fost continuat și desăvârșit de Sfântul Vladimir, nepotul său de fiu.
Sfântul Vladimir a ridicat o biserică în cinstea ei, unde a așezat sfintele sale moaște, contribuind semnificativ la dezvoltarea cultului Sfintei Olga.
În anul 1916, Sfântul Nicolae al II-lea Romanov a fondat „Ordinul Sfintei Olga”, pentru recunoașterea meritelor femeilor creștine.
Sf. Veronica – 12 iulie
Sfânta Veronica este cunoscută drept femeia care I-a șters fața lui Hristos, în timpul pătimirilor Sale pe calea Golgotei.
Chipul Mântuitorului s-a imprimat în chip minunat pe pânza care a devenit cunoscută ulterior drept Sfânta Mahramă.
Sfânta Veronica este reprezentată adesea în icoane ținând în mâini această pânză cu chipul Mântuitorului.
Tradiția o identifică pe Sfânta Veronica ca fiind femeia din mulțime care s-a atins de haina lui Hristos și care a fost vindecată de hemoragie (Matei, 9:20-22; Luca 8:42-49).
Sf. Cuv. Sara – 13 iulie
Sfânta Sara este una dintre puținele figuri feminine cunoscute în rândul pustnicilor din primele secole ale creștinismului.
O parte din învățăturile ei au fost păstrate atât în colecțiile de apoftegme din Pateric, cât și în scrierile de tip materic.
Nu se cunosc foarte multe detalii despre viața ei, dar se pare că ar fi fost o femeie educată, care a fost atrasă de viața de asceză.
A trăit 60 de ani pe malul Nilului, în pustia Schetia, nu departe de Alexandria, iar prin exemplul său a atras mai multe femei spre monahism.
Timp de 13 ani a fost atacată de demonul desfrânării, dar nu s-a rugat ca războiul duhovnicesc să înceteze, ci ca Dumnezeu să o întărească în luptă.
A trecut la Domnul în anul 307, la vârsta de 80 de ani.
De la Sfânta Sara a rămas o rugăciune care se citește la Ceasul al 6-lea.
Sf. Iulita – 15 iulie
Sfânta Iulita era o femeie cu origini nobile, din cetatea Iconium, regiunea Licaonia, aflată pe teritoriul Turciei de astăzi.
Rămasă văduvă, a fugit cu fiul ei, Chiric, de persecuțiile împăratului Dioclețian în alte cetăți, până când a fost prinsă.
Pruncul i-a fost smuls din brațe și a fost chinuită, pentru că Îl mărturisea cu îndrăzneală pe Hristos.
În acest timp, Sfântul Chiric, în vârstă de numai trei ani, plângea și încerca să se elibereze din brațele guvernatorului păgân. Pruncul a strigat că este creștin și că vrea să meargă la mama lui.
Mânios, guvernatorul l-a aruncat pe copil. Acesta a căzut pe treptele de piatră, s-a lovit la cap și și-a dat sufletul în mâinile Domnului.
Sfânta Iulita s-a bucurat că fiul ei a primit cununa muceniciei înaintea ei.
După alte chinuri, a fost condamnată la moarte prin tăierea capului.
Sfintele lor moaște au fost adunate de o slujnică. Aceasta a lăsat și mărturia despre aceste întâmplări petrecute la începutul secolului al IV-lea.
Sf. Mc. Marina –17 iulie
Sfânta Marina s-a născut în Antiohia Pisidiei, pe teritoriul actual al Turciei, în familia unui preot păgân. Rămasă orfană de mamă, a fost dată în grija unei doici creștine care i-a vorbit despre Hristos.
Când avea 15 ani, a fost văzută de un conducător păgân care a dorit să o ia de soție. Fecioara și-a mărturisit credința în Hristos și nu s-a lăsat convinsă să se închine idolilor. Torturată și aruncată în închisoare, sfintei i s-a arătat noaptea vrăjmașul.
Acesta a încercat să o înfricoșeze, dar ea l-a biruit. În icononografie este adesea reprezentată lovindu-l pe diavol cu un ciocan.
În timpul torturilor, sfânta s-a rugat să fie trecută prin apă, ca astfel să primească Botezul. În timp ce doreau să o înece, sfânta a fost eliberată în chip minunat și dorința i s-a îndeplinit. Într-un final, eparhul a ordonat să i se taie capul.
Pătimirile ei au avut loc în timpul domniei împăratului Dioclețian (secolele III – IV).
Sfânta Marina este una dintre sfinții vindecători. Există multe mărturii ale vindecărilor de cancer, de boli de inimă, de rinichi, hemoragie sau boli psihice. Este considerată și ocrotitoare a copiilor care suferă de boli grave.
În țara noastră, fragmente din moaștele sale se află la Mănăstirea Hurezi, la Biserica „Sfântul Sava” din Iași sau la biserica din localitatea Fetești, județul Suceava.
Fragmente din mâna sa dreaptă se găsesc la mănăstirile athonite Vatoped, Xenofont și Dohiariu.
Sf. Mc. Iulia – 16 iulie
Sfânta Iulia provenea dintr-o familie de creștini din Cartagina, nordul Africii.
Răpită de niște comercianți persani de sclavi, a fost vândută unui negustor păgân din Siria, pentru a-i fi slujnică.
În timp, datorită înțelepciunii și abilităților sale, a primit responsabilități mai importante în gospodăria negustorului.
Odată, l-a însoțit într-o călătorie, iar pe drum s-au oprit în insula Corsica, unde avea loc un festival păgân. Stăpânul său a mers să petreacă și să jertfească idolilor, în timp ce sfânta a rămas la rugăciune.
Descoperită de păgâni și obligată să se închine idolilor, tânăra a refuzat, a îndurat chinuri și L-a mărturisit cu prețul vieții pe Hristos. În timp ce stăpânul său adormise, sfânta a fost răstignită.
Un înger al Domnului le-a vestit călugărilor de pe o insulă apropiată despre martiriul ei, iar aceștia i-au luat trupul și l-au îngropat creștinește în mănăstirea lor.
Mucenicia sa a avut loc în secolul al V-lea, iar în jurul anului 763, moaștele sale au fost mutate la o mănăstire de maici din orașul Brescia.
Sf. Macrina, sora Sf. Vasile cel Mare – 19 iulie
Sfânta Macrina face parte din familia Sfântului Vasile cel Mare, care a dat lumii opt sfinți.
Sărbătoarea sfintei, 19 iulie, coincide cu ziua dedicată întregii familii în Calendarul Bisericii Ortodoxe Române.
Sfânta Macrina s-a născut în Capadocia la începutul secolului al IV-lea și a fost crescută de mama sa, Sfânta Emilia, în spiritul valorilor creștine.
După ce logodnicul ei a murit, Macrina a hotărât să își păstreze fecioria și să rămână în casa părinților ei pentru a-i ajuta atât în gospodărie, cât și la educația fraților și surorilor ei.
Când aceștia au crescut și au părăsit casa, Sfânta Macrina a pus alături de mama sa bazele unei comunități monahale, fiind urmate și de alte femei.
După moartea Sfintei Emilia, Sfânta Macrina a devenit stareță, bucurându-se de respectul și admirația surorilor.
Viața ei monahală a fost caracterizată de asprime față de ea însăși și indulgență față de ceilalți.
Surorile din mănăstire i-au istorisit Sfântului Grigorie de Nissa, fratele Sfintei Macrina, că aceasta dobândise darul facerii de minuni. O vindecase pe o copilă de o boală a ochilor și, datorită rugăciunilor ei, mănăstirea nu ducea niciodată lipsă de grâu, chiar și în timpul foametei.
Sfânta Macrina a trecut la Domnul în anul 380 și a fost îngropată alături de părinții săi.
Sf. Maria Magdalena – 22 iulie
Potrivit Sfântului Evanghelist Luca, Sfânta Maria Magdalena a fost femeia din care Hristos scosese șapte demoni (Luca 8:2).
După tămăduirea ei, aceasta L-a urmat pe Mântuitorul în misiunea Lui de propovăduire. Astfel, a devenit o ucenică credincioasă, care a lăsat totul și a rămas alături de Hristos și în cele mai grele momente.
Sfânta Maria Magdalena s-a aflat, alături de Maica Domnului și alte ucenice, la picioarele lui Iisus când Acesta era pe cruce.
Este prima persoană căreia Mântuitorul I se arată și îi vestește Învierea Sa (Ioan 20:16) și cea care duce mai departe vestea cea bună.
După Cincizecime, Sfânta Maria a întreprins numeroase călătorii de propovăduire a Evangheliei, astfel încât Biserica o cinstește ca fiind întocmai cu Apostolii. Ar fi ajuns și la Roma, unde i-ar fi vestit împăratului Tiberius Caesar Învierea, ținând un ou roșu în mână.
Potrivit tradiției, s-ar fi retras la Efes, alături de Maica Domnului și Sfântul Ioan Evanghelistul. Alte surse indică că ar fi murit la Ierusalim.
În secolul al IX-lea, moaștele sale au ajuns la Constantinopol, iar în epoca cruciadelor, au fost mutate în Italia.
Mâna stângă a sfintei se află în patrimoniul Mănăstirii Simonos Petra din Sfântul Munte Athos.
Sf. Marcela din Hios – 22 iulie
Sfânta Marcela s-a născut în satul Volissos din insula grecească Hios, pe la jumătatea secolului al XIV-lea.
Mama ei era foarte credincioasă și, înainte de a muri, i-a insuflat fiicei ei valorile creștine. Marcela și-a petrecut copilăria și adolescența cultivând rugăciunea, evlavia și păstrându-și curăția.
Tatăl ei era necredincios și atunci când fiica sa a crescut, i-a mărturisit sentimentele pătimașe pe care le nutrea față de ea.
Aflând despre intențiile tatălui său, tânăra Marcela a fugit. S-a ascuns în niște tufișuri cărora tatăl ei le-a dat foc. Sfânta a continuat să fugă până când a simțit o durere în picior și a văzut că tatăl ei o rănise cu o săgeată.
S-a prăbușit pe stâncile de la malul mării și s-a rugat ca acestea să se deschidă și să o ascundă, pentru a-și păstra curăția.
Stâncile s-au deschis, însă pieptul și capul său au rămas la suprafață. Tatăl său i le-a tăiat, iar capul l-a aruncat în mare.
Sfântul cap a fost găsit mai târziu în chip minunat, înconjurat de lumină.
Stâncile unde a fost martirizată Sfânta Marcela sunt în prezent un loc de pelerinaj, unde mulți credincioși află alinare sufletească și vindecări.
Un fragment din moaștele ei se află la Mănăstirea „Piatra Sfântă” din comuna Bârnova, județul Iași.
Sf. Mc. Valeria – 23 iulie
Sfânta Valeria a fost soția Sfântului Vitalie și mama Sfinților Ghervasie și Protasie, ocrotitori ai orașului italian Milano.
Soțul său a murit ca martir în orașul Ravenna, fiind îngropat de viu sub stânci.
Sfânta Valeria a încercat fără succes să-i recupereze trupul, iar pe drumul de întoarcere spre Milano a fost atacată de un grup de păgâni care i-au impus să jertfească zeului pădurii, Silvanus.
Pentru că a refuzat, a fost bătută și dusă în Milano, unde a murit trei zile mai târziu.
Mucenicia lor a avut loc în primele secole ale creștinismului, dar nu este consemnată o perioadă exactă.
Pe locul în care a fost îngropat Sfântul Vitalie a fost înălțată una dintre cele mai celebre biserici ale creștinismului apusean, Basilica San Vitale din Ravenna.
Construcția este faimoasă pentru faptul că aici se află cel mai mare și cel mai bine păstrat mozaic bizantin din afara Constantinopolului, în care este reprezentat și Împăratul Iustinian.
Sf. Mc. Hristina – 24 iulie
Sfânta Hristina a trăit în timpul împăratului Septimiu Sever (secolele II-III) și era originară din orașul fenician Tir, aflat pe teritoriul Libanului de astăzi.
A fost fiica unui dregător bogat, care a închis-o în cel mai înalt turn al palatului său, pentru ca tânăra să slujească neîncetat zeilor.
Hristina, care era creștină, a dărâmat idolii tatălui său și a împărțit aurul săracilor. Pentru această faptă a fost chinuită și a fost lăsată în turn alți câțiva ani.
Tradiția menționează că Sfânta Hristina ar fi descoperit creștinismul prin contemplarea frumuseții creației.
Deoarece nu a fost convinsă să renunțe la credință, Sfânta Hristina a fost aruncată de tatăl său în mare, de unde a fost scoasă de un înger al Domnului.
A fost închisă în temniță, iar peste noapte, tatăl ei a murit. Urmașii lui la dregătorie au continuat să o prigonească și, într-un final, aceasta a primit martiriul prin împungerea cu sulițe.
Sf. Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu – 25 iulie
Sfânta Ana a fost mama Maicii Domnului și bunica după trup a Mântuitorului Hristos.
Sfânta Ana era fiica unui preot din seminția lui Levi și a fost căsătorită cu Sfântul Ioachim. Aceștia erau drepți și foarte credincioși, însă timp de 50 de ani nu au putut avea copii.
După mult post, rugăciune și răbdare, Domnul le-a binevestit prin Arhanghelul Gavriil nașterea Maicii Domnului, cea care avea să-L poarte în pântece pe Mântuitorul.
Când prunca Maria a împlinit trei ani, Sfinții Ioachim și Ana au adus-o la templu după cum făgăduiseră, iar la scurt timp au trecut la Domnul.
Sfinții Ioachim și Ana sunt sărbătoriți împreună în 9 septembrie, iar Zămislirea Născătoarei de Dumnezeu, în 9 decembrie.
Sf. Cuv. Olimipiada – 25 iulie
Sfânta Olimpiada provenea dintr-o familie de rang înalt din Constantinopol.
Copilăria ei s-a aflat sub binecuvântarea sfinților. Era vizitată adesea de Sfântul Grigorie Teologul, care o numea „Olimpiada mea cea aleasă”, iar Sfântul Grigorie de Nyssa i-a dedicat tâlcuirea la „Cântarea Cântărilor”.
Soțul său a murit la scurt timp după căsătorie, iar sfânta a decis să își dedice viața ajutorării semenilor.
Sfântul Patriarh Nectarie al Constantinopolului a ridicat-o la rangul de diaconiță. Nu era considerată parte a clerului, slujirea sa constând în vizitarea și ajutorarea bolnavilor și asistarea preotului în anumite situații.
Sfântul Ioan Gură de Aur i-a fost părinte duhovnicesc, povățuitor și prieten apropiat. Sub îndrumarea lui, și-a folosit moștenirea pentru a-i hrăni pe orfani, văduve și pe cei din temnițe. A dăruit bisericilor și caselor de oaspeți cele de trebuință și a ridicat o mănăstire în apropiere de Biserica Sfânta Sofia.
După ce Sfântul Ioan a fost exilat, Sfânta Olimpiada a refuzat să-l susțină pe succesorul lui la scaunul arhiepiscopal și astfel a devenit la rândul ei prigonită.
Acuzată pe nedrept, a fost trimisă în exil în Nicomidia, unde a îndurat lipsuri și suferințe.
Mângâierea și încurajarea au venit de la scrisorile profunde pe care Sfântul Ioan Gură de Aur i le trimitea.
A trecut la cele veșnice în 25 iulie 408 și potrivit dorinței sale, trupul i-a fost pus într-un sicriu și aruncat în Marea Marmara.
Sicriul a plutit miraculos până la malul Constantinopolului, chiar în dreptul mănăstirii sale.
Un fragment din moaștele sale se află și la Biserica Șerban Vodă din București.
Sf. Cuv. Eupraxia – 25 iulie
Sfânta Eupraxia a trăit în secolul al IV-lea și a fost fiica unui demnitar roman, rudă a împăratului Teodosie.
După moartea tatălui, a plecat cu mama sa, cunoscută ca Sfânta Eupraxia cea Bătrână, să cerceteze proprietățile din Egipt ale familiei.
Acolo s-au apropiat de o mănăstire de maici cu viață foarte aspră, iar Sfânta Eupraxia, deși avea doar 7 ani, a simțit chemarea pentru viața monahală și a insistat să fie primită în obște.
După moartea mamei, împăratul a chemat-o pe Sfânta Eupraxia pentru a o căsători cu fiul de senator căruia îi fusese promisă. Tânăra l-a rugat pe împărat să o lase să-I slujească în continuare lui Hristos și să împartă averea ei săracilor.
În mănăstire, viața sfintei a fost caracterizată de asceză foarte aspră, necesară pentru a-l birui pe vrăjmașul care îi provoca multe ispite.
Pentru răbdarea și străduințele sale, a primit de la Domnul darul facerii de minuni și a ajuns cunoscută pentru vindecările trupești și sufletești pe care le făcea.
A trecut la Domnul în pace, la vârsta de doar 30 de ani.
Sf. Paraschevi din Roma – 26 iulie
Sfânta Paraschevi s-a născut în apropierea Romei, în secolul I, într-o familie de creștini, după îndelungi rugăciuni ale părinților ei.
După moartea lor, a intrat în monahism, iar apoi, dobândind har, a ieșit să-L propovăduiască pe Hristos, dar a atras mânia iudeilor. Acești au dus-o în fața împăratului Antonin Pius, care a ordonat ca Sfânta Paraschevi să fie chinuită.
Când a observat că sfânta nu simte efectele torturii, intrigat, împăratul s-a supus pe sine însuși acelorași chinuri, dar a orbit. Înfricoșat, s-a rugat sfintei să-i redea vederea, iar aceasta l-a vindecat. Eliberată, Cuvioasa Paraschevi și-a urmat periplul în mai multe cetăți și a primit cununa muceniciei în anul 140.
Moaștele ei au fost izvor de vindecări, fiind cunoscute mai ales pentru darul de a vindeca bolile ochilor.
Tradiția spune că sfânta a fost martirizată pe teritoriul actual al Greciei, iar mormântul său se află în mănăstirea din Pounta.
Această ipoteză este susținută prin trei argumente: scrierile Sfântului Nicodim Aghioritul menționează că datorită sfintei „mulți greci s-au întors la cunoașterea lui Dumnezeu”; multe sate din zona martiriului său au ca sărbătoare oficială a localității ziua sfintei; și pe teritoriul Greciei sunt răspândite mai multe fragmente din moaștele sale.
Un fragment din moaștele Sfintei Paraschevi se află și la Mănăstirea Antim din București.
Sf. Irina din Hrisovalant – 28 iulie
Sfânta Irina s-a născut într-o familie nobilă din Capadocia, în secolul al IX-lea. Aleasă de Sfânta Teodora Împărăteasa (11 februarie) ca viitoare soție a fiului ei, Dumnezeu a rânduit ca sfânta să ajungă monahie în mănăstirea Hrisovalant din Constantinopol.
După anii încercărilor, a devenit o stareță recunoscută pentru înțelepciunea prin care conducea obștea, dar și pentru darurile primite de la Dumnezeu, printre care și cel al înainte-vederii.
Înaintea marilor sărbători, obișnuia să privegheze în curtea mănăstirii sub cerul înstelat. Odată, o maică a văzut-o ridicându-se de la pământ în timpul rugăciunii, în timp ce doi chiparoși se plecau în fața ei. Când a terminat rugăciunea, a binecuvântat copacii, iar aceștia s-au îndreptat.
Cuvioasa a trecut la Domnul când avea peste 100 de ani.
Moaștelor sale li s-a pierdut urma după căderea Constantinopolului. De abia în 1917, în mănăstirea Dionisiou din Athos a fost găsit un codex cu viața sa, iar mai târziu, Sfântul Gherasim de la Sf. Ana Mică i-a scris slujba.
Tot la mănăstirea athonită a fost găsită și o icoană a Sfintei Irina, pictată de monahul Nectarie. Icoana a fost dăruită apoi Maicii Meletia, care a ridicat o mănăstire în anii 1930, în cinstea cuvioasei Irina.
Mănăstirea este situată în Lykovrisi, în nordul Atenei, iar icoana făcătoare de minuni a Sfintei Irina este așezată la loc de cinste. Lăcașul de cult a început să atragă numeroși credincioși, iar în anii 1960 s-a început editarea unui periodic și a unor cărți în care sunt consemnate minunile sfintei.
În viața Sfintei Irina este menționat un episod în care un marinar din Patmos i-a adus trei mere. Acestea erau de fapt darul din Rai al Sfântului Ioan Teologul.
În amintirea acestei întâmplări, maicile din mănăstirea din Lykovrisi au plantat mai mulți meri ale căror roade sunt oferite drept binecuvântare celor care suferă de infertilitate, cancer sau boli incurabile.
În mănăstire este pus un semn pe care se poate citi: „Mănânci, crezi, nădăjduiești”. Binecuvântarea merelor are loc în fiecare an de sărbătoarea sfintei, în 28 iulie.
Sf. Mc. Teodota – 29 iulie
Sfânta Teodota a fost o creștină din Bitinia, care, după ce a rămas văduvă, și-a crescut singură cei trei fii. A fost o prietenă apropiată a Sfintei Mari Mucenițe Anastasia (22 decembrie), pe care o ajuta să aducă alinare creștinilor întemnițați.
Sfânta Teodota a fost arestată împreună cu fiii săi în timpul persecuțiilor împăratului Dioclețian. Unul dintre demnitari, văzând frumusețea ei, a vrut să o ia în căsătorie, dar un înger al Domnului a păzit-o.
În Proloagele de la Ohrida este consemnat faptul că a fost aruncată împreună cu fiii ei într-un cuptor încins, primind cununa muceniciei.
Citește și Materic digital: Sfintele lunii iunie