30 DE ANI DE LA ABSOLVIREA SEMINARULUI TEOLOGIC CARANSEBEȘ – PROMOȚIA 1996

Au trecut 30 de ani de la ultimul sunet al clopoțelului, pentru Generația 1996, a Seminarului din Caransebeș, care nu a fost doar o simplă școală, ci un spirit, un loc unde am așezat bazele formării teologice, dar și a pregătirii pentru viață.

Cele trei decenii ne-au schimbat pe toți, ne-au oferit bucurii, dar și provocări, lecții de viață, însă nu au reușit să șteargă amintirile celor 5 ani, petrecuți împreună. Revederea la anumite răstimpuri este mai mult decât o simplă întâlnire, este un prilej de a avea în mijlocul nostru pe dascălii noștri dragi, care ne-au format și inspirat, cu multă dragoste și pe foștii colegi, ajunși, fiecare, la rosturile lor.

Întâlnirea a debutat în după amiaza zile de joi, 9 iulie, în biserica Arad Grădiște II, cu o slujbă de mulțumire, adusă lui Dumnezeu, pentru toate binefacerile arătate, urmată de o pomenire a profesorilor trecuți la cele veșnice. La momentul rânduit, fiecare absolvent, și-a prezentat realizările, bucuriile, dar și încercările și provocările la cei 30 de ani de la absolvire și la cei aproape 50 de ani de viață.

Au fost momente de bucurie și emoție la această sărbătoare, gândindu-ne, încă de pe acum, la următoarele posibile întâlniri. Vorba unui părinte: „ … nu ne întâlnim doar la anumite intervale de timp, ci, ne putem întâlni, la fiecare Sfântă Liturghie, pe Sfântul Disc…”.

La bună vedere, dragi colegi ai Promoției 1996!

Pr. Dr. Petru Ursulescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *