A doua activitate din proiectul „Cuvinte pentru suflete”, la Centrul de Îngrijire pentru Persoane Vârstnice Arad

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, la Centrul de Îngrijire pentru Persoane Vârstnice din Arad s-a desfășurat cea de-a doua activitate din cadrul proiectului „Cuvinte pentru suflete”, inițiat și coordonat de părintele Alexandru Blaj, preot de caritate al Sectorului Social al Arhiepiscopiei Aradului.

Întâlnirea a avut ca scop aducerea unui strop de bucurie, speranță și apropiere sufletească beneficiarilor centrului, prin dialog, muzică și gesturi de solidaritate.

Invitatul de astăzi a fost Adrian Tanchiș, inspector școlar la Inspectoratul Școlar Județean Arad, activând în domeniul învățământului special și al minorităților naționale, care le-a vorbit celor prezenți despre lecțiile de viață învățate din activitatea sa alături de copii, sub titlul „Ce m-au învățat copiii despre viață”. În cadrul prezentării, acesta a evidențiat importanța ascultării aproapelui, puterea bunătății, curajul de a merge înainte chiar și în momentele dificile și valoarea oamenilor și a relațiilor autentice, subliniind că adevărata moștenire a fiecăruia este iubirea și binele pe care le lasă în urma sa.

La finalul activității, Ioana Cărăbaș, dirijoarea Corului Parohiei Arad-Șega II și artist în cadrul Filarmonicii Arad, împreună cu alți membrii ai corului au interpretat câteva pricesne menite să aducă liniște și emoție în sufletele vârstnicilor. De asemenea, aceștia au adus bucuria și beneficiarilor nedeplasabili, oferindu-le acestora bucuria muzicii și a unei întâlniri calde, aproape de suflet.

Tuturor beneficiarilor le-au fost oferite pachete, gest primit cu recunoștință și bucurie de către cei prezenți.

Prin proiectul „Cuvinte pentru suflete”, Arhiepiscopia Aradului, prin Sectorul Social-Filantropic, își propune să creeze întâlniri periodice dedicate persoanelor vârstnice, în care cuvântul ziditor, dialogul, muzica și apropierea de semeni să aducă speranță și să combată singurătatea, reafirmând faptul că fiecare om are nevoie să fie ascultat, prețuit și iubit.

Alexandru Blaj, preot de caritate