Matericul digital al lunii august aduce în prim-plan chipurile unor sfinte a căror credință, jertfelnicie și statornicie au rămas repere pentru generații de creștini.

Luna aceasta sunt cinstite cinci sfinte românce, dintre care patru au fost canonizate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2025, îmbogățind astfel calendarul ortodox cu noi modele de sfințenie.

Unele dintre celelalte sfinte pomenite în această lună, precum Sfintele Radegunda, Eulalia sau Împărătesele Evdochia și Irina, sunt mai puțin cunoscute publicului din România. Totuși, viețile lor cuprind detalii interesante care pot contribui la îmbogățirea culturii generale, punând în lumină personalități feminine care au influențat istoria și civilizația creștină.

Sf. Solomoni, mama Sf. 7 fraţi Mucenici Macabei – 1 august

Sfânta Solomoni a fost mama Sfinților 7 frați Mucenici Macabei, care au murit pentru că nu au renunțat la credința în Dumnezeul adevărat.

Martiriul lor, care a avut loc în secolul al II-lea î.Hr., este consemnat în Cartea a doua a Macabeilor din Vechiul Testament (II Macabei 6:7).

Cei 7 frați și mama lor au fost prinși și aduși în fața împăratului seleucid Antioh Epifan, care îi prigonea pe evrei. Fiii Sfintei Solomoni au refuzat să mănânce carne de porc și să jertfească idolilor, ceea ce le-a adus condamnarea la moarte.

După ce primii 6 fii au fost omorâți în fața ei, împăratul a îndemnat-o pe Sfânta Solomoni să-l convingă pe cel mai tânăr să renunțe la credință, în schimbul unor avantaje la curtea împărătească.

Sfânta Solomoni l-a încurajat, însă, pe fiul cel mai mic să urmeze exemplul fraților săi. Copilul l-a înfruntat pe împărat și a fost torturat cu o cruzime și mai mare.

Sfânta Solomoni s-a rugat lângă trupurile copiilor ei, apoi și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, în aceeași zi.

Mai mulți Părinți ai Bisericii au lăudat martiriul acestor sfinți, printre care și Sfântul Ioan Gură de Aur, care subliniază că sfânta a avut tăria să-și vadă copiii torturați, deoarece „ea nu era lipită deloc de cele pământești, ci avea privirea țintită doar spre veșnicie”.

Troparul Sfinților Macabei, glas 4:

Sf. Eliza din Kythira – 1 august

Sfânta Eliza s-a născut în Peloponez, Grecia, la jumătatea secolului al IV-lea, ca răspuns la rugăciunile mamei sale, o creștină evlavioasă.

Tatăl ei era însă păgân și, când sfânta a rămas orfană de mamă la vârsta de 14 ani, acesta a vrut să o căsătorească cu un conducător necredincios.

Sfânta a fugit în insula Kythira, unde a trăit în rugăciune și asceză. După lungi căutări, a fost găsită de tatăl ei, care i-a tăiat capul în ziua de 1 august 375.

Trupul muceniței a fost îngropat pe insulă, iar în 1871, în cinstea ei, a fost ridicată o biserică mai mare, care există și în prezent.

Troparul Sfintei Eliza, glas 3:

Rod sfânt al Peloponezului, podoabă dumnezeiască a insulei Kythira, te-ai arătat, Eliza prealăudată, căci pentru Hristos te-ai nevoit după dreptate, cu mâna părintească ți s-a tăiat capul, Muceniță slăvită; roagă pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare mila.

Sf. Mironosiță Salomeea – 3 august

Sfânta Mironosiță Salomeea a fost una dintre fiicele Sfântului și Dreptului Iosif, din căsătoria cu o femeie numită tot Salomeea.

După moartea soției sale, Dreptul Iosif a devenit logodnicul și protectorul Fecioarei Maria.

Sfânta Salomeea s-a căsătorit cu Zevedeu, iar împreună au avut doi fii, pe Sfinții Apostoli Iacov și Ioan Evanghelistul, cărora Mântuitorul le-a dat supranumele de „fiii tunetului” (Marcu 3:17).

Sfânta Salomeea este menționată în Evanghelie atunci când îi cere lui Hristos ca cei doi fii ai ei să fie așezați unul de-a dreapta și altul de-a stânga în Împărăția Sa (Matei 20:20-22).

De asemenea, a fost una dintre femeile care L-au urmat pe Mântuitorul, care au rămas alături de El în timpul Pătimirilor Sale pe Golgota și care au primit de la Înger vestea Învierii Domnului.

După Cincizecime, persecuțiile împotriva Bisericii din Ierusalim i-au pricinuit Sfintei Salomeea o mare durere, deoarece și-a văzut fiul cel mic, pe Sfântul Apostol Iacov, decapitat la ordinul regelui Irod Agripa (Fapte 12:2).

Troparul Sfintei Mironosițe Salomeea, glas 4: 

Pe mama de Dumnezeu insuflată a fiilor lui Zevedei, pe credincioasa uceniță a Învățătorului Hristos și slujitoarea Acestuia, toți pe Mironosița Domnului, Salomeea, în cântări dumnezeiești să o lăudăm cu râvnă, căci se roagă neîncetat lui Hristos Dumnezeu ca să se mântuiască sufletele noastre.

Sfânta Teodora din Tesalonic – 3 august

Sfânta Teodora s-a născut în Eghina, în secolul al IX-lea, dar, în urma unei invazii a saracinilor, a ajuns împreună cu familia sa la Tesalonic.

A fost căsătorită și a avut trei copii, dintre care a supraviețuit doar o fată care a devenit monahie cu viață sfântă, Teopisti.

După ce a rămas văduvă, a intrat într-o mănăstire închinată Sfântului Ștefan, unde a trăit timp de 55 de ani în ascultare și asceză aspră.

Fiica sa, Teopisti, a venit ulterior în mănăstirea în care se afla mama sa. După ce stareța a văzut apropierea dintre cele două monahii, mamă și fiică, acestea au primit ascultarea de a păstra tăcerea una față de cealaltă timp de 15 ani.

Ajunsă la o vârstă înaintată, Sfânta Teodora a avut grijă mai mulți ani de stareța care se îmbolnăvise și căzuse la pat.

La vârsta de 75 de ani, sfânta s-a îmbolnăvit și a trecut la Domnul, iar chipul său, marcat de greutățile prin care trecuse, a devenit deodată vesel și luminos. De asemenea, trupul său răspândea o mireasmă plăcută, iar cei bolnavi erau vindecați după ce se apropiau de sicriul său.

În a unsprezecea zi după adormirea sa, din candela care ardea deasupra mormântului a început să se verse în continuu ulei, aceasta fiind încă o binecuvântare a sfintei pentru credincioși.

Sfânta Teodora a trecut la Domnul în 29 august, dar, fiind o zi de mare sărbătoare, cinstirea ei a fost mutată în data de 3 august, alături de fiica sa, Sfânta Teopisti.

Sfintele sale moaște se află în mănăstirea care îi poartă numele din centrul orașului Tesalonic.

Troparul Sfintei Teodora din Tesalonic, glas 4:

Desăvârșit drumul tău, cu cuget neclintit, l-ai săvârșit, preacinstită, bine supunându-te lui Hristos, mirelui tău. Pentru aceea, ai primit har, Cuvioasă Teodora, să alungi demonii și să vindeci bolile. De aceea, și celor care te cinstesc le izvorăști tămăduiri.

Sf. Nona, mama Sf. Grigorie Teologul – 5 august

Sfânta Nona este unul dintre cele mai edificatoare modele de soție și mamă creștină, iar toți membrii familiei sale au devenit sfinți.

Originară dintr-o familie credincioasă din Capadocia, Sfânta Nona s-a căsătorit cu Grigorie, un magistrat înstărit, care aderase la învățăturile unei secte.

Cu rugăciune și răbdare, după 20 de ani de căsătorie, Sfânta Nona și-a adus soțul la credință. Mai mult, acesta a devenit chiar un bun episcop pentru mulți ani, ajungând să fie cunoscut sub numele de Sfântul Grigorie cel Bătrân.

Toți cei trei copii ai lor, crescuți cu multă dragoste și evlavie de Sfânta Nona, au devenit la rândul lor sfinți: Sfântul Grigorie Teologul, unul dintre Sfinții Trei Ierarhi, Sfânta Gorgonia, care a dus o viață duhovnicească înaltă, și Sfântul Chesarie, un medic renumit al Constantinopolului, care și-a lăsat întreaga avere săracilor.

Pe lângă creșterea și educația copiilor, Sfânta Nona nu a încetat să slujească Biserica, fiind, de asemenea, diaconiță.

Sfânta a trecut și prin experiența dureroasă a pierderii a doi dintre copiii ei, Sfântul Chesarie și Sfânta Gorgonia, care au trecut la Domnul la vârste tinere.

După moartea soțului său, Sfânta Nona s-a îmbolnăvit, trecând printr-o ultimă încercare curățitoare, și a adormit în Domnul în timpul Sfintei Liturghii.

Troparul Sfintei Nona, glas 5:

Ca un alabastru de mir al harului dumnezeiesc, în chip de trei ori fericit ai bineînmiresmat Biserica lui Hristos cu fiii tăi, Sfântă Nona preaslăvită, și te-ai arătat dreptar de mult preț al cununiei celei cinstite. De aceea, te rogi Domnului cu îndrăzneală pentru cei ce, cu credință, te laudă pe tine.

Sf. Teodora de la Sihla – 7 august

Sfânta Teodora s-a născut în jurul anului 1650, în satul Vânători-Neamț, din Moldova, în familia lui Ștefan Joldea, paznic al Cetății Neamțului.

Crescută în acest ținut, plin de mănăstiri și de călugări cu o viață duhovnicească înaltă, în sufletul Sfintei Teodora s-a aprins dorința de a intra în monahism. Însă părinții ei au dorit ca ea să se căsătorească, iar Sfânta Teodora i-a ascultat.

A petrecut câțiva ani împreună cu soțul ei, un om credincios, care, văzând dorul ei după viața monahală, i-a îngăduit să intre în obștea de la Mănăstirea Vărzărești din Munții Buzăului.

Egumena, schimonahia Paisia, a primit-o cu multă dragoste, iar după doi ani a tuns-o în monahism.

Între timp, soțul ei a luat și el hotărârea să meargă la Mănăstirea Poiana Mărului, unde a fost tuns în monahism cu numele Elefterie.

Din cauza invaziei turcilor, schimonahia Paisia s-a refugiat în adâncul pădurii cu trei ucenice, printre care și Sfânta Teodora, ducând o viață pustnicească de mai bine de zece ani.

După moartea egumenei, Sfânta Teodora a revenit în ținuturile natale, oprindu-se la toate mănăstirile, dar mai ales la Mănăstirea Neamț, unde s-a rugat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Îndrumătoarea.

A ajuns sub îndrumarea ieroschimonahului Pavel de la Sihla, care a ajutat-o să-și găsească o chilie și a povățuit-o în viața pustnicească. După o vreme, sfânta s-a mutat într-o peșteră.

Se hrănea cu pesmeți aduși de duhovnicul său și cu ceea ce îi oferea pădurea: zmeură, bureți, afine și „măcrișul Sfintei Teodora”, o plantă care crește și astăzi. Bea apă strânsă într-o adâncitură vizibilă, în prezent, în apropierea peșterii sale.

După moartea duhovnicului și a egumenului de la Sihla, a trăit neștiută de nimeni și a ajuns la măsuri duhovnicești înalte.

Simțind că i se apropie sfârșitul, Sfânta Teodora își dorea să primească Sfânta Împărtășanie, iar Dumnezeu i-a împlinit dorința în chip minunat.

Monahii de la Sihăstria observaseră în repetate rânduri că păsările luau bucăți de pâine în cioc și zburau cu ele. S-au gândit că acestea duc pâinea unui sihastru, așa că le-au urmărit și astfel au descoperit-o pe Sfânta Teodora cu mâinile ridicate la rugăciune, înconjurată de lumină și plutind în văzduh.

Ajunsă la bătrânețe, cuvioasa le-a povestit viața ei, a primit Sfintele Taine și a trecut la Domnul. Monahii i-au înmormântat trupul în peșteră, unde a venit mai târziu să se închine și fostul său soț, ieromonahul Elefterie.

Sfintele sale moaște au ajuns, în împrejurări neclarificate, în peșterile Mănăstirii Pecerska din Kiev, într-o raclă pe care scrie: „Sfânta Teodora din Carpați”.

Troparul Sfintei Teodora de la Sihla, glas 5:

Aprinzându-te, maică, de focul harului dumnezeiesc, Teodora, precum voiește Hristos, întru el ți-ai lămurit cu totul sufletul; iar stricăciunea cea din trup ți-a înghițit-o mai apoi, Slăvită, nestricăciunea; mijlocește, dar, către Domnul, de focul veșnic mântuindu-ne.

Sf. Suzana din Roma – 11 august

Sfânta Suzana era fiica unui preot creștin din Roma și nepoata Sfântului Gaius, episcop al cetății, precum și rudă a împăratului Dioclețian.

Împăratul avea un fiu adoptiv pe care dorea să-l căsătorească cu Suzana, însă aceasta dorea să-și păstreze fecioria și să-și închine viața lui Hristos.

Dioclețian a trimis doi patricieni pentru a o convinge pe tânără, însă aceștia au fost convertiți. Înfuriat, împăratul a poruncit ca cei doi proaspăt botezați să fie omorâți, iar cenușa lor să fie aruncată în mare.

Sfânta Suzana a fost decapitată în casa tatălui ei, unde episcopul Gaius a ridicat ulterior o bazilică. Pe locul construcției antice se află astăzi Biserica Santa Susanna alle Terme di Diocleziano.

La scurt timp, tatăl și bunicul sfintei au fost, de asemenea, martirizați.

Sf. Manefa din Gomel – 11 august

Sfânta Manefa s-a născut în 1918 într-un sat din Belarus și a primit numele Maria, în cinstea Sfintei Maria Egipteanca. De mică a fost diagnosticată cu paralizie cerebrală, care a lăsat-o imobilizată pentru restul vieții.

În ciuda acestei neputințe, avea mereu o stare de veselie, o dorință de a-i ajuta pe ceilalți și de a munci în gospodărie, fiind talentată la croitorie.

În paralel cu numeroase activități, familia dădea o mare importanță rugăciunii. Mama sa o ducea în spate la biserică, de unde erau nelipsite duminica. S-au apropiat de o mănăstire de maici, unde Maria a fost chemată să se alăture obștii. A fost tunsă în monahism de către Cuviosul Macarie, unul dintre ultimii stareți de la Optina.

În curând, monahia Manefa a devenit cunoscută pentru darurile duhovnicești primite de la Dumnezeu: darul discernământului, al izgonirii demonilor, al tămăduirii și al înaintevederii. Numeroși oameni veneau să-i ceară ajutorul, iar sfatul ei principal era mereu: rugăciune, pocăință, milă.

După închiderea mănăstirii din cauza tensiunilor politice, s-a retras în satul natal, unde, în timp, s-a închegat o comunitate monahală. Dumnezeu le-a trimis și un preot care a ajutat la extinderea construcțiilor și i-a făcut maicii Manefa un scaun cu rotile.

După o viață dedicată ajutorării și mângâierii aproapelui, Sfânta Manefa a trecut la Domnul în 25 februarie 1984. Sfintele sale moaște au fost aflate în 11 august 2006, iar un an mai târziu a fost canonizată, adăugându-se soborului sfinților din Belarus.

Troparul Sfintei Manefa, glas 2:

Sf. Evdochia Împărăteasa – 13 august

Sfânta Evdochia s-a născut la Atena în anul 401 și a fost fiica unui filosof păgân, care i-a dat numele Athenais. A primit o educație solidă, studiind gramatica, retorica și filosofia.

Tatăl său și-a lăsat întreaga avere fiilor săi, iar Sfintei Evdochia i-a lăsat doar 100 de monede de aur. Prin urmare, aceasta a părăsit Atena și a mers la Constantinopol, unde l-a cunoscut pe împăratul Teodosie al II-lea, care i-a devenit soț.

S-a botezat în credința creștină și a primit numele Evdochia, devenind o împărăteasă cunoscută pentru virtuțile sale.

La îndemnul Sfintei Melania Romana, care îi era povățuitoare, a făcut un pelerinaj la Ierusalim. Acolo, a participat la târnosirea primei biserici închinate Sfântului Ștefan și a adus la Constantinopol fragmente din moaștele lui.

Câțiva ani mai târziu, a fost acuzată pe nedrept de infidelitate și exilată în Palestina, unde a rămas până la sfârșitul vieții.

A construit mai multe biserici în Țara Sfântă și a încurajat pelerinajele. I-a cunoscut pe Sfântul Eftimie cel Mare și pe Sfântul Simeon Stâlpnicul și le-a urmat învățăturile.

A trecut la Domnul în 460, iar moaștele sale au fost ulterior transferate la Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol.

Troparul Sfintei Evdochia, glas 8:

Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Evdochia, duhul tău.

Sf. Irina (Xenia) Împărăteasa – 13 august

Sfânta Irina a fost fiica regelui maghiar Ladislau I, cel care a ridicat cetatea Oradei în Evul Mediu.

Prințesa, care se numea pe atunci Piroska și era recunoscută pentru frumusețea sa, a fost remarcată de împăratul bizantin Alexie I Comnenul și de împărăteasa Irina Ducas.

Aceștia au ales-o drept soție pentru fiul lor, Ioan al II-lea Comnenul, cunoscut și sub numele de Ioan cel Frumos, care a fost canonizat, la rândul său, de Biserică. Prințesa Ungariei a venit la Constantinopol, s-a convertit la Ortodoxie și a primit numele Irina. Din căsătoria lor au rezultat opt copii, patru băieți și patru fete.

Împărăteasa Irina s-a dedicat ajutorării celor săraci, împărțind din avere, în timp ce trăia foarte simplu și urma o asceză aspră.

Cu sprijinul soțului ei, a ridicat Mănăstirea Pantocrator din Constantinopol, unde se aflau și un spital, azile pentru bătrâni și case de oaspeți.

La scurtă vreme a intrat în monahism, primind numele Xenia („străina”). Și-a petrecut ultimii ani în Bitinia, unde a trecut la Domnul în pace în 13 august 1134.

Moaștele sale au fost mutate la ctitoria ei din Constantinopol, unde au fost așezate ulterior și moaștele soțului său.

Cuplul imperial este pictat în mozaic în Biserica Sfânta Sofia, de-a dreapta și de-a stânga Maicii Domnului, fiind înfățișați ca mari binefăcători ai Bisericii.

Troparul Sfintei Împărătese Irina, glas 8:

Sf. Radegund de Poitiers – 13 august

Născută pe teritoriul Germaniei de astăzi, în jurul anului 520, Sfânta Radegund a fost fiica unui rege turingian.

A fost capturată în timpul unei campanii militare a francilor și a fost adusă la curtea regelui Clotar, care a luat-o de soție.

Deși avea un statut nobil, sfânta prefera îmbrăcămintea modestă și hrana frugală. În plus, nu mânca niciun aliment de origine animală.

Dorea să fie mai apropiată de oamenii simpli din popor, pe care îi ajuta cu hrană și îmbrăcăminte.

După ce soțul i-a ucis fratele, a decis să plece de la curte și să intre sub ocrotirea episcopului de Noyon.

În jurul anului 557, a ctitorit Mănăstirea Sfintei Cruci din Poitiers, care se numără printre cele mai vechi așezăminte monahale din Europa.

A continuat lucrarea filantropică în această mănăstire, fiind aproape de cei bolnavi, care erau deseori vindecați prin rugăciunile sfintei.

A trecut la Domnul în 13 august 587, iar mormântul său poate fi vizitat și astăzi în biserica din Poitiers care îi poartă numele.

De asemenea, Sfânta Radegund este ocrotitoarea mai multor biserici și mănăstiri din Europa, precum și a unui colegiu din cadrul Universității Oxford, Jesus College.

Sf. Maria Brâncoveanu – 16 august

Născută în jurul anului 1661, Sfânta Maria a fost nepoata unui domn al Țării Românești și soția Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu. Au avut împreună unsprezece copii, pe care i-au crescut și i-au educat exemplar.

Doamna Maria i-a fost soțului său sprijin în ctitorirea bisericilor, în tipărirea de cărți pentru ortodocșii din Orientul Apropiat și în administrarea moșiilor și averilor.

A ctitorit, la rândul ei, Biserica Bolniței de la Mănăstirea Hurezi (1699), Biserica Sf. Nicolae „Dintr-o zi” din București (1703), mănăstirile Surpatele (1706) și Viforâta (1713).

Viața ei a fost marcată de o grea suferință: pierderea soțului și a celor patru fii, care au fost decapitați de otomani la Constantinopol în 1714.

După moartea lor, a fost trimisă în exil, în Caucaz, împreună cu alți membri ai familiei. S-a putut reîntoarce în țară la sfârșitul anului 1716 și a recuperat o parte din averea familiei.

De asemenea, și-a împlinit una dintre cele mai importante lucrări: aducerea în țară a osemintelor soțului său, pe care le-a îngropat în ctitoria domnitorului, închinată Patriarhiei Ierusalimului, Biserica Sf. Gheorghe Nou din București.

În același loc a fost îngropată și Doamna Maria, ale cărei sfinte moaște au fost deshumate anul acesta.

După cum afirma Părintele Patriarh Daniel, Doamna Maria Brâncoveanu „rămâne pentru totdeauna un model de femeie creștină, demnă și curajoasă, soție evlavioasă și mamă jertfelnică, iubitoare de Biserică și de Neam”.

Troparul Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, glas 2:

Dreapta credință, blândețea și dreptatea le-ai dobândit din pruncie și ai fost soție înțeleaptă voievodului martir Constantin, ziditoare de lăcașuri sfinte și îndelung-răbdătoare în multe suferințe, Sfântă Doamnă Marie, cu toți Sfinții Brâncoveni, roagă-te Domnului pentru noi.

Sf. Olimpiada de la Văratec – 17 august

Sfânta Olimpiada, ctitora Mănăstirii Văratec, s-a născut la Iași, în anul 1757, în familia unui preot. A fost căsătorită, dar a rămas văduvă și a ales să intre în monahism la mănăstirea nemțeană Topolnița.

Sub îndrumarea Sfântului Paisie de la Neamț și a cuviosului Iosif Pustnicul, a căutat un loc mai potrivit pentru viața monahală. Astfel, s-a stabilit în pădurile Văratecului, unde a ridicat o biserică de lemn și a pus bazele unui așezământ monahal.

Biserica a devenit neîncăpătoare, așa că Sfânta Olimpiada a strâns fonduri pentru construirea unei biserici mai mari. Biserica a fost finalizată în 1808 și a primit hramul Adormirea Maicii Domnului.

În anul 1822, Sfânta Olimpiada a acceptat funcția de stareță a mănăstirii care număra peste 300 de monahii. Cu unele întreruperi, a rămas în această slujire până la vârsta de 85 de ani, când a trecut la Domnul.

Sf. Cuv. Nazaria de la Văratec – 17 august

Originară din Brașov, Sfânta Nazaria a intrat în mănăstire după ce și-a pierdut soțul și pe cei doi fii. Și-a început viața monahală la două schituri din Vrancea, apoi s-a retras în ținutul Neamțului, unde l-a cunoscut pe Cuviosul Iosif Pustnicul. Sfânta Nazaria s-a alăturat obștii de maici, povățuite de acesta, la Schitul Durău. Aici a petrecut paisprezece ani în post și rugăciune. A devenit o adevărată mamă duhovnicească, fiind aleasă egumenă.

După înființarea Mănăstirii Văratec, Cuviosul Iosif i-a încredințat Sfintei Nazaria conducerea obștii, devenind astfel prima stareță.

Datorită eforturilor sale, Mănăstirea Văratec a devenit o vatră monahală înfloritoare, care aduna peste o sută de maici atunci când Sfânta Nazaria a trecut în pace la Domnul, în anul 1814.

Sf. Elisabeta (Safta) Brâncoveanu de la Văratec – 17 august

Sfânta Elisabeta, cu numele de botez Safta, s-a născut în Moldova, într-o familie de boieri. A primit o educație aleasă și s-a căsătorit cu banul Grigore Brâncoveanu din Țara Românească, descendent al Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu. Cuplul nu a avut copii, dar a înfiat-o pe Zoe Mavrocordat, nepoata de soră a Sfintei Elisabeta.

Soții Brâncoveanu au fost binefăcători ai mai multor biserici și mănăstiri din țară: Biserica Sfânta Treime din Brașov, Mănăstirea Bistrița Vâlcii, Mănăstirea Viforâta și Biserica Domnița Bălașa din București.

După moartea soțului său, doamna Safta Brâncoveanu a împlinit visul lor prin construirea Spitalului Brâncovenesc, unde cei săraci puteau fi tratați fără să plătească. Acesta a fost unul dintre cele mai importante spitale din București, dar, după 146 de ani de funcționare, a fost demolat în 1984, la ordinul regimului comunist.

În 1840, doamna Safta Brâncoveanu s-a alăturat obștii de la Mănăstirea Văratec, unde a fost tunsă în monahism cu numele Elisabeta și a petrecut în rugăciune până la moartea sa, în anul 1857.

Troparul Sfintelor Olimpiada, Nazaria și Safta de la Văratec, glas 1:

Temeliile sfinte, întărite de Duhul Sfânt al Mănăstirii Văratec, în cântări să le lăudăm, lăcașul liniștirii cel curat, Nazaria, ca stareța dintâi, și smerita Olimpiada, cea de Hristos la tronul Său înălțată, și cum mult iubitoarea de săraci, Safta, limanul bolnavilor, care preaminunat a împodobit lăcașul Domnului.

Sf. Mc. Iuliana – 17 august

Sfânta Iuliana a suferit martiriul alături de fratele său, Sfântul Mucenic Pavel, în timpul împăratului Aurelian, în secolul al III-lea.

Când au izbucnit persecuțiile, cei doi frați și-au mărturisit public credința în Hristos și au fost arestați.

Sfânta Iuliana l-a înfruntat cu mult curaj pe împărat, i-a luat apărarea fratelui său și a refuzat să se închine idolilor în ciuda promisiunilor că ar putea deveni împărăteasă.

Atât Sfânta Iuliana cât și fratele său, au îndurat numeroase chinuri: au fost bătuți, spânzurați, aruncați în smoală clocotită, întinși pe paturi de fier înroșite, întemnițați și aruncați într-o groapă cu foc.

În timpul pătimirilor, cei doi frați au rămas neclintiți în credință, iar cu ajutorul lui Dumnezeu, nu au simțit chinurile.

Când împăratul Aurelian a poruncit ca Sfânta Iuliana să fie dusă la o casă de desfrânare, toți ostașii care doreau să o necinstească au fost loviți cu orbire de Îngerul Domnului. Însă, prin rugăciunile sfintei, au fost vindecați și mulți s-au convertit la creștinism.

Văzând că ies nevătămați din toate chinurile, împăratul a poruncit ca celor doi frați să li se tăie capetele. Sfinții Pavel și Iuliana au primit cu bucurie cununa martiriului, iar trupurile lor au fost îngropate cu cinste de creștini.

Troparul Sfinților Mucenici Iuliana și Pavel, glas 4:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Sf. Mc. Vasa – 21 august

Sfânta Vasa a fost o creștină care a trăit în timpul domniei împăratului Maximian (sfârșitul secolului al III-lea – începutul secolului al IV-lea), în cetatea Edesa, aflată pe teritoriul Turciei de astăzi.

Era căsătorită cu Valerie, un slujitor al idolilor. Deși soțul ei era păgân, Sfânta Vasa și-a crescut cei trei fii, Teognie, Agapie și Pist, în credința creștină.

A fost denunțată chiar de soțul său pentru credința ei și adusă la judecată. L-a mărturisit fără teamă pe Hristos și a fost întemnițată împreună cu cei trei fii. Și-a văzut copiii torturați unul câte unul, dar i-a îndemnat să rabde cu bărbăție chinurile. Toți trei au fost tăiați cu sabia, dar Sfânta Vassa nu a deznădăjduit, ci s-a bucurat că au primit cununa muceniciei. Întemnițată din nou, sfânta a primit hrană și încurajare de la un înger.

A fost dusă în Macedonia și obligată să jertfească idolilor, însă a refuzat categoric. Prin urmare, a fost aruncată în foc și lovită cu pietre, chinuri din care a ieșit nevătămată.

După ce a dărâmat un idol dintr-un templu păgân, a fost supusă la și mai multă suferință, însă trei bărbați luminoși, trimiși de Dumnezeu, au salvat-o.

După opt zile, a fost găsită vie și nevătămată pe o insulă din Helespont, în prezent strâmtoarea Dardanele. Prinsă din nou, a fost chinuită cu multă cruzime și, în cele din urmă, decapitată.

Troparul Sfintei Mucenițe Vasa, glas 1:

Ca o mamă cu fii frumoși, purtătoare de nevoință, Vasa, cu cuget dumnezeiesc, ai adus Treimii roadele pântecelui tău: pe Teognie, pe Agapie și pe Pist, care s-au nevoit cu tărie prin cuvântul tău; împreună cu care, desfătându-te de bucuria dumnezeiască, mântuiește pe cei ce strigă ție: Slavă lui Hristos Care te-a preaslăvit, slavă Celui ce te-a încununat, slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Sf. Eulalia din Barcelona – 22 august

Sfânta Eulalia a trăit în Spania, în apropierea orașului Barcinonum (numele latin al orașului Barcelona), la sfârșitul secolului al III-lea – începutul secolului al IV-lea.

A fost crescută de părinții săi în credința creștină și, de la o vârstă fragedă, își dedica timpul rugăciunii, citirii Scripturii și lucrului manual.

Aflând de persecuțiile împotriva creștinilor, a plecat pe ascuns de acasă și s-a înfățișat înaintea guvernatorului pentru a-l mustra.

Ca urmare a gestului său, a fost supusă la numeroase torturi: a fost bătută, legată de un copac, trupul i-a fost sfâșiat cu gheare de fier, iar rănile i-au fost arse cu făclii.

În acest timp, copila a rămas statornică în credință și s-a petrecut o minune. Flăcările făcliilor s-au întors asupra călăilor, iar aceștia au căzut la pământ.

În timp ce Sfânta Eulalia își dădea sufletul în mâinile Domnului, o porumbiță albă a ieșit din gura ei și s-a înălțat la cer.

Apoi, o ninsoare neașteptată i-a acoperit trupul gol asemenea unei haine albe, simbol al curăției și al slavei primite de la Dumnezeu.

Cultul Sfintei Eulalia s-a răspândit în Peninsula Iberică. În Barcelona se găsesc statui închinate ei, iar numele ei a fost dat multor străzi, piețe, pasaje și cartiere din regiune. De asemenea, este ocrotitoarea orașului Oviedo.

Moaștele sale se păstrează și astăzi în cripta Catedralei Sfintei Cruci și a Sfintei Eulalia din Barcelona, într-un impresionant sarcofag gotic din alabastru.

Troparul Sfintei Mucenițe Eulalia, glas 4:

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Eulalia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Sf. Mc. Sira din Persia – 24 august

Sfânta Sira a trăit în secolul al VI-lea, în Persia, și era fiica unui preot zoroastrian. Temându-se de influența creștinilor, tatăl ei a trimis-o într-o altă cetate pentru a deveni preoteasă la un templu păgân. Însă, după ce a vorbit cu niște femei creștine sărace, inima ei s-a umplut de dragoste pentru Hristos.

O dată s-a îmbolnăvit și a cerut unui preot creștin să îi dea praf din biserică, convinsă că s-ar putea tămădui. Preotul a refuzat, dar sfânta s-a atins de veșmintele lui și a fost vindecată în chip minunat.

La aflarea veștii că fiica sa crede în Hristos, tatăl ei a supus-o unor chinuri cumplite și a întemnițat-o. Fecioara a reușit să evadeze și să meargă pentru a fi botezată de episcopul locului.

Rugându-se să nu fie lipsită de cununa martiriului, sfânta a fost prinsă din nou și ucisă la vârsta de doar 18 ani. 

Troparul Sfintei Mucenițe Sira, glas 4:

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Sira, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Sf. Constanția din Pafos – 25 august

Sfânta Constanția era o nobilă din cetatea Pafos, de pe insula Cipru. Este menționată de Fericitul Ieronim în scrierile sale ca ucenică a Sfântului Ilarion cel Mare, care a trăit retras în acele locuri.

Sfântul Ilarion îi salvase pe fiica și pe ginerele Sfintei Constanția, ungându-i cu untdelemn sfințit.

După moartea Sfântului Ilarion, Constanția a hotărât să rămână cât mai mult timp lângă mormântul lui și să urmeze o viață de asceză precum mentorul ei.

La auzul veștii că moaștele Sfântului Ilarion au fost mutate în Palestina de către un ucenic, sfânta a murit de durere, mărturisindu-și astfel dragostea pentru învățătorul său.

Troparul Sfintei Mucenițe Constanția din Pafos, glas 5:

Slujind marelui nevoitor Ilarion, care se nevoia cu bună cuviință în împrejurimile Pafosului, și strălucind prin credință, te-ai arătat podoabă a femeilor și ocrotitoare a pafioților, de Dumnezeu înțelepțită Constanția; pe Hristos pentru noi neîncetat Îl îndupleci, pe cei ce te cinstesc pe tine.

Sf. Natalia – 26 august

Sfânta Natalia este sărbătorită în aceeași zi cu soțul ei, Sfântul Mucenic Adrian. Aceștia erau din Nicodimia, unde Sfântul Adrian era ofițer roman și nu Îl descoperise încă pe Hristos. Soția lui, însă, era creștină în taină.

Când 23 de creștini prinși și torturați, aceștia i-au vorbit Sfântului Adrian despre Împărăția lui Dumnezeu, mintea și inima lui s-au luminat și a cerut să se alăture lor.

Sfânta Natalia a mers la închisoare, și-a încurajat soțul și s-a îngrijit de rănile celorlalți creștini. Înainte de a fi executat, acestuia i s-a permis să se întoarcă acasă pentru a-și lua rămas bun de la soția sa. Sfânta Natalia a crezut inițial că soțul ei se răzgândise, dar după ce a aflat motivul venirii lui, i-a promis că va sta alături de el până la moarte. 

La executarea Sfântului Adrian, Sfânta Natalia l-a ținut de mână și l-a încurajat până în ultima clipă. Martiriul sfântului a avut loc la doar 13 luni de la căsătoria lor.

Romanii au încercat să ardă trupul mucenicului, dar Dumnezeu a trimis o ploaie și astfel moaștele au putut fi recuperate de un alt creștin și îngropate în Constantinopol. Mai târziu, Sfânta Natalia a așezat alături de restul moaștelor soțului său și mâna pe care reușise să o recupereze și pe care a ținut-o o vreme în casa ei.

După moartea Sfântului Adrian, un general a dorit să se căsătorească cu Sfânta Natalia, însă aceasta s-a rugat la soțul său să o ajute să fugă din cetate și să îi rămână fidelă.

A trecut în pace la Domnul în cetatea Constantinopolului și este cinstită de Biserică drept muceniță fără vărsare de sânge, deoarece a pătimit prin slujirea martirilor, prin suferința alături de ei și prin statornicia credinței până la sfârșit.

Troparul Sfinților Mucenici Adrian și Natalia, soția sa, glas 3: