An de an biserica cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului din Firiteaz ”, reunește sub bolta ei pe cei care o cinstesc pe Maica Domnului și în același timp țin în inima lor legătura cu ceea ce înseamnă tradiție și comunitate.
Anul acesta începutul de hram a fost marcat de slujba vecerniei din seara zilei de 14 august, continuând a doua zi cu Acatistul Adormirii Maicii Domnului, urmat de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la finalul căreia s-a săvârșit parastasul pentru ctitori, preoți slujitori, binefăcători și închinători ai acestui sfânt locaș.
În după-amiaza zilei de praznic, la orele 16:00, numeroși credincioși au participat la slujba vecerniei de hram, săvărșită în biserica parohială de un sobor de preoți, membri ai cercului pastoral-misionar nr.5 Vinga, precum și de alți invitați apropiați ai parohiei. În cadrul slujbei au fost aduse mulțumiri lui Dumnezeu prin cererile speciale din cadrul ecteniei întreite, pentru toate binefacerile pe care le-am primit de la Dumnezeu, atât biserica și comunitatea, și în mod personal pentru cei care au acceptat să fie nași de hram anul acesta. La finalul vecerniei grupul de copii al parohiei, coordonat de doamna preoteasă, au cântat o priceasnă închinată Maicii Domnului.
Cuvântul de învățătură a fost susținut de Pr. Păcurar Alexandru, de la parohia Cruceni și a avut ca temă: Virtuțile femeii creștine, temă aleasă în conformitate cu tema anului omagial 2026, ”Anul omagial al pastorației familiei creștine și anul comemorativ al sfintelor femei din calendar ( mironosițe, monahii, soții și mame )”. În cuvântul de învățătură părintele a prezentat 17 virtuți atribuite femeii creștine, aducând o notă de apreciere pentru întreagă jertă pe care o depune femeia creștină în viața de familie, în biserică și implicit în comunitate.
La final au fost aduse mulțumiri lui Dumnezeu pentru că și anul acesta fiii bisericii s-au reîntors acasă, în tinda bisericii, preoților prezenți, domnului viceprimar, precum și credincioșilor prezenți și tuturor celor care au ajutat în pregătirea acestei frumoase sărbători. Ziua a continuat cu un spectacol folcloric, la care au luat parte mulți fiii ai satului, multe ansambluri și mulți interpreți de muzică populară, în cadrul unei adevărate rugi bănățene.
Pr. Cosmin Iordăchescu






