CERC PASTORAL-MISIONAR ÎN PAROHIA BÂRSA

În după masa zilei de 17.08.2026, în biserica parohiei Bârsa, a avut loc întrunirea cercului pastoral-misionar Sebiș I, coordonat de părintele Florin-Ioan Gașpar.

Părintele Iulian Ivănuț de la parohia Bârsa, a susținut referatul „Crize moderne cu privire la familia creștină: divorțul, concubinajul, instabilitatea economică, prozelitismul religios” și a concluzionat că Biserica are un rol esențial în viața de familie, oferind repere duhovnicești, sprijin pastoral și un spațiu în care aceasta să-și descopere sensul și vocația. În cele din urmă, răspunsul creștin la crizele familiei nu constă doar în apărarea unor principii, ci în mărturisirea concretă a iubirii, iertării, fidelității și comuniunii. Familia rămâne astfel una dintre cele mai importante forme prin care credința creștină poate fi trăită și transmisă generațiilor viitoare.

Invitatul întâlnirii a fost Drd. Roșca Sorin (inspector DGASPC Arad), care a vorbit preoților prezenți despre familia creștină și programul de adopție al copiilor. Cu o experiență bogată în asistența socială și implicit în cadrul programului de adopție, Roșca Sorin este și autorul unei lucrări teologice intitulate „Coordonate teologico-dogmatice ale înfierii noastre în Hristos și în Biserică. Temei și model pentru adopția copiilor”. Acesta a exemplificat concret care sunt cerințele și pașii de urmat pentru o familie care dorește să adopte un copil și totodată cum poate preotul într-o parohie să ofere sfaturi și îndrumări duhovnicești în fața acestei provocări.

În partea a doua a întrunirii cercului pastoral-misionar Sebiș I, au avut loc discuții pe marginea temelor prezentate, cât și pe diferite teme actuale de pastorație.

Pr. Dr. Florin Ioan Gașpar