La 1 septembrie 2026, zi în care Biserica Ortodoxă marchează începutul noului an bisericesc și îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Simeon Stâlpnicul, Mănăstirea „Sfântul Simeon Stâlpnicul” din cartierul arădean Gai s-a aflat în zi de sărbătoare și de aleasă bucurie duhovnicească.
Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost prezent în mijlocul obștii monahale și a credincioșilor, asistând la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în altarul de vară al mănăstirii, alături de un sobor de preoți și diaconi.
La momentul cuvântului de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a vorbit celor prezenți despre viața sfântului Simeon Stâlpnicul, precum și despre importanța începutului anului bisericesc și a acestei zile în viața liturgică și duhovnicească a Bisericii.
La finalul Sfintei Liturghii, a fost săvârșit un tedeum, marcând începutul anului bisericesc, urmând mai apoi parastasul pentru pomenirea ierarhilor, slujitorilor, monahiilor și ctitorilor sfintei mănăstiri trecuți la Domnul. În încheiere, preoții slujitori împreună cu obștea monahală și pelerinii prezenți au mers în procesiune în jurul bisericii vechi precum se obișnuiește.
Părintele Clement Iordache, duhovnicul mănăstirii, a adresat mulțumiri Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, în numele maicii starețe Ecaterina Joldeș, al obștii monahale și al pelerinilor prezenți, pentru prezența și binecuvântarea arhierească oferite în această zi de sărbătoare.
Arhid. Ștefan-Adelin Rusu




