Duminică, 6 septembrie 2026, de la ora 15, credincioșii Parohiei Ortodoxe Monoroștia și din satele învecinate s-au adunat în număr mare la biserica parohială. Deoarece sfântul lăcaș se află sub ocrotirea Maicii Domnului, având hramul „Nașterea Maicii Domnului”, comunitatea locală a marcat din timp această mare sărbătoare.
Astfel, în apropierea praznicului din 8 septembrie, a fost organizată o întâlnire cu o deosebită încărcătură duhovnicească în cadrul căreia s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu de către un sobor de 10 preoți.
Din soborul slujitor, alături de preotul paroh Păiușan Adin Dorin, au făcut parte preoții: Pr.Secretar al Protopopiatului Lipova – Șirian Mircea – parohia Radna, Pr. pensionar Bândea Gheorghe, Pr. pensionar Cora Gheorghe, Pr. Constantin Petru – parohia Lalaşinţ, Pr. Florea Florin – parohia Bârzava, Pr. Giurgiu Gheorghe – parohia Nadăș, Pr. Ile Gheorghe – parohia Vărădia de Mureș, Pr. Lulaș Dan – parohia Căpruţa și Pr. Melniczky Andrei – parohia Groșii Noi.
În cadrul acestei Taine, a vindecării sufletești și trupești, preoții slujitori s-au rugat stăruitor pentru sănătatea, alinarea suferințelor și iertarea păcatelor celor prezenți, ungându-i cu untdelemn sfințit și chemând harul Mângâietorului peste întreaga comunitate. Credincioșii au trăit clipe de adâncă înălțare duhovnicească, simțind lucrarea milostivă a lui Dumnezeu revărsată prin rugăciunea comună a bisericii.
La momentul rânduit, Părintele Secretar Șirian Mircea a pus la sufletele credincioșilor pilda celor zece fecioare, citită în cadrul celei de-a cincea Evanghelii. A făcut o frumoasă paralelă între untdelemnul din candelele fecioarelor înțelepte și haina de nuntă din Pilda Ospățului Fiului de Împărat, subliniind că ambele simbolizează faptele milosteniei și curăția sufletească. Părintele a evidențiat că Taina Sfântului Maslu nu este doar o rugăciune pentru vindecare trupească, ci un apel la veghe duhovnicească, pentru ca Hristos să nu ne găsească nepregătiți.
La finalul slujbei, preotul paroh Păiușan Adin Dorin a adresat un gând de recunoștință, mulțumind mai întâi Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra comunității, preoților slujitori pentru prezență și împreună-rugăciune, credincioșilor implicați cu dăruire în organizare, precum și tuturor celor prezenți.
Bucuria duhovnicească a continuat și după încheierea rugăciunii, când toți credincioșii au fost invitați la o agapă frățească la Căminul Cultural din localitate, pregătită cu multă dragoste și hărnicie de credincioșii parohiei.
Pr. Păiușan Adin
Parohia Monoroștia

