Prezență Arhierească și Binecuvântare de lucrări în parohia Păiușeni

În duminica de după prăznuirea Înălțării Sfintei Cruci, credincioșii Parohiei Păiușeni, Protopopiatul Sebiș, în frunte cu părintele paroh Andrei Oprea, au avut bucuria de a-l primi în mijlocul comunității pe Întâistătătorul eparhiei, pe Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului.

Chiriarhul locului a fost întâmpinat cu mare bucurie de comunitatea credincioșilor parohiei, oferindu-i-se  flori la sosire,iar părintele Beni Ioja, protopop de Sebiș, a adresat un cuvânt de bun venit în pridvorul bisericii.

După intrarea în sfânta biserică și înveșmântarea sfinților slujitori, Înaltpreasfințitul Timotei a săvârșit slujba de sfințire a obiectelor de mobilier bisericesc, prin care părintele paroh Andrei Oprea a înfrumusețat  locașul de cult.

Pe lângă preoții menționați în cele de mai sus, au participat la slujire părintele Gheorghe Lehaci, consilier economic al Arhiepiscopiei Aradului și arhid. Ștefan Adelin Rusu.

La momentul cuvenit, chiriarhul locului a rostit cuvântul de învățătură în care a subliniat faptul că Evanghelia de astăzi este o chemare directă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos la ucenicie și la urmarea Sa. Cuvintele Mântuitorului care spun următoarele: ,, Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34), fac referire la faptul că lepădarea de sine înseamnă renunțarea la egoism, la patimi și la voința proprie, în încercarea noastră de a-i urma lui Hristos. De-asemenea, credința trebuie mărturisită prin fapte nu doar prin cuvinte, rămânând fideli Evangheliei chiar și atunci când valorile acesteia sunt diferite de cele ale societății în care trăim.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul compus din membrii ai parohiilor Apateu și Sebiș 2, condus de pr. Constantin Ilica.

La finalul sfintei Liturghii, preotul paroh a adresat un cuvânt de mulțumire Înaltpreasfințitului Timotei, căruia i-a și oferit în dar, în semn de aleasă prețuire, o cruce de binecuvântare și un buchet de flori din partea comunității credincioșilor parohiei.

Arhid. Ștefan Adelin Rusu