Mucenițe, monahii, regine sau mame, sfintele sărbătorite în luna octombrie au urmat căi diferite, dar au fost însuflețite de aceeași dorință: unirea cu Hristos.

Printre ele întâlnim modele cutremurătoare de pocăință, precum Sfintele Pelaghia și Taisia, mucenițe care au îndurat cu vitejie chinuri cumplite, precum Sfintele Haritina și Hrisi, dar și o sfântă contemporană cu Sfinții Apostoli, Tavita.

Vă invităm să descoperim împreună aceste chipuri de sfințenie.

Sf. Nana, regina Georgiei – 1 octombrie

Sfânta Nana a fost soția Regelui Mirian al Georgiei, cinstit și el ca sfânt în aceeași zi. Cei doi au condus în secolul al IV-lea Regatul Iberiei, situat în estul Georgiei de astăzi. În timpul domniei lor, atât ei, cât și poporul s-au convertit la creștinism în urma propovăduirii Evangheliei de către Sfânta Nina.

Regina Nana era originară din Pont și a devenit creștină înaintea soțului său, după ce a fost vindecată în chip minunat de Sfânta Nina.

Regele Mirian era originar din Iran și practica zoroastrismul. Pe când se afla la vânătoare, a orbit subit, dar prin rugăciunile Sfintei Nina și-a recăpătat vederea. A crezut în Hristos, s-a botezat și a devenit primul rege creștin al Iberiei. Astfel, creștinismul a devenit religia oficială a regatului, iar pe locul templelor păgâne au fost ridicate biserici. 

La Catedrala Svetitskhoveli din Mtskheta se păstrează o cristelniță din secolul al IV-lea, în care se crede că au fost botezați regele și regina.

Sfinții Nana și Mirian sunt înmormântați în Mănăstirea Samtavro din Mtskheta și sunt cinstiți de Biserică drept „întocmai cu Apostolii”.

Sf. Mc. Iustina fecioara – 2 octombrie

Sfânta Iustina a trăit în secolul al III-lea, în Antiohia. La naștere primise numele Iusta, era fiica unui preot care slujea idolilor și era cunoscută pentru frumusețea sa.

Într-o zi a ascultat predica unui diacon, care propovăduia despre viața veșnică. Mișcată de cele auzite, tânăra Iusta a crezut de îndată în Hristos. Și-a convertit mama, care, la rândul ei, și-a convertit soțul și toată familia a primit taina botezului.

Iusta a hotărât să-și închine viața lui Hristos și să trăiască în feciorie, post și rugăciune.

Un tânăr păgân se îndrăgostise însă de ea și, fiind respins, a mers la Ciprian, un vrăjitor, pentru ca acesta să stârnească în trupul fecioarei patima desfrânării.

Ciprian a trimis de trei ori demonii la Iusta, însă aceștia au fost învinși de fiecare dată prin harul lui Dumnezeu și prin puterea Sfintei Cruci. Văzând acestea, Ciprian a crezut în Dumnezeu și a mărturisit că puterea credinței creștine este mai mare.

A primit botezul și a ars cărțile de vrăjitorie. A fost chemat să fie episcop, iar tânăra Iusta, diaconiță, cu numele Iustina.

În timpul prigoanei împăratului Deciu, au primit amândoi cununa martiriului, fiind cinstiți de Biserică în aceeași zi, pe 2 octombrie.

Troparul Sfintei Mucenițe Iustina, fecioara, glas 4

Mielușeaua Ta, Iisuse, Iustina, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Sf. Mc. Haritina – 5 octombrie

Sfânta Haritina a fost o fecioară care a pătimit pentru Hristos la sfârșitul secolului al III-lea, în timpul împăratului Dioclețian.

Aceasta era slujnică în casa unui bărbat pe nume Claudie și îi convertea pe mulți la credința creștină, iar pe cei care erau deja creștini îi încuraja să fie mărturisitori. Domițian, unul dintre dregătorii împăratului, a auzit despre propovăduirea Sfintei Haritina și a poruncit să fie luată cu forța din casa stăpânului ei, care a plâns pentru ea ca pentru o fiică.

Sfintei Haritina i s-a cerut să jertfească idolilor, fiind amenințată cu munci cumplite sau ademenită cu daruri. Însă tânăra fecioară a rămas neclintită în hotărârea ei de a pătimi pentru Hristos.

Dregătorul a poruncit să-i fie tuns părul Haritinei, pentru a o umili, dar, în chip minunat, acesta a crescut la loc. I-au pus cărbuni încinși pe cap, i-au turnat oțet pe răni și au încercat să o înece în mare. Printr-o minune a lui Dumnezeu, sfânta s-a eliberat și a mers pe apă. Au continuat să o chinuie, zdrobindu-i trupul pe o roată, însă un înger al Domnului a salvat-o.

Domițian a poruncit atunci ca fecioara să fie necinstită, dar, după ce aceasta s-a rugat să fie izbăvită din mâinile bărbaților, și-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Păgânii i-au aruncat trupul în mare, dar valurile l-au adus la țărm, nestricat, trei zile mai târziu. Stăpânul ei, Claudie, l-a luat și l-a îngropat cu cinste.

Sf. Metodia din Kimolos – 5 octombrie

Sfânta Metodia s-a născut în anul 1865 în insula Kimolos din Arhipelagul Cicladelor, sudul Greciei, într-o familie credincioasă.

Din copilărie și-a dorit să-și dedice viața slujirii Bisericii, dar părinții ei au căsătorit-o cu un marinar din insula Hios. La scurtă vreme după cununie, soțul ei a murit în timpul unei călătorii în Asia Mică.

Sfânta și-a putut împlini astfel dorința sufletului și a primit tunderea în monahism în Mănăstirea „Maicii Domnului Îndrumătoarea” din insula ei natală. S-a retras într-o chilie strâmtă, unde s-a dăruit rugăciunii neîncetate, privegherii și postului aspru.

În Postul Mare nu primea pe nimeni și stătea în chilia ei până la Sfintele Paști. Pentru a se feri de ispite, cuvioasa Metodia primea doar femei. Credincioasele care veneau la ea, căutând vindecare sufletească sau trupească, se întorceau mereu pline de bucurie datorită întâlnirii cu sfânta.

Femeile primeau, de asemenea, de la Sfânta Metodia ulei de la candela care ardea în chilie și sfaturi pentru viața duhovnicească.

Sfânta a trecut la Domnul la vârsta de 43 de ani, în anul 1908.

Sf. Cuv. Pelaghia – 8 octombrie

Sfânta Pelaghia a trăit în Antiohia, în a doua jumătate a secolului al V-lea. Înainte de convertirea ei la creștinism, era o femeie de moravuri ușoare și strânsese o avere considerabilă pe care o folosea pentru a-și împodobi trupul. Avea, de asemenea, mulți slujitori care o însoțeau în plimbările sale prin cetate.

Odată, a trecut cu alaiul său prin fața Bisericii Sfântul Iulian, unde Sfântul Nonnos, episcop de Edessa (10 noiembrie), predica unei adunări numeroase. Creștinii întorceau capul ca să nu o vadă pe femeie și pe însoțitorii ei, dar Sfântul Nonnos a privit către ea, a plâns pentru soarta ei și s-a rugat lui Dumnezeu să o aducă la credință.

A doua zi, Pelaghia a revenit la biserică și a ascultat predica Sfântului Nonnos despre judecata de obște și chinurile iadului. Cuvintele episcopului au atins inima femeii în care s-a trezit dragostea pentru Hristos.

I-a scris episcopului, rugându-l să nu o disprețuiască și să o primească pentru a-i vorbi. După ce a căzut la picioarele Sfântului Nonnos și și-a mărturisit public păcatele, Pelaghia a fost botezată și dată în grija unui monahii numite Romana. Aceasta a povățuit-o pe Sfânta Pelaghia în războiul duhovnicesc pe care l-a dus cu ispitele care au venit asupra ei după botez.

Sfânta și-a împărțit toată averea celor săraci, și-a eliberat slujitorii și, îmbrăcată în haine de bărbat, a mers să trăiască în asceză aspră pe Muntele Măslinilor din Palestina.

A rămas mulți ani zăvorâtă într-o chilie, unde s-a luptat pentru dezrădăcinarea patimilor din inima ei. Vestea despre ea s-a răspândit printre pustinici, care credeau că este vorba despre un bărbat. Însă după moartea ei, când monahii s-au adunat pentru înmormântare, au aflat de la diaconul Sfântului Nonnos adevărata poveste a Sfintei Pelaghia.

Troparul Sfintei Cuvioase Pelaghia, glasul 8:

Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Pelaghia, duhul tău.

Sf. Cuv. Taisia – 8 octombrie

Sfânta Taisia era din Alexandria și a trăit în secolul al IV-lea. La vârsta de 17 ani, mama ei a dat-o la o casă de desfrânare, unde tânăra a petrecut mulți ani și a strâns o avere mare.

Despre ea a auzit și Sfântul Serapion Sidonitul, care a fost trimis de Dumnezeu să o readucă pe drumul cel bun. Îmbrăcat în haine de soldat, acesta s-a dus la tânără și i-a dăruit o monedă de aur. Însă, după ce a intrat în camera ei, i-a spus că mai întâi de toate ar vrea să-i vorbească.

Cuvintele sfântului au trezit conștiința Taisiei, care a mers în piața cetății, unde a ars în fața tuturor hainele, obiectele și tot ceea ce dobândise din desfrânare.

Sfântul Serapion a dus-o apoi la o mănăstire de maici. Acolo, Sfânta Taisia a petrecut trei ani într-o chilie, pocăindu-se pentru viața ei de dinainte.

Sfântul Serapion a mers la Sfântul Antonie cel Mare ca să-l întrebe dacă Dumnezeu a primit pocăința ei. După ce Sfântul Antonie și ucenicii s-au rugat o noapte întreagă, au primit, printr-o vedenie dumnezeiască, încredințarea că Domnul S-a milostivit de Sfânta Taisia.

După 15 zile, sfânta și-a dat sufletul, curățat de lacrimile pocăinței, în mâinile Domnului.

Troparul Sfintei Cuvioase Taisia, glas 1:

Pocăința ta fierbinte a fost lăsată pildă cinstită pentru părinți, Sfântă Taisia, căci zdrobirea inimii întru umilință te-a suit la cetatea celor sfinți. Nu uita să ne pomenești și pe noi înaintea feței lui Hristos, ca să ne învrednicim de sfârșit bun sub razele Soarelui luminos.

Sf. Cuv. Atanasia – 9 octombrie

Sfânta Atanasia este pomenită de Biserică alături de soțul său, Sfântul Andronic. Aceștia au fost doi creștini evlavioși, care au trăit în secolul al VI-lea în Antiohia. Duceau o viață îndestulată, dar, în același timp, îi ajutau pe săraci.

Cei doi copii ai lor, o fată și un băiat, au murit amândoi, la vârsta de 12 ani. Sfânta Atanasia a fost cuprinsă de o mare durere și a rămas peste noapte la mormântul copiilor ei din biserica Sfântului Iulian. Pe când se afla singură în biserică, Sfântul Iulian i s-a arătat în chip de călugăr și i-a adus mângâiere, spunându-i că Domnul îi așezase pe copiii ei alături de cei drepți.

După moartea copiilor, cei doi soți și-au împărțit bunurile săracilor și au pornit pe jos spre Ierusalim. S-au închinat la Locurile Sfinte și au întâlnit mulți pustnici. Au mers și în Egipt, unde au fost povățuiți de un avvă. Acesta l-a ținut pe Sfântul Andronic în preajma sa, iar pe Sfânta Atanasia a trimis-o la o mănăstire de maici întemeiată de Sfântul Pahomie.

Doisprezece ani mai târziu, mergând din nou la Ierusalim, Sfântul Andronic a întâlnit-o pe drum pe Sfânta Atanasia, însă nu a recunoscut-o, deoarece era îmbrăcată în haine bărbătești, iar asceza îi transfigurase chipul.

Au mers împreună la Locurile Sfinte, păstrând tăcerea, după dorința sfintei. Sfânta Atanasia i-a propus lui Andronic să viețuiască împreună, în liniște și rugăciune, într-o chilie, iar sfântul, primind binecuvântarea părintelui său duhovnicesc, a acceptat.

Vreme de alți 12 ani, cei doi au trăit împreună, fără ca Sfântul Andronic să bănuiască că monahul de lângă el este chiar soția lui.

După adormirea Sfintei Atanasia, lângă ea a fost găsit un înscris care îi dezvăluia taina. Duhovnicul Sfântului Andronic a lăudat atunci răbdarea și luptele grele pe care cuvioasa le-a dus pentru a putea trăi ca o străină alături de soțul său atâția ani.

Troparul Sfintei Cuvioase Atanasia, glas 8:

Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Atanasia, duhul tău.

Sf. Mc. Evlampia – 10 octombrie

Sfânta Evlampia este cinstită alături de fratele său, Sfântul Evlampie, și de încă două sute de creștini care au pătimit odată cu ei.

Cei doi frați erau din Nicomidia și au trăit în secolele III-IV, în vremea prigoanei împăratului Dioclețian. Pe când stăteau ascunși în munți alături de mai mulți creștini, Sfântul Evlampie a mers în cetate pentru a cumpăra pâine, dar a fost prins de soldați.

Auzind despre arestarea fratelui său, Sfânta Evlampia l-a urmat pentru a se învrednici și ea de primirea cununii muceniciei.

Cei doi frați au fost supuși la chinuri cumplite. Sfântul Evlampie a fost orbit, Sfânta Evlampia a fost spânzurată de păr și împreună au fost aruncați într-un cazan cu apă clocotită, iar apoi într-un cuptor încins. Din toate aceste torturi scăpau nevătămați, așa că au fost condamnați la moarte prin decapitare.

Însă înainte ca sabia să atingă gâtul Sfintei Evlampia, aceasta și-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Sf. Mc. Zinaida și Filonela – 11 octombrie

Aceste două surori se numără printre primii doctori fără de arginți din istoria Bisericii, iar unele surse le prezintă chiar ca fondatoare ale acestei tradiții, alături de Sfânta Hermiona.

Originare din Tarsul Ciliciei, Sfintele Zinaida și Filonela, au trăit în secolul I și au fost surorile Sfântului Iason, primul episcop al Tarsului, cel care le-a botezat. Erau de asemenea, rude ale Sfântului Apostol Pavel.

Au studiat filosofia la o școală importantă din cetate, dar și medicina, care le-a atras în mod deosebit.

Și-au început misiunea de doctorițe creștine într-o bolniță din Tars, dar au ajuns și în alte ținuturi. În timpul călătoriilor au vindecat numeroși oameni fără să accepte plată, i-au convertit pe mulți la creștinism și au înființat un așezământ pentru bolnavi.

Propovăduirea Evangheliei de către cele două surori a atras invidiat păgânilor, care le-au omorât cu pietre.

Sf. Hrisi – 13 octombrie

Sfânta Hrisi era de origine bulgară și s-a născut în secolul al XVIII-lea, în satul Slatena din regiunea Moglena, aflată pe atunci sub stăpânire otomană. În prezent, localitatea se află în regiunea Pella din Grecia.

Sfântul Nicodim Aghioritul consemnează originea bulgară a sfintei în lucrarea sa Noul Martirologhion. Sfânta mai este cunoscută și sub numele de Zlata, varianta slavă a numelui grecesc Hrisi.

Sfânta s-a născut într-o familie săracă, fiind cea mai mică dintre cele patru fiice. Cu toate că trăiau sub stăpânire otomană, părinții și-au crescut copiii în credința creștină.

Hrisi era înzestrată cu o mare frumusețe și avea multă dragoste pentru Hristos și pentru sfinții Săi. Îl admira pe Sfântul Cosma Etolianul și asculta cu evlavie istorisirile despre pătimirile și moartea mucenicească a noilor sfinți din vremea sa.

Odată, pe când mersese împreună cu alte fete să strângă lemne, un tânăr turc, fermecat de frumusețea ei, a luat-o prizonieră. A încercat să o ademenească cu promisiuni de bogăție și viață îndestulată pentru a o face să treacă la Islam și să devină soția lui.

Sfânta Hrisi a mărturisit cu mult curaj că ea se închină numai lui Hristos și nu se va lepăda niciodată de El, chiar dacă ar fi supusă la chinuri.

Chiar și părinții ei au încercat să o convingă să se lepede de Hristos măcar în aparență, dar Sfânta Hrisi a rămas neclintită.

Văzând acestea, bărbatul turc a bătut-o zilnic timp de 3 luni, apoi a supus-o la alte chinuri în care sfânta rămânea nevătămată.

În cele din urmă a fost spânzurată de un copac și mai mulți bărbați înarmați cu cuțite au tăiat bucăți din trupul ei.

Sfânta a primit cununa muceniciei în anul 1795, iar sfintele sale moaște au fost descoperite anul acesta.

Sf. Cuv. Parascheva de la Iași – 14 octombrie

Sfânta Parascheva s-a născut în prima jumătate a secolului al XI-lea, în Epivata, pe teritoriul european al Turciei de azi, într-o familie de creștini.

Pe când era copilă, a auzit la biserică îndemnul Mântuitorului: „Cel ce voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8:34). Din acel moment a renunțat la tot și a plecat în căutarea liniștii. A trecut prin mai multe regiuni și s-a stabilit într-o mănăstire de maici din Pustiul Iordanului.  A petrecut mai mulți ani în singurătate și în multe lipsuri.

Într-o noapte, un înger i-a apărut în vis și i-a spus să părăsească pustia și să se întoarcă în patria sa, unde trebuie să-și lase trupul pământului.

După doi ani petrecuți în ținuturile natale, a trecut la Domnul, necunoscută de nimeni.

Trupul său binemirositor a fost descoperit în chip minunat. Un marinar a fost înmormântat în apropierea locului său de odihnă, iar Sfânta Parascheva s-a arătat în vis unui creștin și i-a spus să-i ia trupul de lângă cel al marinarului, care răspândea un miros greu.

Sfintele sale moaște au fost așezate într-o biserică închinată Sfinților Apostoli și au devenit de îndată un izvor de vindecare pentru bolnavii din zonă.

Moaștele sfintei au fost duse, într-un amplu periplu, de-a lungul secolelor, din Epivata, la Târnovo, la Belgrad și la Constantinopol. În 1641, în timpul domniei lui Vasile Lupu, Patriarhia din Constantinopol i-a oferit acestuia în semn de recunoștință moaștele cuvioasei. Acestea au fost așezate în 13 iunie 1641 în Biserica Sf. Trei Ierarhi din Iași.

Din anul 1888, moaștele Sfintei Parascheva se păstrează în Catedrala Mitropolitană din același oraș, care devine în preajma sărbătorii sale, cel mai însemnat loc de pelerinaj din țară.

Sfânta Parascheva vindecă boala cancerului, ajută nou-născuții, redă vederea, oferă sprijin în orice împrejurare a vieții, după cum atestă numeroasele mărturii ale credincioșilor.