CINSTIREA SF. CUV. PARASCHEVA LA PAROHIA CĂPRIOARA- HRAM ȘI CERC PASTORAL

De patru ani de zile pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu de la ”buza Banatului” avem bucuria de a serba într-un mod deosebit hramul bisericii din Căprioara ”Sf.Cuv.Parascheva”, deoarece odorul de mare preț, ”Acoperământul  Cuvioasei” se află adăpostit în biserica strămoșească de aici, fiind dat prin pisanie arhierească, de către Mitropolia Moldovei, pentru biserica noastră, în anul mântuirii 2022.

Ziua a debutat cu slujba Utreniei, urmată de Sf. Liturghie, în timpul căreia, la vremea cuvenită s-a ieșit în procesiune cu prapori pentru înconjurarea Bisericii, iar la final, așa cum se obișnuiește din vechime s-a săvârșit slujba parastasului pentru toți cei care au slujit Biserica de-a lungul vremii: preoți, cântăreți, prescurărițe, crâsnici, epitropi.

Tot cu acest prilej, în după amiaza zilei de miercuri 14 octombrie, mulțimea credincioșilor parohiei, dar și cei din parohiile vecine, au venit cu mic cu mare la Căprioara, pentru a fi împreună în rugăciune la Taina Sf. Maslu, alături de un sobor impresionant de preoți, membrii ai cercului pastoral Săvârșin și nu numai.

Din soborul preoților au făcut parte pr.lect.univ.dr.Tiberiu Ardelean- consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului,pr.ic.stav.Craveț Cătălin-Petriș, pr.ic. Viliga Valentin-Ilteu, pr. Cioara Andrei-Toc, pr.ic.stav. Mădăluță Călin-Săvârșin, pr.ic.Ile Gheorghe- Vărădia, pr.Gaidoș Lucian- Julița, pr.Cirț Romeo-Căpâlnaș, pr.ic.stav. Popovici Valentin- Ostrov, pr. Ilica Dacian-Troaș, pr.ic.Brad Tiberiu-Țela, pr.ic.stav. Suba Florin -Pojoga(HD), pr.ic.stav.Dimitriu Ștefan-Livada, pr.ic.stav. Francescu Romulus-Roșia, pr.ic.stav. Volungan Eugen-pensionar, pr.Mili Mihai-pensionar, pr.ic.stav.-Păcurar Viorel-pensionar- fost protopopal Lipovei, și subsemnatul preot paroh al Parohiei Căprioara ic.stav. Laurențiu  Suba. De asemenea, la acest moment înălțător de rugăciune , au mai participat oficialități locale: dl.Vodicean Ioan-primar Săvârșin, dl. Nistor Ionel -primar Zam, și centrale: dl.Drăgănescu Marius -director AJFP Arad și membru în Adunarea Eparhială!

La momentul potrivit părintele consilier Tiberiu Ardelean, a ținut un bogat și ziditor cuvânt de învățătură, reliefând importanța sfințeniei: ”binecuvântat este Dumnezeu întru sfinții Săi” !A reiterat ideea de sfințenie și de pelerinaj(in micro)-adică ideea de a cinsti pe sfinți prin cele care au aparținut lor(veșmântul)-legând acest eveniment de o altă sarbătoare :”acoperământul Maicii Domnului”! De asemenea a subscris în cinci puncte viața duhovnicească a Cuv. Parascheva, bazată pe itinerariul imnografic, arătând imaginea unei sfinte ,cu o evlavie deosebită în rândul credicioșilor,ca model de urmat.

La finalul Tainei Sf. Maslu, toți credincioșii au trecut pe la racla cu ”Acoperământul Cuv. Parascheva”, s-au închinat, au fost unși cu undelemn sfințit și au primit cate o iconiță cu  Cuvioasa, iar apoi s-au bucurat și de ”cele ale Martei” cu toții în curtea Bisericii la o agapă frățească; astfel încheindu-se ziua cu mulțumire către Dumneze prin ocrotitoarea noastră Cuv. Parascheva, pentru toate darurile Sale cele bogate revărsate peste toți cei care Îl cinstesc prin sfinții Săi.

Pr.ic.stav.Suba Laurențiu Ioan