Praznicul Înălțării Domnului a fost sărbătorit cu mare bucurie în Parohia Micălacă Nouă-Pasaj. Cu această ocazie, un grup format din 9 elevi ai Seminarului Teologic Ortodox din Arad a dat răspunsurile la Slujba Utreniei și la slujba Sfintei Liturghii. Citiți în continuare
Toate articolele scrise de Iustin Popovici
Eroii bonțeni, comemorați la Bonțești și la Craiva
Praznicul Înălțării Domnului la cer reprezintă pentru poporul român ziua în care ne aducem aminte de jertfa și sacrificiul înaintașilor noștri. “Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii lui” (Ioan 15,13). Citiți în continuare
PAROHIA CĂRAND ȘI-A SĂRBĂTORIT HRAMUL
Credincioșii parohiei Cărand au sărbătorit în ziua de joi 29 mai, hramul bisericii parohiale, „Înălțarea Domnului la cer”. Citiți în continuare
Praznicul Înălțării Domnului sărbătorit la Parohia Odvoș împreună cu elevii școlii din localitate
În ziua Praznicului Înălțării Domnului, joi, 29 mai 2025, în Parohia Odvoș s-a continuat o frumoasă tradiție, instituită în urma cu câțiva ani. Citiți în continuare
ZIUA EROILOR COMEMORATĂ ÎN PAROHIA GURAHONȚ
La Praznicul Înălțării Domnului, zi în care Biserica Ortodoxă Română prăznuiește jertfa eroilor neamului, în Parohia Gurahonț din protopopiatul Sebiș, după Sfânta Liturghie, a fost săvârșită de către preotul paroh Moț Aurelian Iulian slujba de pomenire, a eroilor, a ostașilor căzuți pe câmpurile de luptă, în lagăre sau închisori pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești. Citiți în continuare
PS Emilian Crișanul a slujit în sobor de arhierei la hramul istoric al Mănăstirii Neamț
Praznicul Înălțării Mântuitorului Iisus Hristos a adunat și în acest an, cu prilejul hramului istoric al Mănăstirii Neamț, sute de credincioși. Sărbătoarea a început încă de ieri seară, când a fost săvârșită slujba Privegherii, iar în această dimineață, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de alți trei ierarhi ai Bisericii noastre.
Campionatul de Fotbal „Cupa Arhiepiscopiei Aradului” – ediția a III-a. Sferturile de Finală – Categoria 2015-2011
Miercuri, 28 mai 2025, a avut loc prima zi de desfășurare a fazelor eliminatorii a Campionatului de Fotbal „Cupa Arhiepiscopiei Aradului” – ediția a III-a, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscop al Aradului, și prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Aradului. Citiți în continuare
Campionatul de Fotbal „Cupa Arhiepiscopiei Aradului” – ediția a III-a. Ziua a cincea
Marți, 27 mai 2025, a avut loc a cincea zi a Campionatului de Fotbal „Cupa Arhiepiscopiei Aradului” – ediția a III-a, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscop al Aradului, și prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Aradului. Citiți în continuare
Întrunirea Cercului Pastoral Misionar Ineu
Marți 27. 05. 2025, cu Binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Seviciu Arhiepiscop al Aradului, în sediul Protopopiatului Ineu a avut loc întrunirea Cercului Pastoral– Misionar Ineu, sub coordonarea părintelui secretar Călin Negruț de la Parohia Gurba. Citiți în continuare