Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, Arhiepiscopia Aradului organizează și găzduiește în acest an Tabăra Națională „Tradiție și noutate” la nivelul Mitropoliei Banatului, tabără care face parte din Programul Național de Tabere pentru Tineret „Tradiție și noutate” al Patriarhiei Române, proiect implementat la nivel național la inițiativa și cu Înalta binecuvântare a Preafericitului Părinte Daniel – Patriarhul României. Citiți în continuare
Toate articolele scrise de Iustin Popovici
Sfinții Apostoli Petru și Pavel – ocrotitorii spirituali ai sistemului penitenciar, cinstiți prin Sfânta Liturghie Arhierească la Penitenciarul Arad
Cu prilejul prăznuirii Sfinților și întru tot lăudaților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii spirituali ai sistemului penitenciar românesc, în biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din incinta Penitenciarului Arad a fost săvârșită Sfânta Liturghie Arhierească, în prezența persoanelor private de libertate, a conducerii unității, a personalului penitenciarului și a credincioșilor participanți. Citiți în continuare
29 iunie: Ziua Internațională a Dunării
Ziua Internațională a Dunării este serbată anual, în 29 iunie, în toate țările din bazinul hidrografic al fluviului, inclusiv în România. Anul acesta, tema zilei este „Uniți de Dunăre”. Citiți în continuare
Recomandări pentru perioadele de caniculă: Cum ne protejăm sănătatea când termometrele ating 35 de grade
Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București propune un set de cinci recomandări pentru depășirea perioadelor de caniculă. Citiți în continuare
Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt ocrotitorii celor care lucrează în sistemul penitenciar
Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt considerați ocrotitorii persoanelor care lucrează în sistemul penitenciar. Citiți în continuare
Aproape 500.000 de români îi au ca ocrotitori spiritual pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel
Aproape 500.000 de români își serbează luni onomastica, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Citiți în continuare
Sfânta Liturghie la Schitul cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Moneasa
În ziua de 28 iunie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, Arhiepiscopul Aradului, la Schitul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Moneasa, s-a săvârșit de către un sobor de preoți, Sfânta Liturghie, cu ocazia prăznuirii hramului bisericii. Citiți în continuare
Aradul și-a luat rămas-bun de la Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul
Ierarhi, clerici și popor dreptcredincios din Arhiepiscopia Aradului s-au unit în rugăciune la Catedrala Veche din municipiu, în zilele de 27 și 28 iunie 2026, pentru a aduce un ultim și pios omagiu Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, trecut la Domnul vineri, 26 iunie. Citiți în continuare
BUCURIE ÎNTRE TINERII PAROHIEI ORTODOXE DIN CURTICI
În data de 27 iunie 2026 s-a desfășurat la Șiria, în județul Arad, ediția a VI-a a Concursului national de interpretare a muzicii vocale românești „Emil Monția”. Citiți în continuare