Toate articolele scrise de Iustin Popovici

A DOUA SEARĂ DUHOVNICEASCĂ LA CATEDRALA ARHIEPISCOPALĂ „SFÂNTA TREIME” – SUSȚINUTĂ DE PROTOS. LECT. UNIV. DR. NICOLAE TANG

În cea de-a doua duminică a Postului Mare, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad a continuat seria întâlnirilor duhovnicești organizate în această perioadă a pregătirii pascale, desfășurate cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Citiți în continuare

ACTIVITĂȚI CATEHETICE ȘI FILANTROPICE ALE GRUPULUI CATEHETIC „SFÂNTUL IOAN RUSU” AL PAROHIEI GROȘENI, ÎN CADRUL CONCURSULUI NATIONAL-CATEHETIC

Sâmbătă, 7 martie 2026, sub coordonarea părintelui Sas Radu, grupul de copii și tineri ai parohiei Groșeni, au întreprins activități filantropice de cercetare a femeilor mame din cadrul cuprinsului parohiei pentru a aduce un gest de apreciere pentru mamele mai în vârstă care nu se pot deplasa la biserică, arătând că Biserica este mereu alături de credincioșii săi, atât în momentele de bucurie, dar și în momentele de suferință sau neputință. Citiți în continuare

ASCOR Arad – Activitate dedicată Zilei de 8 martie în Parohia Groșeni

Cu prilejul zilei de 8 martie, membrii ASCOR Arad au desfășurat o frumoasă activitate în Parohia Groșeni, dedicată mamelor și copiilor din cadrul grupului catehetic parohial ,,Sfântul Ioan Rusu”. Evenimentul a fost organizat într-o atmosferă de bucurie și recunoștință, subliniind rolul deosebit al mamei în viața familiei și în formarea creștină a copiilor. Citiți în continuare

Cântare și bucurie-Copiii din corul ,,neos”, la paraclisul arhiepiscopal ,,Sfântul Apostol Andrei” din incinta centrului medical  ,,LASER SYSTEM”

În Duminica a 2-a din Postul Mare, 8 martie 2026, cu binecuvânatrea Înaltpresafințitului Părinte Timotei, Arhiepiscop al Aradului, Corul de copii ,,NEOS” al Parohiei Arad-Centru, dirijat de către Părintele Gabriel Streulea, inspector în cadrul Sectorului Cultural al Centrului eparhial și preot slujitor la Parohia Arad-Centru a oferit răspunsurile la Sfânta Liturghie săvârșită la Biserica Paraclisului Arhiepiscopal ,,Sfântul Apostol Andrei “ din incinta Centrului Medical ,,Laser System” din Vladimirescu. Citiți în continuare