Dorgoș

PAROHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ DORGOŞ

Este situată pe drumul ce duce de la Lipova spre Birchiş, fiind aşezată pe o vale între două dealuri, la răsărit est dealul „Buligeşti”, iar la apus dealul „Cimitirului”.

Prima biserică ortodoxă a fost ridicată în anul 1772, fiind demolată în anul 1812 şi ridicată alta nouă.În anul 1910 biserica este mistuită de foc, iar în anul 1911 se construieşte biserica actuală, din cărămidă, în stil baroc-vienez.

Hramul bisericii este „SFÂNTA CUVIOASĂ PARASCHIVA” – 14 OCTOMBRIE.

Preot paroh Săvuşcă Valentin, din anul 2014 până în prezent.

2 3 4 5 6

 

FILIA PĂTÂRŞ

Localitatea Pătârş se învecinează la est cu satul Zăbalţ, la vest cu Varniţa, la sud cu Lalaşinţ şi la nord cu Dorgoş.

Vechea biserică ortodoxă s-a ridicat în a doua jumătate a secolulul XVIII, mai târziu, fiind demolată.

Biserica actuală este din lemn şi a fost construită în anul 1997.

Hramul bisericii este “NAŞTEREA MAICII DOMNULUI” – 8 SEPTEMBRIE.

PREOT PAROH – UNGUR DANIEL NICOLAE- din anul 2003

7 8 9 10 11 12