Parohia Ortodoxa Buteni
Hramul Bunavestire
Protopopiatul Sebis
Preot paroh Pr Iconom Stavrofor Ciucur Marian
Data şi locul naşterii: 11 august 1955 , Sebis, Jud Arad
Domiciliul : Comuna Buteni, nr 18, jud Arad
Studii : Institutul Teologic de Grad Universitar Sibiu
Adresa de contact : 0257 320 123, 0753 937 345
Numar de credincioşi : 1015
Istoricul Bisericii :
Data construcţiei : 1927-1929
Materiale din care este construită :
Evenimente mai deosebite din viaţa parohiei
Târnosirea ei : 10 nov 1929
Biserica Ortodoxa din Buteni a fost construită între anii 1927-1929, ctitorită de Protopopul Florian Roxin în acea vreme membru în Senatul României. Piatra fundamentală a fost sfinţită la 28 august 1927. Proiectul a fost făcut de către Arhitectul Conrad Richter din Timişoara. Biserica este construită din cărămidă, acoperită cu tablă.
Lucrările s-au terminat în anul 1929 şi a fost târnosită în 10 noiembrie 1929 de către Episcopul Dr Grigore Comsa însoţit de importante personalităţi culturale şi politice ale vremii între care amintim pe Vasile Goldiş. Răspunsurile liturgice au fost date de către Corul Armonia al Catedralei Ortodoxe din Arad condus de profesorul Lipovan alături de care a cântat şi corul bisericesc din Buteni care datează din 1881, condus la acea vreme de Gavrilă Ruja.
Iconostasul bisericii a fost mutat de la Biserica veche. Iconostasul alături de Chivot, Tronurile Arhieresc şi al Maicii Domnului, 2 Sfeşnice au fost executate de către sculptorul Ioan Novacovici în anul 1809 cum atestă inscripţia din Chivot.
Pictura bisericii a fost executată între anii 1946-1948 de către pictorul Cornel Cenan din Cluj în tehnica tempera. Pictura a fost sfinţită de către Episcopul Dr Andrei Maghieru la data de 25 aprilie 1948 la Duminica Floriilor.
În decursul anilor preoţii slujitori s-au străduit şi au înfrumuseţat biserica atât în interior cât şi în exterior.
De-a lungul timpului toţi ierarhii Eparhiei Aradului au poposit în această Biserică unde au binecuvântat lucrările de înfrumuseţare efectuate la acest Sfânt Lăcaş slujind totodată şi Sfânta Liturghie, Ultima Liturghie Arhierească a fost oficiată în data de 28 august 2011 de către Înaltpreasfinţitul Părinte Dr Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aaradului.