COMUNICAT DE PRESĂ: Punerea pietrei de temelie pentru Centrul de educare și recuperare împotriva adicțiilor „Sfântul Ilarion Felea”

Sectorul Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Aradului anunță cu bucurie duhovnicească și responsabilitate socială că, în data de 7 noiembrie 2025, orele 13.00 va avea loc punerea pietrei de temelie a viitorului Centru de educare și recuperare împotriva adicțiilor „Sfântul Ilarion Felea”, în localitatea Vladimirescu, județul Arad. Citiți în continuare

Programul Concursului „Colindăm, Doamne, colind” – ediția a V-a

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscop al Aradului, și prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, în perioada 21 noiembrie 2025 – 28 decembrie 2025, se va desfășura, în Arhiepiscopia Aradului, Concursul „Colindăm, Doamne, colind”, ediția a V-a. Citiți în continuare

Mesajul Patriarhului Daniel transmis Colegiului Decanilor de la Facultățile și Departamentele de Teologie din Patriarhia Română

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis luni un mesaj la întrunirea Colegiului Decanilor, desfășurată în zilele de 3 și 4 noiembrie la Galați. „Atât profesorii din Facultăţile de Teologie Ortodoxă, cât şi studenţii şi studentele sunt chemați azi să intensifice participarea la viața liturgică și spirituală”, a subliniat Părintele Patriarh Daniel. Citiți în continuare