În Duminica a X – a după Rusalii în biserica parohiei Căpruța cu hramul ,, Adormirea Maicii Domnului ” începând cu orele 16:00 a avut loc cea de-a cincea întrunire a cercului misionar pastoral Bârzava din protopopiatul Lipova, unde s-a săvârșit Sfânta Taină a Maslului cu un sobor de 10 preoți. Citiți în continuare
Taina Sfântului Maslu în biserica ,,Sfinții Doctori Cosma și Damian” din Parohia Vidra
În duminica a 10-a după Rusalii, duminică în care Biserica se roagă şi lucrează pentru vindecarea sufletească şi trupească a oamenilor, în biserica cu hramul ,,Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian” a parohiei Vidra, Protopopiatul Sebiș s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu, de către un sobor de preoți. Citiți în continuare
Cerc pastoral – misionar în parohia Vărșand
Duminică, 17.08.2025, a zecea după Pogorârea Duhului Sfânt, parohia Vărșand a fost gazda unei noi întruniri a preoților din Cercul pastoral-misionar Chișineu-Criș , coordonaţi de PC Părinte Daniel-Mirel Dumitru. Cu această ocazie, în biserica parohială cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului”, s-a oficiat începând cu orele 18.00 Taina Sfântului Maslu de către preoții prezenți la întrunire. Citiți în continuare
100 de ani de la trecerea la cele veșnice a scriitorului Ioan Slavici – moment comemorativ la Biserica Ortodoxă din Șiria
Astăzi, la Biserica Ortodoxă din Șiria, localitatea natală a scriitorului Ioan Slavici, a avut loc un eveniment deosebit prilejuit de împlinirea a 100 de ani de la trecerea sa la Domnul. Citiți în continuare
Proclamarea canonizării Sfântului Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus
În a doua zi de hram al Mănăstirii „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, a fost proclamată canonizarea Sfântului Serafim cel Răbdător, fost stareţ al aşezământului monahal. Proclamarea a avut loc după Sfânta Liturghie din ziua de cinstire a Sfinţilor Martiri Brâncoveni, săvârşită de un sobor de arhierei, ieromonahi, preoţi şi diaconi. Citiți în continuare
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului în Parohia Cintei
Praznicul a început în ajun cu slujba vecerniei cu priveghere în cinstea Maicii Domnului. La orele dimineții a fost săvârșită slujba utreniei și Dumnezeiasca Liturghie în cadrul căreia un număr mare de credincioși și copii s- au împărtășit cu Sfintele Sfintele. Citiți în continuare
IPS Părinte Timotei a participat la aniversarea a 100 de ani de la punerea pietrei de temelie e bisericii ortodoxe din Vinga
În după-amiaza zilei de 15 august 2025, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Timotei a poposit în Biserica Ortodoxă din Vinga cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului”, la invitația părintelui paroh Răzvan Sas, pentru a săvârși slujba vecerniei și a participa la un simpozion legat de împlinirea a 100 de ani de la punerea pietrei de temelie a acestui sfânt locaș. Citiți în continuare
CERC PASTORAL MISIONAR ÎN PAROHIA PRUNIȘOR
Credincioșii din Parohia Prunișor au trăit clipe de profundă emoție spirituală, bucurându-se de prezența preoților din Cercul pastoral-misionar nr. 2 Buteni, condus de părintele Oarcea Florin. Cu acest prilej a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu, spre întărirea și mângâierea sufletească a celor prezenți. Citiți în continuare
Cerc pastoral-misionar în Parohia Lipova
Praznicul împărătesc al Adormirii Maicii Domnului, sărbătorit cu evlavie de credincioși în fiecare an la 15 august, a adus binecuvântare și bucurie duhovnicească în comunitatea ortodoxă din Lipova. Citiți în continuare