S-a încetățenit pe aceste meleaguri pitorești ca în fiecare an la sărbătoarea ocrotitorului sfântului lăcaș de cult – monument istoric – „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”, credincioșii acestei parohii să ajute după puteri la această zi de aleasă sărbătoare pentru întreaga comunitate, iar mai apoi să participe cu mic cu mare la sfintele slujbe ale bisericii ce se săvârșesc cu ocazia hramului. Citiți în continuare
CERC PASTORAL-MISIONAR ÎN PAROHIA DRAUȚ
3Ultima Duminică a lunii Octombrie, ne regăsește ”la loc înalt” pe dealul Bisericii, într-un cadrul deosebit – duhovnicește – în Parohia Drauț, din Protopopiatul Ineu, cu prilejul întrunirii Cercului pastoral-misionar Târnova, coordonat de Pr. Ivănuț Voicu. Citiți în continuare
Cerc pastoral-misionar în Parohia Zăbrani
Duminică, 27 octombrie 2024, Parohia Zăbrani, din Protopopiatul Lipova, a găzduit întrunirea preoţilor din cadrul Cercului pastoral-misionar Lipova, coordonați de către Părintele Ardeuan Florin, preot paroh la Parohia Chesinț. Citiți în continuare
Cerc Pastoral Misionar la Hramul bisericii din Parohia Șomoșcheș
Duminică, 27 octombrie 2024, credincioșii Parohiei Șomoșcheș din Protopopiatul Ineu, au primit preoții din Cercul Pastoral Misionar Ineu, coordonați de către Părintele Călin Negruț din Parohia Gurba, la serbarea ocrotitorului spiritual, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, la invitația Parintelui Paroh Sebastian Buntean. Citiți în continuare
Mii de pelerini s-au rugat la București de Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou
Mii de pelerini s-au rugat duminică la Catedrala Patriarhală cu ocazia Sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. Citiți în continuare
Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (VIDEO)
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat Sfânta Liturghie de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, la altarul exterior al Catedralei Patriarhale. Citiți în continuare
Centrul de presă Basilica aniversează, în acțiune, 17 ani de la fondare
Centrul de presă Basilica împlinește duminică 17 ani de la fondare. Jurnaliștii celor cinci componente sărbătoresc în acțiune și transmit publicului sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. Citiți în continuare
Hramul bisericii ortodoxe din Parohia Vladimirescu I
Ocrotitorul Parohiei Ortodoxe Române Vladimirescu I, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a fost cinstit cu mare evlavie de către enoriașii parohiei și nu doar de aceștia. Citiți în continuare
Patriarhul Daniel: Muzica bisericească unită cu rugăciunea contribuie la cultivarea sănătăţii sufleteşti
La concertul final al Festivalului-Concurs Național de Muzică Bisericească Lăudați pe Domnul!, Patriarhul Daniel a rostit un cuvânt despre rolul terapeutic al muzicii bisericești. Citiți în continuare