În temeiul Deciziei Patriarhale nr. 2/2010 şi în conformitate cu Ordinul circular nr. 308-B/2010, emis de Centrul eparhial Arad, în ziua de joi, 15 aprilie 2010, au avut loc alegerile de membri în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Aradului, pentru perioada 2010-2014. Alegerile în cele 10 circumscripţii electorale: Arad; Chişineu-Criş; Pecica; Vinga; Ineu; Beliu; Lipova; Săvârşin; Sebiş; Gurahonţ, s-au desfăşurat potrivit prevederilor statutare şi regulamentului, fiind aleşi câte trei membri, un cleric şi doi mireni, în fiecare circumscripţie.
Cei zece delegaţi chiriarhali care au prezidat aceste alegeri şi au îndeplinit misiunea cu conştinciozitate, fapt pentru care, în numele Chiriarhului le-au fost adresate mulţumiri. Împotriva alegerilor nu au fost anunţate sau depuse contestaţii.
Potrivit prevederilor statutare, şedinţa de constituire a Adunării eparhiale va avea loc în data de 8 mai 2010.
Ultima actualizare (Miercuri, 21 Aprilie 2010 12:13)