Conferinţa ,,Adolescenţa, tinerii şi Biserica” la Arad

Cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei, vineri, 14 martie 2014, la Filarmonica de Stat din Arad, începând cu orele 18, Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie Sfântul Ierarh Andrei Șaguna din Sibiu, a conferenţiat, în cadrul programului ,,Hristos în cetate”, coordonat de Arhim. Teofan Mada, vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Aradului. Programul ,,Hristos în cetate”, închinat Anului euharistic în Patriarhia Ortodoxă Română, face parte din Parteneriatul de colaborare dintre Consiliul Judeţean Arad, Centrul Cultural Judeţean Arad şi Arhiepiscopia Aradului. Tema conferinţei părintelui Constantin Necula a fost ,,Adolescenţa, tinerii şi Biserica, un subiect foarte actual pentru comunitatea eclezială.

Părintele Constantin este unul dintrespecialiştii în materie de neconvenţionalism şi unul din preoţii Bisericii noastre care îşi refuză mereu înstrăinările, depărtările, într-o frumoasă ,,încăpăţânare” de a rămâne tânăr, neliniştit de dragul lui Hristos şi al slujirii Sale.

Autor a peste 50 de volume (între care ,,Indumnezeierea maidanului” s-a plasat în topul celor mai vândute cărți, ajungând la un tiraj de aproape 50.000 exemplare), cu frecvente apariții media, atât în țară, cât și în străinătate, el însuși realizator a diferite emisiuni (radiofonice, în special), Părintele Constantin Necula a susținut peste 300 de conferințe, pe diverse teme și în diverse spații culturale și religioase, începând cu centrele universitare românești și până la comunitățile creștine din Gana sau Chile…

Discursul şi scrierile Părintelui Constantin Necula se plasează, mai întotdeauna, în mediul „riscului seducţiei”, fiind bucurie şi durere deopotrivă. Prin modul său dezinvolt, absolut original de a-L prezenta pe Hristos, el face o figură de marginal, de rebel într-ale mărturisirii, clamând cu înverşunare neaderenţa la limbajul de lemn, la locurile comune ale propovăduirii lui Dumnezeu. Pentru Părintele Constantin, Hristos nu e doar un refugiu, o alternativă, ci o alianţă, o rotunjire a sensului vieţii, unic adăpost împotriva morţii. În mărturisirea sa, Părintele reuşeşte, aproape de fiecare dată, să scape de capcana clişeelor, într-un metabolism cultural – corolar teologiei – de excepţie, care produce linişte, bucurie.

Temele abordate de Părintele Constantin sunt diverse, pornind de la preocuparea pentru copii (mărturie stau volumele de povestiri şi nu numai, adresate acestui segment), trecând prin locurile cele mai puţin bătătorite de pastoraţia comodă, convenţională (spaţiul maidanelor, al spatelui blocurilor, al provocărilor străzii), până la contaminarea cu accente scolastice, didacticiste, dintre cele mai riguros punctate ştiinţific şi teologic.

Conferinta de la Arad a adus în centrul atenţiei realitatea tinerească, care trebuie înţeleasă într-o manieră profundă şi iubită cu mare spirit de empatie. Ea devine urgentă, în sensul că manifestă o nevoie profundă, o cerere de ajutor sau chiar o provocare, care nu poate fi neglijată, fie de societatea civilă, fie de comunitatea eclezială. Realitatea tinerească este astăzi complexă, dar din ce în ce mai fragmentată. Cu toate acestea, există fenomene categoric pozitive, experienţa de credinţă sinceră şi profundă a atâtor tineri şi tinere, care cu bucurie mărturisesc apartenenţa lor la Biserică.

Titlul conferinței este de mare actualitate: ,,Adolescența, tinerii și Biserica”. Părintele Constantin Necula este prietenul tinerilor şi de aceasta ne-am dat seama prin prezenţa atâtor tineri la această conferinţă. El şi-a propus să-i cunoască pe tineri pe nume, pentru că a cunoaște nu este o știință exterioară, ci înseamnă a fi în interior aproape de celălalt. A cunoaște numele cuiva înseamnă a cunoaște adevărul celuilalt. Înseamnă a iubi.

La final, părintele a dat răspuns numeroaselor întrebări adresate.

Următoarea conferinţă din cadrul Proiectului – program ,,Hristos în cetate”, va avea loc, marţi, 25 martie 2014, la Filarmonica de Stat din Arad, ora 18, când invitat de onoare îl vom avea pe reputatul profesorartistscriitor și compositor Hrisostom Stamoulis, decanul Facultății de Teologie din Tesalonic, Grecia. Titlul conferinței este ,,Euharistia, Viața duhovnicească și Muntele Athos”. Împărtășirea  „continuă” cu Hristos euharistic reprezintă temeiul efortului ascetico-moral de transfigurare a persoanei umane. Tema evaluează, printre altele, si contribuția insuficient sau deloc cunoscută a Sfântului Chiril al Alexandriei la renașterea filocalică în Muntele Athos, în secolul al XVIII-lea.