Cerc pastoral-misionar în Parohia Groşii Noi

Din încredinţarea IPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului,  Cercul Misionar Nr. 2 Radna, sub coordonarea Pr. Jivănescu Vasile  s-a întrunit, duminecă , 26. aprilie 2015, în Parohia Groşii Noi, Protopopiatul Lipova . Biserica de aici (1976) are hramul ,, Sf. M. Mc. Gheorghe ”. Cu acest prilej soborul de preoţi prezent în Biserica de la Groşii Noi , a oficiat Maslu de obşte, avându-l în mijlocul lor pe Prea On. Pr. Protopop Ioan Jidoi, Protopopul Lipovei.

După oficierea Sf. Maslu, fiind anul 2015, an omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi” , Pr. Sucigan Cosmin –Parohia Căpruţa, a susţinut  tema :,, Parohia şi Biserica parohială, centrul vieţii spirituale a comunităţii creştin- ortodoxe adunată în iubirea Preasfintei Treimi. Problema abandonului şcolar.    

Printre altele Părintele a arătat importanţa Parohiei ca factor de coagulare între credincioşi . Părintele a scos în evidenţă faptul că,, la nivel de Parohie, Biserica parohială este locul de întâlnire cu Hristos, locul unde ne adunăm toţi creştinii din fiecare comunitate creştină şi nu în ultimul rând, locul unde ne găsim liniştea sufletească, ne împlinim duhovniceşte şi primim harul sfinţitor necesar mântuirii noastre”.

Părintele Protopop Ioan Jidoi a scos în evidenţă   importanţa temei abordate în acest an omagial 2015 ,,a misiunii parohiei în viaţa credincioşilor”, arătând că pentru bunul mers al unei parohii este nevoie de o conlucrare strânsă între preotul paroh ca păstor al comunităţii pe care o păstoreşte şi credincioşii parohiei.

La final   Pr. Paroh Murgu Marius a mulţumit tuturor celor care au luat parte la acest festin liturgic.  Ziua s-a încheiat cu o agapă  frăţească .

Preot Cosmin Balint

IMG_0111 IMG_0112