În Duminica a 6-a după Paşti (a Orbului din naştere), Înaltreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un sobor de preoţi, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în biserica cu hramul ,,Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” din Parohia Miniş, Protopopiatul Lipova.
În cuvântul de învăţătură, Chiriarhul arădean a vorbit sub titlul ,,Despre plata vremelnică a faptelor vieţii – bune sau rele”, legat de Cazania duminicală şi în lumina citirilor zilei (Fapte 16; Ioan 9), în sensul dobândirii luminii conştiinţei şi cunoştinţei de către fiecare creştin spre călăuzirea în calea spre mântuire. Harul lui Dumnezeu pune începutul lucrării şi din fragedă vârstă e necesară conlucrarea cu acesta prin credinţă şi faptă bună. Judecata omenească e relativă asupra celor săvârşite faţă de judecata lui Dumnezeu care priveşte dreapta răsplătire (cf. Rom. 8, 18), a spus Înaltpreasfinţia Sa.
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei a ţinut să fie prezent în mijlocul credincioşilor din această parohie întrucât peste cateva zile vor sărbători hramul bisericii, şi tot în această săptămână îşi vor comemora eroii, aici aflându-se unul din monumetele închinate lor, în special a celor de la Păuliş.
Părintele paroh Ioan Florea a mulţumit Chiriarhului pentru acest deosebit popas duhovnicesc în mijlocul credincioşilor pe care-i păstoreşte.
Scurt istoric al parohiei
Biserica din Minis, Protopopiatul Lipova are hramul “Sfintii Imparati Constantin si Elena”. Până la sfârşitul secolului al XVIII-lea , slujbele religioase au fost săvârşite într-o biserică din lemn. Abia în anul 1767 a fost ridicată biserica din piatră, cu contribuţia materială a bogatilor negustori aromâni din aceste locuri, fiind distrusă în 1944.
Noua biserică a fost construită în anul 1956. Proiectul lucrării este în stilul arhitectonic al barocului vienez , obişnuit în Banat, cu sarpanta din lemn si cu tablă zincată . Timp de trei ani a durat prima etapa a constructiei, timp în care s-a făcut fundaţia si s-au ridicat o parte din ziduri. Lucrările au fost întrerupte până în anul 1964, când s-a obţinut a doua autorizaţie pentru etapa secundară a edificiului, care viza acoperişul şi turnul.
În anul 1967, vrednicul preot Traian Balta s-a mutat în parohia Covăsânţ, iar postul vacant a fost ocupat de preotul Emilian Benţa care a continuat lucrările. Au fost executate în cea de-a treia etapă, tencuielile exterioare, s-a realizat pictura, s-a montat iconostasul si s-au fixat clopote noi în turn.
Lucrările la noua biserică din Minis au fost finalizate în vara anului 1971. De Sfântul Dimitrie, 1971 a avut loc târnosirea si sfintirea bisericii cu hramul ,,Sfinţii Impărati Constantin si Elena”, slujba fiind oficiată de către Episcopul Teoctist Arăpaşu.
În anul 2000 I.P.S.Timotei a sfinţit lucrările efectuate la exteriorul bisericii.
Protos. Iustin Popovici