Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Arhiepiscopul Aradului, luni, 29 iunie 2015 cu prilejul Sărbătorii „Sfinților Apostoli Petru și Pavel”, Sectorul Social Filantropic al Arhiepiscopiei Aradului a organizat, în parteneriat cu DGASPC Arad, prin bunăvoința doamnei director general Erika Stark, un pelerinaj social al copiilor Centrului de Primire Minori Arad la Sfânta Mănăstire Hodoș-Bodrog.
Copiii au fost primiți cu multă dragoste de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nestor Iovan starețul mănăstirii și au participat la Sfânta Liturghie. O parte dintre copii au primit cu această ocazie și Sfânta Împărtășanie, pentru prima dată în viața lor, prin grija însoțitorilor.
După slujbă, copiii au fost conduși de către Înaltpreascuviosul Părinte Iustin Popovici– consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, la muzeul din incinta așezământului monahal, unde le-a fost prezentat istoricul mănăstirii și au avut ocazia să vadă cele mai de preț obiecte de cult, argintării, icoane vechi, manuscrise slavo-române, care s-au păstrat în timp în mănăstirea Hodoş-Bodrog.
„Atmosfera duhovnicească aleasă, precum și frumusețea locului și blândețea razelor soarelui care au învăluit curtea mănăstirii, au produs în sufletul copiilor o schimbare, o modificare ființială referitoare la relația inter-personală. Copiii mai mari au simțit nevoia să-și țină frații și colegii mai mici în brațe, iar copiii mai mici au căutat afecțiune mai mult ca oricând.” – a declarat Dl. inspector Sorin Roșca reprezentantul DGASPC.
La sfârșit copiii au fost poftiți la agapa frățească împreună cu obștea mănăstirii. Cuvintele copiilor: „Vă rugăm să mai stăm!” sau „Când mai venim?” reprezintă dovada vie că firea omului tinde de la chip la asemănare, la orice vârstă și în orice condiții.
Sectorul Social Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Aradului