În cadrul manifestărilor dedicate împlinirii a 150 de ani de la târnosirea Catedralei Vechi din Arad, astăzi, 11 octombrie 2015, la ora 18, în sala mare a Teatrului de Stat din Arad, a avut loc lansarea monografiei Parohiei Arad-Centru.
Lucrarea aparține preotului dr. Pavel Vesa, cunoscut istoric bisericesc, trecut la cele veșnice în anul 2013. Manuscrisul lucrării intitulate Spiritualitate arădeană. Istoria Parohiei Ortodoxe Române Arad-Centru, a fost dat spre publicare Parohiei Arad-Centru de către doamna preoteasă Florica Vesa la inițiativa părintelui paroh Traian Micoroi. Textul lucrării a fost păstrat în întregime făcându-se doar unele adăugări în ce privește șirul preoților Catedralei. La fel, lucrarea a fost îmbogățită cu un număr de 56 de fotografii reprezentând edificiul catedralei, clădirile anexe și slujitorii acesteia. Este cea dintâi lucrare cu caracter monografic dedicată acestei instituții eclesiastice.
Prezentarea volumului a fost făcută de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Timotei care în cuvântul său a elogiat personalitatea și bogata activitate cărturărească a regretatului părinte Pavel Vesa. Istoria parohiei nu se rezumă doar la o înșiruire de date ci este plasată în contextul social și cultural al vremii, ceea ce oferă o integrare a acestei parohii în contextul general al istoriei locului și al țării, a apreciat Înaltpreasfinția Sa.
Editarea și publicarea acestei lucrări la sărbătorirea marelui moment al împlinirii celor 150 de ani de la ctitorirea Catedralei Vechi, reprezintă un omagiu față de ierarhii Aradului, în frunte cu episcopul Procopie Ivașcovici, față de ctitorii știuți și neștiuți, cu zecile și cu sutele, care au susținut acest proiect ecleziastic și cultural românesc și nu în ultimul rând față de memoria autorului acestei cărți.
http://trinitastv.ro/stiri-video/sarbatoarea-catedralei-vechi-din-arad-63802
Prof. dr. Marcel Tang