În aceste prime zile ale Postului Mare, în biserici și mănăstiri se săvârșește rânduiala Pavecerniței Mari, în cadrul căreia se citește câte o parte din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.
Cu această ocazie Parohia Vinga a găzduit în perioada 27 februarie- 2 martie 2017 o serie de întâlniri duhovnicești la care au participat preoți și profesori ai Seminarului și Facultății de Teologie din Arad.
Aceste seri duhovnicești au fost deschise luni seara de către Prea Onoratul Părinte Protopop al Aradului Flavius Petcuț, care s-a referit în cuvântul său la valoarea duhovnicească a postului pe care trebuie să o parcurgem fiecare dintre noi.
În a doua seară pr.prof dr. Constantin Rus le-a vorbit credincioșilor despre virtutea iertării, pornind de la pericopa evanghelică a duminicii lăsatului sec de brânză. Pe lângă starea de postire și de rugăciune, credinciosul trebuie să-și însușească și starea de împăcare, de iertare, atât cu aproapele său, dar mai ales cu Ziditorul său, printr-o pocăință sinceră și prin mărturisirea păcatelor în Taina Spovedaniei.
În cea de-a treia seară, diac. prof. Călin Teuca, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Arad, în cuvântul său a vorbit celor prezenți despre post și postitor, pornind de la exemple din Vechiul și Noul Testament, ajungând mai apoi la Sfinții Părinți și la felul în care aceștia au înțeles postul, arătând că postul este o călătorie duhovnicească, iar destinaţia sa este Paștele, „Praznicul praznicelor și Sărbătoarea Sărbătorilor”, iar finalitatea postului trebuie să apropierea noastră de Hristos cel euharistic.
În ultima seară Pr. lect. univ. dr. Filip Albu le-a vorbit credincioșilor despre importanta trăirii acestei vieți, a acestui timp pe care ni la dat Dumnezeu, acest timp trebuie nu trebuie irosit degeaba , ci trebuie să fie o pregătire și o formare a noastră în Hristos și cu Hristos, în această viață, pentru ca mai apoi să ne bucurăm deplin de El în cealaltă viață.
Preotul paroh la finalul fiecărei slujbe a mulțumit invitaților pentru cuvântul de învățătură pe care l-au transmis credicioșilor dar și pentru faptul că au fost alături de noi în rugăciune.
A consemnat pr Răzvan Sas