Deschiderea noului an universitar 2017-2018 la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad

În zilele de 30 septembrie și 2 octombrie 2017 au avut loc festivitățile dedicate începutului noului an universitar 2017-2018 pentru studenții și cadrele didactice ale Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.

Astfel, în ziua de 30 septembrie, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, a Preasfințitului Episcop vicar dr. Emilian Crișanul, a rectorilor Universităților arădene, a reprezentanților instituțiilor centrale și locale, prezenți în aula magna a Universității „Aurel Vlaicu”, a fost declarat deschis noul an universitar.

În cuvântul rostit cu acest prilej, ÎPS Sa a amintit de legătura dintre Școală și Biserică, legătură întărită și de faptul că debutul anului universitar este apropiat ca timp de începutul anului bisericesc, această tradiție bisericească trimițând către momentul creației universului de către Dumnezeu: „Așa înțelegem faptul că întreg efortul întru cunoaștere, implicat profund în actul academic, trebuie pus sub binecuvântarea Celui de Sus, tocmai pentru ca acest demers gnoseologic să tindă mereu spre desăvârșire, încât omul se arată a fi aici în împreună lucrare cu Creatorul Însuși. Spre aceste înălțimi ne cheamă însuși patronul spiritual al acestei Universități, pionierul în ale aviației, Aurel Vlaicu”. În continuare, Înaltpreasfințitul Timotei a  salutat acest nou început, care dă speranțe frumoase pentru viitor, având în vedere performanțele demonstrate în trecut, atât pe plan național cât și internațional.

Ziua de luni, 2 octombrie a debutat cu oficerea Sfintei Liturghii în Catedrala Veche a orașului, din sobor făcând parte Preasfințitul Părinte dr. Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului și părinții profesori, alături de care s-au aflat studenții și ostenitorii instituției teologice arădene. La finalul slujbei, părintele decan, preotul profesor dr. Cristinel Ioja, a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, cât și Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, pentru binecuvântări și pentru întregul sprijin acordat școlii teologice, arătând că începutul noului an s-a făcut, pentru a 26-a oară, sub auspiciile Sfintei Liturghii, ceea ce arată că întreg corpul profesoral cât și studenții acestei facultăți se integrează în spiritul Tradiției Patristice, prin care suntem toți chemați a-l mărturisi pe Hristos și Evanghelia Sa într-o lume secularizată plină de provocări, fiind întru ascultare fiască față de ierarhia bisericească.

În încheiere, Preasfințitul Emilian a adresat cuvântul de binecuvântare din partea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Timotei, exprimându-și, la rându-i bucuria și onoarea de a face parte din acest corp profesoral, îndemnându-i pe cei prezenți în a lua ca model de mărturisire a Mântuitorului Hristos, pe patronul spiritual al Facultății de Teologie din Arad, preotul martir Ilarion Felea.

Pr. Filip Albu

DSC_0005 - Copie

DSC_0018 - Copie

DSC_0039 - Copie

DSC_0026 - Copie

DSC_0010 - Copie

DSC_0014 - Copie

DSC_0064 - Copie

DSC_0023 - Copie

DSC_0092

DSC_0102