Concert de colinde în Parohia Crocna

Venirea Mântuitorului Iisus Hristos în lume aduce an de an tuturor o mare bucurie. Bucuriile celor mici sunt poate darurile mult așteptate iar a celor mari darurile bunătății și milei Pruncului ceresc care se face om, ca pe om să-l facă dumnezeu după har. Pregătirea pentru această mare sărbătoare a creștinismului se face încă de la începutul Postului Nașterii Domnului, prin Taina Spovedaniei și a Sfintei Împărtășanii și în mod deosebit prin mesajul colindelor, care împrospătează și transmit adevărurile credinței.

Credincioșii Parohiei Ortodoxe Crocna prin implicarea preotului paroh s-au pregătit și se pregătesc pentru întâmpinarea Marii sărbătorii a Nașterii Domnului. Duminica de 03 decembrie 2017 a fost pentru ei o sărbătoare înainte de sărbătoare, pentru că Grupul Vocal ”Trifon Lugojan” din Arad, dirijat de teologul Roz Marinel – fiu al satului, a susținut un minunat concert de colinde tradiționale în Parohia Crocna la Căminul Cultural. Colindătorii au reușit să emoționeze până la lacrimi, să poarte sufletele ascultătorilor spre năzuințele cele mai înalte și să motiveze spre spre împlinirea credinței și a trăirii intense a sărbătorii așa cum atât de minunat grăia însuși colindul ”Primenește-ți gazdă casa,//Umple vadra, pune masa,//Fă potecă prin grădină//Și-n pridvor ține lumină”. Toate aceste minunate momente se datorează implicării Primăriei Comunei Dieci, domnului primar Burtă Liviu Traian, a domnului vice primar Bogdan Florin, a preotului paroh Bej Florin, precum și a credincioșilor parohiei. Alese mulțumiri adresăm Grupului ”Trifon Lugojan”, tuturor celor implicați, și vă dorim Un praznic binecuvântat și luminat!

Preot Paroh Bej Florin

IMG_2922

IMG_2925

IMG_2930