Cerc pastoral- misionar în Parohia Mândruloc

​Parohia Mândruloc, protopopiatul Arad, a găzduit duminică, 25.02.2018, prima întrunire din acest an a preoţilor din Cercul Preoțesc nr. 6 Vladimirescu, coordonat din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Timotei, de P.C. Preot Berceanu- Negrean Petru de la Parohia Vladimirescu I.
​Întrunirea a debutat la ora 1700, în biserica ortodoxă din localitate cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, prin oficierea slujbei Vecerniei și a Pavecerniței Mici, săvârşită de preoţii prezenţi. După momentul de rugăciune, a urmat prezentarea referatului cu tema Cultul divin- factor de promovare a unității de credință, de către Părintele Ilota Sorin Ioan, de la Parohia Aluniș.
​Părintele referent a început prin a arăta faptul că încă de la începuturile sale, poporul român a avut o strânsă legătură cu Biserica Ortodoxă și a participat la viața liturgică a Bisericii. În acest sens Nicolae Iorga spunea că „viață organizată, în cursul căreia Mitropoliţii, Episcopii, Egumenii şi de atâte ori şi smeriţii călugări ori umilii preoţi de mir au dat poporului, ei singuri aproape, toată învăţătura, au înzestrat neamul cu o limbă literară, cu o literatură sfântă, cu o artă în legătură cu gustul şi nevoile lui, au sprijinit statul fără să se lase a fi înghiţiţi de dânsul, au călăuzit neamul pe drumurile pământului fără a-şi desface ochii de la cer şi au ridicat mai sus toate ramurile gospodăriei româneşti – dând istoriei noastre cărturari, caligrafi, sculptori în lemn, argintari, oameni de stat, ostaşi, mucenici şi sfinţi”. Mai apoi toate încercările de distrugere a unității de credință și de neam au fost zadarnice tocmai datorită faptului că creștinii români au trăit în mod viu și real învățătura de credință și au simțit tainic în viața lor lucrarea sfințitoare a Bisericii.
​În a doua parte a referatului părintele Ilota Sorin a arătat că toate rugăciunile și ecteniile din cadrul cultului, divin public exclud individualismul, care este sâmburele egoismului și cultivă în schimb spiritul de comuniune și solidaritate frățească. Făcând referire la Liturghia Sf. Vasile cel Mare care se săvârșește în primele cinci Duminici ale Postului Mare, el a arătat că cea mai concretă formă de exprimare a solidarității și comuniunii o întâlnim în rugăciunea de mijlocire pentru cei vii și cei morți, numită a Dipticelor, care excelează prin bogăția și varietatea conținutului ei. Astfel, în această rugăciune cerem lui Dumnezeu că „pe noi pe toți, care ne împărtășim dintr-o pâine și dintr-un potir, să ne unești unul cu altul prin împărtășirea Aceluiași Duh Sfânt… și să aflăm milă și har împreună cu toți sfinții, care din veac au bineplăcut Ție: cu strămoșii, părinții, patriarhii, proorocii, apostolii, propovăduitorii, evangheliștii, mucenicii, mărturisitorii, dascălii și cu tot sufletul drept care s-a săvârșit întru credință”.
​În finalul întrunirii, părintele paroh Bogdan Oneț a mulțumit preoților și credincioșilor prezenți, seara încheindu-se cu o agapă frățească, oferită de parohia gazdă.

 image