Ambasadorul Ucrainei în vizită la Patriarhia Română

În ziua de 1 martie 2018, la Reședința Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a primit în vizită de prezentare pe Excelenţa Sa domnul Oleksandr Bankov, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Ucrainei în România. Preafericitul Părinte Patriarh a apreciat bunele relații dintre cele două popoare și a exprimat dorința de a fi cultivate și aprofundate.

În acest context, Părintele Patriarh a ilustrat unitatea duhovnicească dintre cele două țări prin exemplul Sfinților Paisie Velicicovschi de la Neamț și Petru Movilă, Mitropolitul Kievului.

Contribuția acestor sfinți la reînnoirea duhovnicească din timpul lor a constituit un răspuns spiritual la secularizarea occidentală inițiată de Iluminism. Patriarhul României a apreciat, de asemenea, impor­tan­ța pelerinajelor organizate în Ucraina prin Agenția Basilica Travel, care îmbogățesc cu­noaște­rea reciprocă dintre cre­din­cioșii celor două Biserici.

Domnul Oleksandr Bankov a mulțumit pentru primire și a subliniat bunele relații dintre cele două state vecine, apreciind faptul că minoritatea ucraineană din România se bucură de o bună conviețuire cu poporul român. În acest sens, un rol foarte important îl are Biserica Ortodoxă Română.

Domnia sa a amintit și di­ficultățile prin care Ucraina trece în această perioadă, atât pe plan politic, cât și bisericesc.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat doriri de sănătate şi succes domnului ambasador al Ucrainei la Bu­cu­rești.

Biroul de presă al Patriarhiei Române

Ambasador_w747_h373_q100