Cerc pastoral – misionar  în parohia Sintea–Mare

Parohia Sintea-Mare, din protopopiatul Arad, a găzduit în duminica a treia din Postul Mare, în data de 11.03.2018, întrunirea preoţilor din Cercul pastoral-misionar Chişineu-Criş, coordonați, din încredințarea Înalt Preasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului, de către Preacucernicul Părinte Dumitru Daniel-Mirel.

Întrunirea a debutat la ora 1700, în biserica parohială cu hramul „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”, prin oficierea Tainei Sfântului Maslu, săvârșită de 15 preoți. Din sobor au făcut parte: Pr. Daniel-Mirel Dumitru – Parohia Chișineu-Criș I, Pr. Cantemir Lipovanu – pensionar, Pr. Cîmpan Gheorghe – pensionar, Pr. Pavel Ioan – Parohia Sintea-Mare, Pr. Viorel Boțoc – Parohia Socodor, Pr. Ovidiu Ardelean – Parohia Socodor, Pr. Traian Moțiu – Parohia Pilu, Pr. Gabriel Gosta – Parohia Șimand, Pr. Mircea Hurdea – Parohia Simand, Pr. Aurel Mager – Parohia Nădab, Pr. Viorel Albiș – Parohia Chișineu-Criș II, Pr. Florin Borca – Parohia Șepreuș, Pr. Oprea Mihai – Parohia Țipari, Pr. Nicolae Vidican – Parohia Mișca, Pr. Dumitru Milan Dragoș – Parohia Vărșand.

Cuvântul de învăţătură la Taina Sfântului Maslu a fost rostit de părintele Mager Aurel de la parohia Nădab, care, pornind de la textul pericopei evanghelice a zilei, legat de serbarea Duminicii Sfintei Cruci, a subliniat atât importanța acesteia, dată prin jertfa Mântuitorului, cât și rolul ei ca semn al biruinței în urcușul duhovnicesc al Postului Mare.

În continuare, preotul paroh Pavel Ioan, în contextul ,,Anului Omagial al unității de credință și de neam” și al ,,Anului comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri din 1918”, a susținut următoarele referate: Atitudinea Bisericii față de persecuți și Unirea de la 1918 și consecințele ei bisericești, pe marginea cărora au urmat dezbateri  şi luări de cuvânt şi din partea celorlalţi preoţi participanţi. Seara s-a încheiat cu o agapă frăţească.

Următoarea întâlnire a preoţilor din cercul misionar Chişineu-Criş va avea loc în data de 22 aprilie, în parohia Țipari.

Pr. Oprea Mihai, Parohia Țipari

1

2

3